Haiku (72)

Oare ce s-a întâmplat cu gutuile din pom, de a rămas doar una la oră târzie? Va fi bătut vântul? Întunericul le ascunde pe celelalte? Or fi fost luate de niscavai hoți, copii ori oameni mari? Orice s-ar fi putut întâmpla.
Ãsta este, printre altele,rostul Haiku-ului: să ne pună pună mintea la contribuție, să ne gândim, să descoperim noi, cetitorii, misterul cuprins în cele 17 silabe. Stau de câteva minute bune și nu-l pot descifra. Să fie de vină faptul că tocmai m-am întors de la o nuntă? Nu cred! Nimeresc tastele fără nicio dificultate, la această oră târzie, gândindu-mă la gutuile de mai sus.
Aș fi curios să aflu ce a vrut să zică Loredana când a compus micropoemul.

Cu gânduri bune

dincolo de dig
insula cu livada
dunga albastra

imi permit o sugestie domnului cu dilema
ca sa va scutesc doamna
de descifrarea tainei


o taina ramane taina
spun doar ca o haina
de toamna

farmecul unicitatii
despre aceasta-i vorba aici
despre "existenta si unicitate"
care-s cele mai tari teoreme cu aplicatii

Îi dau dreptate poetului Ioan-Mircea Popovici, „o taină rămâne taină”. De asemenea, domnului Nicolae Tomescu, rostul haiku-ului e , printre altele, să ne determine a reflecta. Totuși, pentru că s-a ivit întrebarea, pentru că v-ați pus întrebări, voi încerca să răspund, cu mențiunea că, uneori, până și eu mă întreb ce-am vrut să spun:)
Loredana se va fi gândit la rolul gutuii de candelabru, ori felinar, sugerat subtil prin acea „oră târzie”. Ori poate se va fi gândit la anii copilăriei când își ruga bunicii să nu culeagă toate fructele pomului, cu mirarea și inocența copilăriei: „Lui nu-i mai lași nicio gutuie?” Mi se părea nedrept ca pomul care le-a rodit, să rămână, după cules, golit de sens. Și se va mai fi gândit Loredana la acea gutie încă prezentă pe crengile pomului ca la iluzia că toamna nu s-a dus, că ne mai rămâne timp până-n iarnă...
Vă mulțumesc pentru popas, pentru întrebări, pentru opinii.

tare tîrziu -
în pom pentru nepoată
doar o gutuie

dincolo de tainele descifrării...

A trecut un an -
doar pe una dintre crengi
gutuie mamei

Citit cu plăcere text și comentarii!
Succes tuturor!

Corneliu, Silvestru, vă mulțumesc pentru variantele frumoase și mă bucur că v-au fost inspirte de acest haiku.

Inspirate, va să zică...

Într-adevăr, speranță, teamă, umbra incertitudinilor, amintiri ale copilului din noi și multi alți fiori ai cântului șoptit, în doar câteva cuvinte. Cine are urechi de citit - să grăiască! Sper să reușesc și eu să scriu haiku, Loredana, cu aceeași încântătoare simplitate; Pentru moment nu mă pot descătușa de cutremurările vieții și ele se răsfrâng în cânturile mele. Dar timpul vindecă totul. Chiar și pe sine. Sau nu?!...

Cu prietenie, F.

Vindecarea, Florian, nu vine (numai) de la timp. Ea vine, în primul rând, de la Dumnezeu. Dar sunt convinsă că știi.
Ți-am citit haiku-urile publicate azi și mi-au plăcut, îndeosebi cel cu bătrâna legănând singură coliva. Poate că unii ar spune că nu e haiku, însă imaginea e deosebită. Și, din păcate, tot mai reală.
Îți mulțumesc de popas!

Am citit cu placere si poemul si comentariile din subsol. Ar iesi un foarte bun haibun daca le-ai combina. Dar cred ca versul al doilea ar putea fi imbunatatit pentru ca se subintelege ca e vorba de un pom (gutui).

ora tarzie -
printre crengile subtiri
doar o gutuie

Scuze de carcoteala :)

Nu e cârcoteală, Flavia. Chiar sună mai bine haiku-ul tău. Crengile pomului e redundant. Că doar nu vor fi fost crengile gardului:)
Mi-ai dat o idee bună cu haibun-ul, poate voi scrie un textuleț, deși acum mă bântuie alte „arătări”.
Îți mulțumesc!