florian abel

Din câte-mi amintesc, peste 60% din epigrame lovesc în aleșii noștri, în metehnele, greșelile și stupiditatea lor, deci nu văd de ce sunt primul amendat. Dacă m-am referit la Boc ca ou a fost și pentru că rimează cu ce vor fura mâine, dar nu din cauza dimensiunilor, ci a rezolvării problemei oului lui Columb, care a fost posibilă doar prin deformarea subiectului aici - malformațiile de conștiință la care e supus pentru a juca caraghiosul(sic) rol în care îl deplângem zilnic.
Dar, pentru numele lui Dumnezeu al epigramiștilor, "cârteli politice"???!!!
păi ce mai rămâne de ironizat, baba bârfitoare de la parter?

Eu o credeam replică reușită, dacă a te îndrepta spre un viitor incendiar caracterizat de pierderea speranțelor, alături de un prim-ministru cu program deformat, e o imagine nereușită scrisă de un "creator" pseudopamfletar, iar această afirmație vine din partea unuia dintre cei mai mari epigramiști ai României, înseamnă că e cazul să depun armele și să mă apuc de o muncă necinstită.

Cu mulțumiri pentru descalificare, F.

"când cer cu insistență
să se oprească lumea
să pot coborî?"


ideea e preluată, "Opriți planeta, vreau să cobor!", iar fără ea, poezia e nulă. Încercați ceva original, Mai bine evadarea în trecut, Târgovițtea are areal benefic. Succes. F.

un tipo în titlu. După corecturi, venim și cu replica.

Sunt trei grăsimi în margarină,
Ce-s obținute, după caz,
Din rumeguș, din motorină,
Și, implicit, din...biogaz!
NL


E bine, totuși, să se știe
Că margarina vegetală
E folosită-n pușcărie,
Când fac injecție letală.

Stăpâna-i dornică să vadă
Cam câți ”creștini” la truc răspund,
Aliniindu-se la coadă
Să-l pupe pe cățel în fund.
(GPI)

De și-ar fi decorat odorul
Cu-n abțibild cu Boc pe el,
Ar fi sărit întreg poporul
Să facă pipi pe cățel.

Cum multe replici ce le dați,
Parcă-s nădragi cu nouă dungi,
Era mai bine de aveați
Ori mușchi, ori piciorușe lungi.

Excelentă replica lui GPI, poți să ai fizic sau piciorușe super, dar dacă ai și minte nu ești așa ușor acceptat, perntru rating e nevoie de bufoni, de caraghioslâc. Miloș Petru, în ultima vreme se observă o creștere substanțială a calității replicilor și epigramelor, ține-o tot așa. Bun și distihul lui Eugen
Dar nici talentu-n epigramă
Nu-l vezi la encefalogramă.

Iar la examenul total
La raze X, nici encefal.

S-auzim de mine! F.

Comportamentul de maimuță
Din școli mă face să relev
Că vom rămâne de căruță
La mijlocul acestui ev.
(GPI)

Cum zilnic este tot mai rău
Și am ajuns de râsul lumii,
Sfârșim tot în catrenul tău:
"Să mori de râs...", sfârșitul (g)lumii...


Miloș Petru,

cunosc și eu comportamentul echilibrat al ardelenilor în relațiile cu animalele și cu oamenii, am fost în multe locuri și nu găsesc măcar un punct de care să mă plâng. Culmea, nici măcar un ungur nu m-a supărat. Problema e că pe unde sălășuiesc eu, evoluția a pornit spre inversarea polilor bunului simț de multă vreme, iar dacă auzi 3-4 căruțași cum înjură și caii dar și între ei, cum fluieră chiar și în căminul cultural (ăsta ar fi "beep") unul după altul, cum intră beat cu oiștea în mașina parcată regulamentar țipând: "ce dracu' fă cucuană cați cu mașina acolo băga...(beeeeep)...miaș..........!!!" că ei vorbesc fără cratimă, cum scuipă zgomotos în localuri în timp ce tu tocmai îndrznești să înghiți o gură de bere etc., ei bine văzând astfel de comportament pe holurile și în curțile liceelor (și chiar școlilor generale!) consider îndreptățită exprimarea comportament "de căruță". Desigur, există mulți căruțași cu educație, ca și oameni cu funcții care par proaspeți absolvenți ai copacului. Dar, să nu mai jignim maimuțele.

GBP,

Să nu rămân iar de căruță,
Cu-n gust amar și-n cap eclipsă,
Mă-ntreb - în mână cu-o sticluță:
Elevul e veriga lipsă?!
(GBP)

Te-nșeli, GB, deoarece
(Afirm cu tot discernământul)
Veriga lipsă sigur e
Învățământul.

Vali,

sigur că am avut mai multe variante "Și ea, desigur, din elev", "Iar ea provine din elev", "Iar maimuțica, din elev", dar așa-i în tenis, când am mai multe prietene, nu știu pe care o iubesc.

Astăzi, spiritul de turmă
A făcut din "noi" o gloată
Care lasă-n urmă-o... urmă:
Cea de la a cincea roată.
(Marius Bartiș)

Înțelege tu, de poți
(Eu deja sunt în eclipsă)
În verigile cu roți
Noi suntem căruța lipsă.

Eugen Sfichi

Te afli în același ev
De când nu ai mai fost elev?
ES

Eu, în "șeptica" socială
Tot am o carte și un băț
Și asta pentru că, la școală
M-am dus de prost, dar ca să-nvăț!


Vă mulțumesc pentru interesul ce îl manifestați din dragoste (de artă).
F.

Peste golul ce scrâșnește
Întinzând urgia-i mută,
Romantismul va rămâne
Veșnic
Ultima redută.

Iată o poezie pe care o voi memora și pe care o voi recita oricând cu plăcere copiilor. Orice alt comentariu ar fi în plus.

Cu respect, Florian Abel

Găsisem "aghiuță", dar aghiuță pare doar un mic drăcușor poznaș, un îngeraș în comparație cu megagrobienii pe care i-am văzut eu. Comportamentul "de căruță", fiind în ghilimele este, cred eu, corect, cum se folosesc expresiile "de maidan", "de șatră", "de bulevard", e normal să se considere comportamentul deșucheat, grobian, mahalagistic, ofensator etc. ca fiind asociabil cu cel al omului rămas la coada calului (și în sensul figurat al cuvântului) iar cine a avut ocazia să audă cum vorbesc aceștia cu animalele și între ei, nu mai are nevoie să treacă prin vreo școală.
Adică:

Coborându-se din pom
S-a făcut maimuța om
Și, urcându-se-n căruță
A redevenit maimuță.

Dar, ne mai "școlim" și mai auzim, și mai vedem...
Cu stimă, F.

M-am luat cu parodia, Laurențiu, de fapt nici nu e parodie, e doar o contatare amară a adevărurilor, în contrast cu imginea nostalgică pe care ai redeșteptat-o și care mi-a readus lacrima pe amintiri. Nu vom mai trăi niciodată, nici copiii noștri, acele vremuri de liniște când toți mergeau la stadion sau urmăreau câte 20 de bărbați un meci la TV, fiind suporteri ai cel puțin trei echipe, dar fără nici o umbră de ură, după meci petreceau împreună ore în șir râzând și tachinându-se cu voie bună.
Iar atmosfera aceea a locurilor, dipoziției și "tradițiilor" specifice momentelor, ai surprins-o perfect.

Ar trebui să mai scoatem la lumină astfel de lucruri, ba chiar să încercăm un "duo" în felul acesta cu "atunci" și "acum" până la dimensiunile unei plachete. Mie îmi e extrem de ușor să scriu după o structură dată, poezia ta am descoperit-o pe la 10,45 și am hutărât imediat că merită o "oglindă".

Com a zis orbul, vom vedea! F.

Mi-e greu să merg cu fiul la un meci,
Să înfuntăm prin parcuri maidanezii,
Să văd cum, antrenați de bile seci,
Primesc 5 - o scurt cu albanezii.

Mi-e greu să stau pe bănci de textolit
Între tifoși cu mutre de hamal,
Să-mi vândă pe cinci lei orice pârlit
Semințe într-un dop de "Sirogal".

Mi-e greu să îi croiesc dintr-un ziar
Rachetă, avion sau pălărie,
Că, de trei ani n-am cumpărat măcar
Un tub de igienică hârtie.

Mi-e greu să-mi văd copilul siderat,
Cum îl apucă spaima și fiorii
Când pe gazonul verde retușat
Aruncă, cu banchete, spectatorii.

Mi-e greu să-l duc să-nvețe biliard,
Să-l văd privind din colț cu toată mila
Cum intelectuali de bulevard
Înjură că "a dracu', proastă-i bila!"

E inutil să stăm pe stadion
(Deși în casă ca acolo plouă)
Dar orișicine iese campion
Din banii lor n-or să ne dea și nouă.

Mi-e greu să văd că nu mai mergem toți
Ca-n sărbătoare, nimeni să nu țipe
Înjurături. Dar merg și cinci nepoți.
Cinci inși ce-ncurajează cinci echipe.

Mi-e greu că nu mai văd un meci curat
Și nici arbitru alb ca spuma nu e,
Da-s bucuros că-n N.A.T.O. am intrat,
Iar pe maidan se strigă "vrem în U.E.!"

Și în final, ca să mențin isonul,
Mă tem cumplit că, până vine vara,
Retrogradează-Arena cu gazonul
Și în final naționala... țara...

Conștient sau nu, întreaga construcție are capitala într-un vers, care face toată poezia: "un paianjen e vârsta în care sînt prins", restul e cădere în imagini, în amintiri, în stări, de regret, de elenuri stopate, de repulsie, toate stârnite de obiectele și salturile din timpul întregii vieți, obiecte contopite cu carnea, cu oasele, sentimentul inerției este copleșitor prin întinderea pânzei peste tot ce nu se mai face dar și peste ce a fost făcut,

"aveam multe lucruri de reparat...și un telescop...și-n piept aveam un observator astronomic" - aici văd lucrurile din copilărie, parcă niciodată nu reușim să le terminăm, prea iute întinde senectutea un braț zbârcit prin tinerețea noastră sufocând copilul, care rămâne cu acel observator astronomic în suflet, nereușind să-l înalțe spre cer.

"despre sînii ei îmi aduc aminte că miroseau a uimire și răsărit
iar gustul acela de vișină coaptă e tot ce mi-a mai rămas".

superbă metaforă, "a uimire și răsărit", cuvinte care caracterizeză momentul, metafora vine din stare.

O altă reușită, originală și cu mare forță de sugestie, " bătăturile astea luate de pe
clanța ușii ce dă într-un zid alb, lipit pe locul unde-a fost odată
intrarea-n castel" versuri care spun singure totul.

un poem izbutit, în care oricine își regăsește inerția, neîmplinirile și zvâcnetul.
F.

Am să încep cu a doua, care e magistrală, pentru că ai reușit să surprinzi esențialul în forma epigramatică, extrapolarea străbunei metehne pozitive de a face haz de necaz e perfectă, normal că, la câte necazuri avem noi, ar trebui să rădem ca parlamentarii întruna, chiar și în somn. Ce vreau să spun în titlu este că încercasem aceeași idee, dar, voind să combin și ponciful conform căruia "ce-i prea mult - strică" și observația lui Woody Allen, cum că "răul este binele exagerat", mă împotmolisem într-o construcție mai lăbărțată, pe care mi s-a părut greu să o comprim, așa că am renunțat. Ceea ce a fost bine, pentru că iată, dacă a ta, care e perfectă, nu a fost pe podium, eu ce aș fi reușit cu asta?:

Necazurile-s mari și nu le pot opri,
Străbunii însă cer să râd pe seama lor;
Deci, de atâta rău, prea bine îmi va fi,
Iar de atâta bine mi-e rău de simt că mor.

"Întâmplare carpatină" deși pare că speculează doar asemănarea prin felinitate a râsului cu puma și dublul sens al râsului, are o arie de atingere mult mai largă, poanta este super, ca și construcția, iar dacă nu a fost premiată e pentru că trimite spre o întâmplare singulară, un fapt divers, deși, cum spuneam, înțelesurile sunt largi, epigrama "vorbește" despre pericolul ce îl paște pe om atunci când, în pericol fiind, cere ajutor, dar ignoranța îl împiedică să dea informații corecte despre situație, generând reacții imprevizibile la cei ce i-ar veni în ajutor, blocându-i astfel.

La "Apa trece" dublul sens al poantei, că nu-i un cap de țară dacă Lupu îi slut, dar și ca întrebare firească, "are țara asta un cap?" nu văd de ce ar supăra Lupul din moment ce nu ai încercat să împaci capra cu varza.

"Apa Prutului" e departe cea mai bună la temă, nu are nevoie de comentariu, iar dacă nu a fost premiată, e clar că jurizarea s-a făcut la Kremlin.

Părerea mea, aripa umilă. F.

Comparațiile par multe tocmai pentru că sunt extrem de expresive, de fapt depășesc prin sugestie nivelul comparației devenind metafore si metaforizând contextul și vecinătatea.
Asocierea bruscă a șuieratului ceainicului cu legănatul trenului nu e surprinzătoare cât familială oricui, toți am trăit aceste momente de mers cu trenul în noapte undeva, în timp ce gândul ne purta spre căldura casei, Aici se întâmplă invers, iar amintirea fugară e ca o scurtă răzbunare a dorului de atunci.
"Frigul care se întinde peste casă ca un animal acoperindu-și puii" e șocantă prin inversarea legilor gândului, orice ființă își acoperă puii spre a-i proteja, frigul ne învăluie spre a ne pierde, spre a smulge din noi căldura și tremurul.
"Cum iese fumul din hornuri" ar fi doar descriptivă dacă ansamblul nu ar cuprinde totul într-o armonie simplă și dureroasă, din trupul mamei - mirosul zăpezii ca fumul lipindu-se de păsările călătoare... dureros dar superb spus.
Ultima comparație, chipurile care se schimbă ca și cum s-ar scufunda sub gheață, e în toată strofa sentimentul unei spaime, al unui pericol iminent care se înlănțuie cu dorința de a fi acasă, de siguranță și căldură și nu știm cum se sfârșește totul, pentru că teama și spaima și dorul și plecarea nu au niciodată sfârșit.

Emoționantă și adâncă poezie, ne mai citim. F.

Chiar până îl înghite huma,
Românul, trist sau în extaz,
Nu ocolește-n viață gluma,
Ba face haz și de necaz.
I. Tataia

Chiar guvernanții, cu mult haz,
De când îi știu s-au străduit
Să dea cu hazul în necaz
...râzând de omul necăjit.

Un Zorba Grecul în variantă femin - melancolică, dar în lipsa ambiției de a construi și de șansa unei "prăbușiri mărețe", așa cum a avut grecul, se mulțumește cu o alunecare contemplativă prin realitate, observându-i cu seninătate dedesubturile. Deși pornește de la o tangență cu natura care se străduiește spre contopirea cu omul (propria ciclicitate împiedicând-o să-i perceapă anotimpurile) ingenua ființă umană nu poate face abstracție de spaimele și înțelesurile ce ne vin de la oameni, prin rugurile superstiției și înțelepciunea bătrânilor.
Dar să știi, Raluca, pentru a nu urî, a nu invidia, a nu judeca și pentru a fi capabil de sacrificiu și de dăruire, chiar trebuie să fii nebun.

Cu prietenie, F.

Extinzând la scară mare
Generalele motive,
Legea asta e-n vigoare
Și pentru prezervative?
LG


Dacă norii-ncep să cearnă,
Cer femei la buticar
Nu prezervativ de iarnă,
Ci de iar... și iar... și iar...

Nu faptul că îi lipsește ceva e problema, ci câte i se pot adăuga, ideea și tema sunt extrem de posibilistice, cârtița și drumul ei pot genera o multitudine de speculații care pot genera multe morale. Se poate face apel la blana cârtiței (deși trăiește în adânc pe "picior mic"), la economia subterană, la faptul că poate "săpa" posturile tuturor celor pe sub fotoliile cărora trece, etc, etc.
Mie oricum mi-a plăcut, cred că la anul intrăm și la fabulă.
Succes, F.

Deosebit de inspirat, magistral abordate temele, iată, neica Ion cu minerii nu numai că ne-a făcut de poveste dar a și ajund de ea, iată cum simplul mers al unui glonț spre țintă poate naște alte crime și-alte rime, iar porcul și măgarul evident, emit morale, ca în parlament.

absolut felicitări, maestre!
Cu stimă, fără altă rimă, F.

Tocmai aceasta este forma clasică a fabulei, așa cum o știm de la Esop, La Fontaine, Alexandrescu, etc. Nu cred că va deveni vreodată desuetă, accesibilitatea formei fiind mai mare și pentru autor și pentru cititor. Sunt de acord cu părerile colegilor mei, singura cârcotcodăceală ce o am ar fi la "un papagal strident de colorat", fiind o asociere evitată întrucât folosim ori "colorit strident" ori "stident colorat", deci ar fi de preferat înlocuirea cu "extrem de colorat". Ar mai avea un șpiribanț formularea "și un papagal colorat strident / care repetă ca un repetent..." dar mă rog, fabula accesează un limbaj mai simplu, evitând abțibildurile.

Oricum, mi-a plăcut enorm și am hotărât să încerc și eu fabula, până acum am evitat cu succes.
Același, F.