florin caragiu

e bine ca pui mult patos in poezie, fără a cadea in patetism tocmai prin schimbarea continuă a cadrelor, metamorfozele incomplete succedându-se si creând noi si noi deschideri de perspectivă.

o crima perfecta - iesirea din ceara pacatului, imi place cum ai pregatit-o, cu impresia aceea de fragilitate ce tine de pasirea intr-o zona in care suprapunerea timpurilor sugerează vaguitatea - una oniric-acvatică în care se așază salvator nuferii.

Mulțumim pentru trecere și impresii. Mă bucur că ți s-a părut digerabil.

da, excelent ai esențializat această stare de tensiune, de aruncare în lume și părăsire existențială, poezia e construită ca un vârtej-maelstrom care te ia cu el și te descinde până în punctul nemișcat al uimirii – o singurătate care este totodată punct de întoarcere. fermitate și simplitatea rostirii concură în concentrarea acestei stări de grație, în care savoarea poetică se naște din valențele acelui nimic luminos care este în fapt condiția creaturală de trecere la limită, acolo unde pierderea de sine întâlnește uimirea regăsirii.
ca într-o tușă caligrafică sau o voltă a unui avion reușești să creezi surpriza răsturnării perspectivei și asta luminează tocmai acel ceva care rămâne întotdeauna de spus după epuizarea discursului. casa apare ca o exteriorizare a labirintului interior din care singura evadare posibilă e o revelatorie intuiție a ființei ca uimire.

... usor iesite din sine ...

Bine ai revenit, banchero :) o revenire placuta, descriptivul e foarte bine intretesut in jurul povestii de iubire, ba concentrând atenția asupra unei figuri inscrise in carnea obisnuitului spre a fi mai citibilă, ba lasand privirea sa curga mai departe, sa se destinda si sa se lase purtata intr-un peisaj curgator ce reflecta si el o deszagazuire, o iesire din sine, o separare creatoare de noi spatii si cadre ale regasirii. ludicul este portretizat cu tandrete si familiaritate, cu detasarea de fond favorabila apelului la frumusete. in strofa a doua granita devine din motiv al peregrinarii unul al ascensiunii, potentat si de tensiunea dramatica ce are flavoarea cutezanței și ritmul legănării, vacuitatea pustiei, suspansul lugubrului și clarobscurul imersiei. Strofa a treia trece in registrul unei vederi in perspectiva inversa, a unei contractii ce concentreaza printr-o filtrare cu nuante biblice pulsul iubirii. Chipul bunicii se detaseaza fain din amanuntele vietii simple, trezind nostalgia. Iubirea si rugaciunea dau conturul acestei stari poetice usor iesite in sine la intampinare :) imi place ca poezia e dispusa in trepte, incat da senzatia unei metamorfoze. te citesc cu placere, Florin

Paul, nu inteleg de ce te porti asa, articolul este scris foarte decent si nu merita asa o bascalie ieftina din partea ta, nu inteleg de ce aceasta izbucnire juvenil-puerila la tine, probabil ca nu esti in apele tale.

măi Alberto, iar o dai în bărci :)) glumesc, e încăpătoare bărcuța ta, am spus în sens pozitiv firește, mi-a plăcut, să știi că cineva acolo sus te iubește... frumos ai surprins ezitarea ca pe un prilej de a surprinde, a trage cu ochiul mai bine spre ce se întâmplă între cuvinte :) bon voyage! cu plăcerea lecturii, F.

frumoase construcții, ca de obicei. îmoi plac strofele 1 si 4 mai ales. mă întreb dacă finalul ar fi mai penetrant prin prezentificare

se sfărâmă minutul,
se rupe,
moartea-mi coace un spin în călcâi.

și râde.

cu plăcerea lecturii, F.

imi place, e o sugestie reusita acest crochiu al atingerii ce face sa vibreze sferele somnului. lasa-mi si mie pe mail o adresa de contact, pls.

mi-a plăcut toata poezia, fara rezerve, cum ai croșetat imaginile, magnetismul si spontaneitatea lor, finalul ce are o detenta admirabila. mi-am incalzit si eu mainile la aceasta floare rosie necunoscuta. apropo, si bunicul meu zicea la fel :)

Multumesc pentru atentionare, o sa am grija sa fac comentarii mai elaborate. Bafta miercuri, la prezentarea de la Euridice.

vă mulțumim tuturor, pentru cuvintele de încurajare și de atenționare, ne bucură trecerea voastră pe aici :)

mi-a plăcut acest suprarealism domolit, un mixaj de don-quijotesc cu o reverie balansată intre ironie si melancolie. te citesc cu plăcere, deși las mai rar semn.

poate ar merge, nu stiu ce sa zic, chiar \"explodăm într-o ciupercă atomică\", dat fiind că o ciupercă atomică e uriasă, și viața oricum se insinuează prin \"ieșirea din noi\" ce urmează. o poezie bine întinsă din articulații.

folosesti aici un intreg arsenal de chirurgie plastica, imi place foarte mult felul neprevazut in care se desfasoara cuvantul ca o pantera pe coardele vocale :) multe expresii inedite, dar nu numai atat, ci si bine intrelegate, este aici un echilibru bine cumpanit intre tonul grav si cel ludic, un poem in total foarte reusit, finisat. Las semn.

nu am fost olimpic la romana ci la matematica :)) si nu e o farsa, multumesc pentru com, esti simpatică să știi. Multumesc tuturor pentru cuvintele frumoase.

Mulțumim mult pentru cuvinte și aprecieri, ești mereu binevenită.

da, imi suna putin prea obisnuit partea cu trasul destinelor la xerox, dar poate ca e o chestie cubiectiva. In miezul textului incarcatura lirica atinge un maxim si apoi se revrsa la vale pe curba lui Gauss :) Remarc in mod deosebit 2 locuri in care mi se pare ca te desfasori cu mare dezinvoltura

vei sorbi revărsarea luminii
ca dintr-o venă deschisă -
soare sălciu gâlgâind peste mucusul zilei de ieri

nicio minune nicio implozie e perfect vom fi blânzi
anonimi

te citesc cu placere.

Yussuf, scuza ca aveam tastatura pe romana si am apasat gresit z in loc de y