Florentin Cristian

te urmăream după un ziar care îți căzuse știam că ești mică, ușurică ca o amintire îmi spune o cracă care era liniștită nu era vânt că am să te găsesc în parc pe aleile în formă de arc dar

din râul mai limpede cu șaizeci la sută apă canicula bea apă din amestec

la market-ul din apropiere se aduceau produse aproape să expire, la o masă cu un prieten pe care l-am invitat la mine iau un iaurt și îi dau și lui spunându- i problema când se uită pe capac la

comic îndrăgostit al dansului de vino-ncoa își întretaie simțurile cu manșeta trasă de vorbele care ating boem buzele reale ceteraș ține un fel de gesturi să se prindă într- o mediană

aveam un purice pe mine m-am scărpinat ușor și i- am zis pleacă, băi de aici și nerecunoscătorul n-a plecat așa că i-am dat un pumn în gură

cupidonic vorbe din gând simple treaz în depărtări încă ample aproape cu speranțe deșarte mereu căutând o noutate amintiri printre vâsle școlare nota zece și, la, cu purtare traversând

prin satul fără câini nu trece nici caravana deoarece nu are cine s-o latre

da domnule ce doriți îmi pare rău zise pr-ista de la garnizoană vreau banii de pe ultima soldă vreau să vând cele două bancnote moștenire de la străbunicul vreau să dau din ultimii bani pentru

într-o zi când după o săptămână de gripă noaptea în delirul de vis îngerul rău de pe umărul stâng îmi zise pe care dintre prietenii tăi mi-l dai nici unul bolborosii eu în vis și atunci

dans al mirosului privirea gustând a unei tragi-comedii îndrăgostite adusă cu picioarele pe pământ de vocea unui lăutar aceasta e chemarea ancestrală ce îi dă tonul unui băiat ca să-și

canicula amestecă apa din râuri cu șaizeci la sută apa cu altele cu broaște și noroi

dans al mirosului privirea cu gust a unei muzici vechi de lăutari asta e ceea ce așteaptă un băiat ca să-și întretaie simțurile cu o fată într-o petrecere de vorbă reală spusă ca păcăleală ea

nimbul gurilor spart purpuriu de norul ce se distrează strâng desene în golișuri rece unduiesc plin de buturugi

la femei în frunte și asta merită dar erau corupte și asta e mită

plac în sferturi înnorat iubitele răspândesc trupurile mâna lași în palmă de cer flori de joc arcuind aerul simte cum e apăsat jarul meu simte că se va odihni sub picurii tăi

flori ca niște scutece tu petale de miros vânt

materie primă de glume ca o alună într-un tort, fără rușine și fără frică dar ele erau în prezent și se umileau în fața lui transpirau de atâtea alune

flori galbene pe gură răspândesc sfaturi de aceea iubesc norul ca un nimb al trupurilor lor scutecele nemaiexistând că îi place să meargă la fel în petale jucând până la flori pe umeri

steagurile răspândite flori galbene pe gură ce nu le place să meargă de aceea iubesc norul, nemaiântrebând, direcția vântului indică o cale cu stemă un mac unduindu-se ca un lan lasă vântul

timpul pătrundea prin ziduri senzoriale ca o alună într-un tort fără rușine și fără frică totuși pasul lui gigantic lăsa bunătatea în urmă ca o frișcă ceea ce îl obliga, să piardă tronul

s-a întors filozofia pe picioarele a două blonde ca să-mi distragă atenția că pentru cai a sta treji în oră târzie este high-life

am văzut un înger mai frumos decât prevede legea prelingându-se pe lângă mine care rămăsesem cu ochii pironiți pe fața lui iar el rușinat de rușinea mea intră la magazin ca să se

e întors în altă viață ca un câine mort pe șosea care mai trăiește tulburat ca o herghelie de cai în oră târzie treji gândind speranța filozofic cu vorbe simple aspirații pe o coloană de

câteodată părul, vocea unei amintiri și nici nu vreau pe tâmplă când o văd să plâng. vorbește neștire de ce te aprinzi în privire și în flori de tăcere ziua de dimineață. o ancoră