Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Ziua cu trei punți

despuierea spre desăvârșire

1 min lectură·
Mediu
nuntașul român a trecut pe aici vă zic vouă umbla desculț prin trupul său căutând pământul care trebuie lucrat pământul în care crește floarea soarelui ispitind omul bun cu urma de foc a unui echilibru fragil și cuvântul s-a ivit din vârfurile degetelor la ora de vârf oare ce semn dezleagă la aer lupii singuratici apropiați îndeajuns de atâta liniște pipăind forme șoptite când nopțile smulg din rădăcini lacrima ce știe numărul desăvârșiților travaliu extenuant ploaia stârnește deodată mai multe semne să-și poată croi un imperiu dar malul mușcă din ea până la bucurie trupul simte nevoia de salt către el însuși pentru asta am ales pentru asta ne-am întărit nu pentru veșnicie vine o zi când trebuie să te desprinzi de contur și atunci străpungi pânzele te bucuri de pădurea necunoscută dana s-a născut altfel dintr-o atingere cu mâinile pâlnie conștientă că în cer există omul ce nu ține la miracol coborâtor în anotimpuri până dincolo de subțirimea scrisului dezlegător la tămăduire apoi nu mai cunoaștem timpul această prăbușire în sens ne dăm la o margine obișnuiți să ascultăm e mai mult decât nimic mai mult decât un capăt de lume
0105.181
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
192
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

Florin Andor. “Ziua cu trei punți.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florin-andor/jurnal/1734730/ziua-cu-trei-punti

Comentarii (10)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Distincție acordată
@dana-stefanDSDana Stefan
\"Photo

multe din cate sunt se vad cu o privire mai adanca decat vederea. mai veche decat gandul. sub cer raman doar amintirile si bucuria de a fi fost si de a fi avut..

Linea
0
@cornel-ghicaCGCornel Ghica
decat daca \"despuierea spre desăvârșire\" trece printr-o \"atingere cu mâinile pâlnie\" sau \"dana s-a născut altfel\", \"până dincolo de subțirimea scrisului\".
este o poezie dez-legata care (dincolo de ajutoru\' prin imagini si stele al danei stefan) exprima o idee pre-vizibila (de la un capat la celalalt - oricare ar fi el...daca exista), un deja vu care nu merita (in opinia mea) o stea.
va rog, putina responsabilitate.

cu stima, Cornel Stefan Ghica

0
@dana-stefanDSDana Stefan
am acordat o stea pentru ca aici e de fapt , la fel ca si dupa intalnirile de cenalcu in bucuresti sau iasi, participantii si-au lasat pe pagina impresiile dupa asemenea manifestari. oradea a reusit printr-o conjunctura sa adune in special membrii cei mai tineri ai site-ului agonia, lucru imbucurator, iar maiinile pe care eu le-am lasat aici ca ilustratie pentru textul lui florin sunt dovada vie a lumilor care s-au desfacut si aici, in capatul acesta de tara, punti de legatura a celor trei generatii care s-au adunat atunci. cei care au fost prezenti e adevarat, inteleg mai usor ce vrea sa spuna florin aici in poemul acesta.
pentru ca lupii singuratici apropiați îndeajuns de atâta liniște,pipăind forme șoptite,pentru asta au ales, pentru asta s-au intarit, nu pentru vesnicie, pentru ca omul ce nu tine la miracol pana dincolo de subtirimea scrisului, nu va mai cunoaste timpul. aceasta prabusire in sens e mai mult decat nimic, mai mult decat un capat de lume.
nimic tendentios nimic murdar pana aici.

Linea

0
@dana-stefanDSDana Stefan
aici e de fapt, la fel ca si dupa intalnirile de cenaclu din bucuresti sau din iasi, o cronica de cenaclu
0
@ioana-negoescuINioana negoescu
nuntașul român a trecut pe aici cu alaiul de ploi. a fost o mare sărbătoare aceasta. a fost o clipă desăvârșită în care am vibrat toți ca o singură coardă. Florin a surprins clipa aici și nu mă mir deloc că el a făcut-o. știam că a adunat toate semnele și că ni le va dărui nouă cu toate înțelesurile.

mulțumim, Florin.
0
@bsbBBSB
Trebuie să-ți mulțumim, pentru că, nu-i așa?... dacă Florian a reușit să adune lupii singuratici într-o furtunoasă terasă cu piscină și fară ceai cald, atunci tu ai reușit să faci cronica unei furtuni perfecte petrecute în prietenie.

cu drag,
Cristina
0
@florin-andorFAFlorin Andor
... mulțumesc frumos de trecere dana, cornel ștefan ghica, ioana, cristina; patima încifrării poate fi a celui care merge cu vântul în față, agonisind efecte însumate ... mi-am îngăduit să desenez în nuanțe proprii acea atingere, acea supraviețuire a conștiinței când intensitatea vieții ispitește ... dana, ioana, deslușirile erau necesare; s-a întâmplat în Oradea o trecere, un foșnet bun (pentru care mulțumesc celor care au fost prezenți) ... la bună citire veghere :)
0
De la o vreme pun sub semnul mirării Bucuria , Casa adică Drumul. Am plănuit ca niciodată . Văd că se întâmplă! Cum singur nu-mi șade bine am strigat la poartă: ORADEA și poarta s-a deschis cu inima ei cu bărbații și surorile ei, păsările toate. Mulțimesc. Nu pun aici niciun nume ca nu cumva să uit. Nu pun aici pașii mei obosiți ca nu cumva să mă întorc fiindcă eu din Oradea nu mai vreau să plec. Pace și lumină să se afle.
0
@petrut-parvescuPPPetruț Pârvescu
Florin,
fericit acest nuntas care vine si trece lasand urme frumoase. un poem echilibrat, cu o sensibilitate aparte.
cu prietenie,
p.parvescu
0
@florin-andorFAFlorin Andor
Florian,

... pe aici oamenii vorbesc rar, mulțumiți de ce reușesc să facă singuri, împlinindu-se într-o conștiință a binelui (dar nu uită cum pot aduce liniștea cuvintele închipuite) ... de-ai ales ca să nu mai pleci și vrei să știi mai multe despre locurile acestea întreabă un copil ... bucuria a fost și a noastră, îngăduită ... la bună veghere :)

Petruț,

... mulțumesc frumos de trecere, printre cuvinte ce se deschid pe dinăuntru ... nuntașul nu e singur ... la bună veghere :)
0