Miss Nobody

Când și când bărbații mă mai iubesc așa pe la vreun colț de stradă prăfuită Ultimei de care-mi amintesc îi zice Drumul Vacilor – desigur pentru că pe acolo trec vacile Când și când mai trec și eu pe strada aceea însă doar eu am voie s-o spun Când și când poeții îmi mai dedică nu versuri nici vorbă – poezia s-a cam demodat – îmi mai dedică spun câte o partidă de amor În cinstea ta – îmi zic Eu – după toate convențiile după toate abeceurile comportării civilizate și alte fandoseli politicoase ce s-au mai inventat pe la oraș - ce-ar trebui să răspund La noi la țară – pe vremea când eram copil – când lumea n-avea chef să-ți asculte tâmpeniile ți-o reteza scurt – hai sictir Eu am crescut jumătate la Þară jumătate la oraș n-am învățat fandoseli dar nici să zic hai sictir cu toată gura nu știu îmi iese un hai sictir așa mai anemic din care ei înțeleg doar hai când și când romanticii îmi mai oferă câte o orhidee sălbatică așa ca mine când dau să muște fiarele sau când iubesc până la nu lacrimi nici vorbă și astea s-au cam demodat odată un sculptor mi-a dedicat o domnișoară – nu râde! o domnișoară care se numea Nimeni pentru că nevastă-sa geloasă i-a zis cine mai e și fâța asta el săracu’ a vrut doar s-o imite pe domnișoara Pogany dar fiindcă nevastă-sa ar fi zis tot o fâță și asta i-a explicat aceasta se numește domnișoara Nimeni și-așa a rămas Când și când mă întreabă oglinda – tu cine ești În fața ei am curaj îi răspund hai sictir Eu sunt femeia pe care bărbații o mai iubesc când și când căreia poeții îi mai dedică nu versuri nici vorbă și sculptorii domnișoare și căreia romanticii – tot uneori – îi mai oferă orhidee ce nu-nțelegi Eu - după toate probabilitățile statisticii matematice - sunt femeia tuturor timpurilor și a tuturor verbelor conjugate doar la prezent Adică nimeni rostește oglinda neîntrebată și dând să plesnească nu de invidie nici vorbă