Florentina-Loredana Dalian

Ca de obicei bun, m-am săturat să tot spun asta (poate si tu), dar trebuie. Ai un talent extraordinar de-a zugrăvi “atmosfere“, parcă mă vedeam prin locurile în care m-ai purtat si-mi muscam limba să nu râd în sală vizionând “Vagabondul“.

Multumesc, Tudor! Plângeam în sinea mea că n-a găsit nimeni o stelută pentru textul ăsta.
Bravo, Cristi! Vezi că si eu am mână bună?

Triste plecările astea, le-am simtit...
Frumoasă poezia ta, caldă si spune multe.
Multumesc!

Nu te plictisesc cu un comentariu lung, văd că sunt destule pe aici. Doar atât - mi-a plăcut.

Cu ochii tot în monitor
Pe-o tastă-n colt ai adormit
Tot asteptându-mă (cu dor?)
Mă iartă, dar...am atipit.

Cu alt la brat trecând sub geam
Pe lângă plopii fără sot,
Fii sigur - dacă te vedeam,
Acuma nu dormeai în colt.

Parfumul nu mi l-ai simtit
Doar fumul zici, ce te-neca.
Dar recunosc că te-am mintit
Căci fumul...parfum îmi era.

Nu spera, fi convins! Abia astept s-o am (pe carte). Ma chemi la lansare, da?

Bun, bun raspunsul, ma voi gandi si eu la unul, dar nu acum. Am intrat aici pentru a-mi cere scuze pentru repetarea mesajului. N-am intentionat, dar problemele tehnice mi-au pus piedica.

Parerea ta e justa. Dar prefer un demaraj mai greu si un final in forta decat invers.
Cat despre ideea de a te lasa de proza umoristica, sa nu indraznesti! Despre mine pot sa-ti spun ca, de fapt, nu asta e `specialitatea mea` (cum nici a ta, de altfel), dar imi place sa incerc si stiluri noi, ma amuza.

O pup pe mica ta printesa si pe tine, pentru steluta acordata in colaborare. Conteaza tare, tare mult pentru mine. Multumesc, Cristi!
PS Si mie-mi place culoarea galbena, mult de tot.

Tu nu m-ai cunoscut
Nici după rotocoalele de fum
Si nici după parfum

Mă cunosteau vecinii toti
Mai buni, mai răi
Si chiar mai hoti

Adesea am trecut
Degeaba stam în drum
Si-atâtea am văzut

Pe lângă plopii fără sot.

Mă scuzi, te rog, că m-am “produs“ aici, dar m-ai instigat si mi-am zis - “ia să văd, pot să fac si eu asta?“ De la coadă la cap.
Să ne ierte Eminescu!

Tu nu m-ai cunoscut
Nici după rotocoalele de fum
Si nici după parfum

Mă cunosteau vecinii toti
Mai buni, mai răi
Si chiar mai hoti

Adesea am trecut
Degeaba stam în drum
Si-atâtea am văzut

Pe lângă plopii fără sot.

Mă scuzi, te rog, că m-am “produs“ aici, dar m-ai instigat si mi-am zis - “ia să văd, pot să fac si eu asta?“ De la coadă la cap.
Să ne ierte Eminescu!

Eronată instantă, coane judecător, iaca ce-am priceput io din tărăsenia de mai sus- Mai întâi am priceput ceva de-un atac la trei zile. Păi ce-aveti bre, vi s-a urât cu binele? Pă voi nu v-asteaptă nimeni acasă? Nu v-am spus că doar ce mi-am ascutit sapa? Si să stiti că am si coasă la o adecă. Vinovată, nu zic, oi fi, că să ridice chiatra ăl de n-a gresit măcar o dată-n viata lui, da cinspe ani, bre? Acuma, eronată istantă, iaca ce n-am priceput, cu tot cu mintea mea si clasele primare eferente -nu-s ce-i cu dosaru epigrama, cum ziceti, da s-o găsi cineva să mă lumineze si pă mine. Că dă ce să mai iau cinci ani? Asa.
Si calomnie sunteti voi cu mama voastră de scriitori care nu-mi dati pace să mai trag si io o sapă de tre să stau acia în fata lu monitoru de mi-am stricat ochii cetind. Asa să stiti. Am zis. Că io când mă pornesc...

Frumoasă destăinuire a celui care-si caută alinare în birturi cu miros de mucegai ( nu doar sărăcie, ci si singurătate).
“Picarea-n butoiul cu regrete a inceput La rasaritul de ieri si-mi voi termina continutul mai la apus de viata iar bonus va fi foamea de aventura ce ma poarta pe luciul ranced al bauturii .“
Atâta tristete...

Cristina, si eu îti multumesc. De trecere si de anuntare. Da, toti avem nevoie.

Anca, e a doua oară când îti îndrepti stelutele către mine. Să-ti spun un secret - scriind sceneta asta (cam ai dreptate aici) mi-a zburat gândul la tine. “N-o să mai vezi tu stelută - mi-am zis - de la Anca, ăsta are si-o notă de vulgaritate care s-ar putea să deranjeze urechi mai poetice“. Se vede treaba însă că m-am înselat, în fond este un text rupt din realitatea noastră, am să-ti spun cum l-am scris, pentru că m-ai întrebat. Într-adevăr, am avut această sansă de a asculta câte se mai debitează în sala de judecată. De aici a pornit totul. Primele trei “dosare“ au fost alcătuite pe scheletul unor dosare reale, la care am mai schimbat pe alocuri, am mai pus niste floricele si cam atât. Ultimul e din imaginatia mea care uneori, ca si mintea inculpatului, umblă pe ăle coclauri. Scriind partea cu violul, prin nu stiu ce asociatie de idei, mi-a venit în minte tăranul român. Asa cum îl stiu eu si din cărti, dar mai ales din realitate. Dam să mă concentrez pe viol si tăranul îmi tot umbla prin cap cu replicile sale. Asa că m-am oprit din viol si i-am dat voie tăranului inculpat să se manifeste. Cam asta a fost.
Multumesc si te astept cu drag si altă dată!

Dani, mereu mă bucur de trecerea ta. Ai râs, zici? Dă-mi voie să te corectez - Te-ai râs! E, mai are omul si scăpări.

Uite, Cristi, proza asta mi-a plăcut cel mai mult din tot ce-ai postat până acum, mai mult chiar decât “Toamna, portile miros a rugină“, care era preferata mea. Inteligentă si bine gradată împletirea film-realitate, străbătută de firul rosu al epocii de aur. Si concluzia din final, ăla-i punctul pe “I“, asa-i? Adică, nu-i asa? Ce ne-am face fără lumea paralelă a cinematografului (de artă, căci, din păcate, se cam amestecă lucrurile în ultima vreme)? Mai evadăm uneori din cenusiul nostru cotidian în...cenusiul altora, ca o slabă consolare.
Mă bucur că te-am citit si-ti multumesc.
PS Si cheia la gât vrea să zică ceva, dacă nu mă-nsel...

Mă bucur mult că v-a plăcut. Si mie-mi place să râd si să le fac si altora binele ăsta.
Ina, adună-ti colturile alea, c-o să creadă copilul că râzi de el.
Dara, multumesc de steluta de la tine (sufletească), m-a încălzit cum nu-ti dai seama.

Ina, m-ai înmărmurit...Adică...ce-as putea să mai spun eu lângă această analiză? Poate doar că mie nu mi se părea un text tocmai reusit. Vii tu acum si dai peste cap impresia mea despre cum stiu să mă apreciez. Si nu mi se părea reusit tocmai datorită acelei lipse a detasării de care vorbesti si care m-a împiedicat în exprimarea pe care mi-as fi dorit s-o găsesc. Imaginează-ti totusi că m-am străduit enorm (să mă detasez), lucru care mi-a reusit doar pe jumătate. Am făcut eforturi teribile să “îmblânzesc“ exprimarea, cu toate astea si tu si Cristian ati citit ceea ce eu am crezut că rămâne în plan secundar. Dovadă că aveti ochi de soim.
Multumesc, Ina, îti asteptam părerea, ca de obicei.

Inapoi cu manie si inainte cu incredere.
Avea dreptate Cicero, saracul, dar merita uneori sa te amagesti...ca n-ar fi inselatorie, obscuritate si nesiguranta.
Te mai astept.

Un interviu acordat în exclusivitate pentru agonia noastră de toate zilele - iată o premieră, dacă nu gresesc, pe acest site. Dacă gresesc, îmi cer scuzele de rigoare.
Îti multumesc, Cristi, că aduci în atentie evenimente culturale care, pentru cei ca mine (care nu citesc ziare si nu se uită la televizor) ar rămâne în anonimat.
Ce mă doare din continutul acestui interviu, este ceea ce stiam de mult, anume că valori artistice românesti, cu care putem iesi în lume oricând cu fruntea sus, sunt împrăstiati care pe la Viena, care la Budapesta, ori unde i-a mai dus Dumnezeu. le înteleg motivele si sunt de acord cu ei. Dar as vrea să stiu ce au de spus acei români patrioti (zic ei) în mâna si-n puterea cărora stă să schimbe starea de lucruri. Mă întreb degeaba, s-ar putea să nici nu le pese.

Bine, Ina, daca spui tu... Mai caut. Si multumesc!