Haiku (44)

Gară-n pădure -
între două trenuri
cresc pomi pe cale

kigo- primăvara datorită lăcrimioarelor, nu știu cât caracterizează gările. cred că e mai mult o trăire personală, o gară știută de tine. eu personal aș schimba ”lăcrimioarele”, nu știu cu ce :(.

o seară frumoasă,
george

Că lasă-n ofsaid mica mea ironie.

Chiar nu se înțelege că acele lăcrămioare sunt căzute dintr-un buchet? Știu că trăim vremuri moderne, dar mai există și oameni care „plimbă” flori prin gări. În acest context, George Daryoung, lăcărmioarele și, implicit, primăvara pot fi oriunde, deci și într-o gară.
Gârda, ironia ta (de regulă fină) nu am gustat-o, din pricină că imaginația te-a determinat să vezi lăcrămioare crescând pe șine. Și-ai sărit la atac cu pomii. Mă rog, chestie de gust.
Eu vă mulțumesc amândurora și vă aștept oricând cu păreri și chiar cu ironii.

cred că sunt tot mai puțini oameni în aceste ”vremuri moderne” ce ”plimbă flori prin gări”. dar ai dreptate primăvara poate fi oriunde, mai ales în suflet cred eu. îmi pare rău că nu am rezonat pozitiv fără explicațiile de rigoare :(.

george

Am sărit la atac?
Să știi că îmi plac lăcrimioarele. Și (f)loredanele. Și florentinele, în general. E un haiku sensibil. Mai râde omu, ce te ofilești?

George, nu trebuie să-ți pară rău. Mie îmi pare. Dacă un singur cititor înțelege altfel decât am vrut eu să sugerez, înseamnă că nu mi-a reușit. Având în vedere că, pentru a spune mult în atât de puține cuvinte, e nevoie să stăpânești o tehnică de maestru, îmi găsesc o scuză tembelă, că nu sunt maestru:) Apoi, deformația de „prozatoare” își spune cuvântul (altă scuză tembelă). Dar mă străduiesc, în ultima vreme să fac economie de cuvinte. Cu atât mai mult cu cât, uneori, acestea mai mult ne încurcă.
Petru, nu m-am ofilit, am fost de-a dreptul înțepată. Fără motiv. Îmi cer scuze. Și mă bucur că îți plac lăcrămioarele. Despre florentine, numai de bine! :)