Refugiu în turmă

bineinteles poezia necesita recitire pentru a-i patrunde sensurile multe ocultate de imagini ce-ti impregneaza constiinta cu zbaterea interioara a dezvelirii identitatii.cautari frumos asezate in cuvinte, metafore ce parca vibreaza pendularea intre puntile existentei.ar fi multe de spus.cred ca acestea merita traita in urma lecturii.

\"pierderea învățăturilor cu spiritul
o cântărire de sine
cu un ochi mai sus decât celălalt
aprindeam lumina
imaginea mă căuta atârnat de perete
mâncând cenușa arderii mâinilor\"

Sentimentul că se deschid cuvintele precum porți de catedrale sau de cer. Și, pășind, străbați un labirint de ierburi înalte, lăsând revelația - \"bucata\" de furtună - să își aibe rostul, vântul, esența lui este nu atât risipirea, cât mișcarea, mai ales a cenușii spre lumină.
Între \"două spații\", nu doar între două, poemul acesta se transformă, vers cu vers, într-un periplu odiseic al fiecărui suflet ce devine tăcut.
\"Chipul incert\", călăuza, femeia bătrână, biserica sa, toate acestea sunt imago-uri dintr-o călătorie interioară, a-spțială, mai bine spus micro/macro-universală, atemporală sau pre temporală. Parcă aș fi ajuns într-un punct al convergențelor cuvintelor și spiritualitatea aici prinsă iradiază înspre tot, fiindcă întotdeauna \"clipa doar îndepărtare\" este.

Ela

Eu doar \"deveneam tăcut\" și cu ochiul de mai sus decât celălalt priveam lumina în biserica, pictată sau nu, din inimă. Deși în nuanțe de griuri, poemul are pe degete miez de lumină sidefie.

Marius,

... da, m-am rezemat cu spatele de vechea portiță să pot vedea ce e dincolo de gardul nou (oare limpezimea stranie a penumbrei?) ... mulțumesc frumos de trecere :)

Dana,

... de-ai fi stat cuminte, fără să arăți cu degetul vremurile trecute, poate că aș fi tăcut mai departe fără să fiu nevoit să cobor pleoapele ... mulțumesc frumos de aplecarea printre cuvinte, la bună veghere :)

Alina,

... las poemul pe mâini care pot să-l scuture iar până atunci noi ne vom povesti șotii neîntâmplate ... la bună veghere :)