Florentina-Loredana Dalian

Cristi, tu ești tare supărat astăzi. Dar ai dreptate. Parcă mă văd pe mine în momentele de furie. Din păcate, nu știu a-ți spune ceva consolator. Doar am trecut să te bat ușor pe spate: \"Lasă, măi Noru, că trece și asta. Toate trec.\"
Nu daaaa! :)

Vorbești de lucruri sfinte, Mari! Romanul mi-a dat târcoale până acum, doar că scrierea lui necesită ceva mai multă atenție decât îmi permite mie timpul să-i acord în momentul de față. Parte din texte le \"scriu\" în timp ce am alte preocupări, îndeosebi din cele care nu-mi solicită mintea. De exemplu, ultimul text - \"Controlorul de trafic\" - l-am \"scris\" în timp ce puneam aspiratorul. M-am grăbit apoi să-l aștern pe hârtie, ca să nu-l uit. Cum să scriu astfel un roman? Dar cine știe? Poate vreodată...
Mă bucură cele ce-mi spui și încurajările tale, pentru care îți mulțumesc.

Mulțumesc.

...părerea lui N. Fiecare bărbat este un potențial N, așa încât orice părere e bine-venită. Deși, recunosc, nu prea mai contează. Mai importantă este părerea asupra textului. Dacă ți-a plăcut, e măgulitor pentru mine. Pe alocuri, sunt nemulțumită de ce a ieșit, ar mai fi trebuit lucrat, dar stau prost și cu timpul și cu răbdarea.
Mulțumesc, Cornel.

Este un text superb, cu nimic mai prejos decât versurile de la care s-a pornit. Mi-a transmis o stare de bine, mi-a înfățișat fericirea simplă, venită din alt veac și străbătând veacurile.

Vă mulțumesc de gândurile lăsate în această pagină.
Maria, fii cu ochii pe ele, dar nu ca pe butelie! Căci nu sunt de fel periculoase.
Dane, tu ai mereu dreptate. Acest text este dedicat tuturor femeilor picate din alt veac, precum și acelor bărbați care știu să le prețuiască. Tu pari a fi unul dintre ei. Doar că, citindu-le, este ușor să le admiri... cunoscându-le, ai fugi și tu mâncând pământul. Dar nu te complexa, toți fug:)

Ce noroc că n-am peste 150! Altfel m-aș fi simțit tare jignită.
Dar întrucât m-am regăsit în categoria căreia i-ai adresat urarea, mulțumesc și îți doresc nene Genu să dea Dumnezeu să vezi cum e s-ajungi la 150 de ani și să nu te mai iubească lumea.
:)

Nici eu nu știu cum ai putea scrie la comandă. Chiar dacă-mi impun eu un subiect, tot o iau razna până la urmă. Mă rog, poți scrie articole, diverse chestii, dar nu proză la comandă. Vezi, d-aia nu-mi place mie America aia mare, care-i înghite pe toți. Vrea să transforme oamenii în statui. Hai c-am început să vorbesc ca bunica!:)

Maria, dă-le încolo de standarde și-ascult-o pe bunica! Știa ea ce spune! Sigur că frumusețea nu izvorăște de pe chip. Îți dă mâna să spui asta. Dar ia întreabă o urâtă! :)
Încearcă să îmbogățești fragmentul acesta, ar ieși un text bun și interesant. Prea te-ai grăbit să scapi de el. Chit că mie mi-a plăcut și așa...

Maria, aripile cresc din noi, nu din afara noastră. Dacă nu le găsești acolo, mergi pe jos sau cu limuzina, dar ia-ți gândul de la zbor. Un personaj de-al meu spune: \"Zborul nu e pe scenă, Ana, nici deasupra norilor, zborul nu poate fi decât în noi\". Asta ca să nu te superi pe mine și să dau vina pe odiosul personaj:)
Textul acesta mi-a plăcut și m-a impresionat. Orașul acela nu poate fi vândut, nici donat ori înstrăinat în vreun fel...așa cum nu pot fi cumpărate aripi. Dar poezia e tare frumoasă .

Sunt de-a dreptul onorată de invitație, chiar dacă nu știu prea bine în ce constă acest proiect. Dar ceva care vine de la un scriitor ale cărui texte mă încântă, legat de un portal cultural cum este liternetul, nu poate fi decât de bine.
Întrucât în ultima vreme nu prea mai am timp de navigat pe internet, aș fi recunoscătoare dacă aș primi câteva scurte informații la loredana_florentina@yahoo.com
Cu mulțumiri,

Bârfa voastră-i deșucheată
Și urât vi-i obiceiul.
Au nu știți că-s licențiată?
Cu liceul.

\"...fugeam de la școală să văd strada hanovra\"
Unii dintre noi purtăm, ca pe o cruce, o stradă hanovra...
Maria, am urât finalul acelui film (căci la el te referi, nu?). Nimeni - când are de ales între onoare (sau milă, sau ce mă-sa o fi) și iubire, nu trebuie să aleagă decât iubirea!
Părerea mea...de doi lei.

Carpe diem...sau, cum ar spune unii, se crapă de ziuă:)
Încercarea ta, Mari, îmi pare destul de reușită, dar este cu siguranță doar o schiță de text. Pe acest \"schelet\" trebuie brodat, ai dreptate că textul trebuie sa fie ceva mai lung, iar eu cred că ai potențial.
Cât despre mesaj, e unul înțelept, dar...câți dintre noi îl pot nu doar accepta, dar și urma? Vorbeam de mesajul cu \"Carpe diem\". Pentru că, de fapt, mai există în acest text un alt mesaj, poate mai frumos decât primul - și anume acela că omul trebuie să-și deschidă \"ochii\", adică sufletul, oferind frumusețe pentru a o primi pe cea din afară.

Și eu îți mulțumesc, contează fiecare părere, mai ales că eu nu scriu niciodată (sau poate prea rar) numai pentru mine înămi. Și aș fi meschină să nu recunosc faptul că mă interesează cum au ajuns gândurile mele la fiecare cititor.
Te mai aștept.

Mari, eu știu că pot avea gânduri poetice (chiar frumoase), dar nu pot avea pretenția că scriu poezie - și zău că n-o spun de modestă ce sunt! Îmi pare că a scrie poezie, necesită anumite reguli și destul studiu. Eu, când mă mai supăr :), trântesc la-ntâmplare niște gânduri sub forma care mă bântuie.
Dar îți mulțumesc pentru indulgență și aprecieri. Comentariul tău m-a bucurat, știu că ai gust.
Cât despre emoție, da, reușesc să transmit destulă.

Maricica, textul tău mi-a stârnit fiori pe șira spinării, căci Regia e locul în care mi-am petrecut cei cinci ani de facultate, pe care atunci îi uram, acum îi regret.
Această piață începuse să se formeze încă de pe vremea studenției mele (începutul anilor \'90), ce-i drept mai timid, dar...Pe vremea mea nu erau la mare modă \"serviciile\" (aia cu șosetele e chiar mortală, m-am prăpădit de râs), dar ce mai căutare aveau țigările \"Carpați\"! Am fost unul dintre precursorii acestei piețe, am vândut, mai mult experimental (să văd dacă sunt în stare:) cinci baxuri. Și, apropo de concurență...Ce de afișe mi-au mai rupt nemernicii! Că le dădeam cu doi lei mai ieftine. Cum pe atunci n-aveam calculatoare și imprimante (nu că nu s-ar fi inventat), scriam la afișe - ajutată de colega de cameră - de ne dureau mâinile. \"Vând Carpați Rm. Sărat, P1, cam 316. 13 lei\".
Eh! Banul câștigat cu sudoare nu se uită!:)
Vrei să-ți spun ce mi-am luat de banii obținuți astfel? O pereche de cizme roșii și o scurtă de blăniță de iepure. Câștigul era cam mare, recunosc, țigările Carpați costând la vremea aceea 3,25 lei. Și nici alea nu se găseau.
Ce-i drept, însă, concurența nu era atât de mare, de vreme ce după ora 23 nu mai deschideam nimănui.
Să mai scrii!

Elia, Dan,
mă bucur că ați rezonat- fiecare din perspectiva sa - la aceste gânduri.
Elia, dar tu scrii și pentru oameni mari, ai uitat? :)
Norică, ai văzut bine tu ce-ai văzut. Poezia este scrisă de o mamă...din perspectiva fiului. Datorită cordonului invizibil, separarea se face greu uneori.

Cadourile de la Moșul, Mari, se arată nouă sub diferite forme...cum ar fi acest mesaj de la tine, care m-a bucurat.
Cât despre nea Fane, are o scuză pentru încurcături, că doar și-a declarat afecțiunea. La cap.
:) Te mai aștept!

Tocmai vin de la poezia Eliei. Inspirată epigrama ta. Poate ar fi fost potrivită chiar sub textul de la care ai plecat.