Florentin Cristian

alăturând pe frunte ticuri de portret ludic haină picioarele unor timpuri de speranțe prezente ibovnice ce audiază un rid de mulțumire cui caută tulpina sufletească căutând ruperea unei

toponimic cimenta prin ziduri cu adeziv peri de timp pașii gigantici a pielii zdrențuite de nor ticuri ce cobor ca un abur de existență conștiința ce manifesta independență rezistă, rezistă,

sărut o țigare îndrăzneață care are un fel de soare adusă de vânt foc de aduceri aminte trezite și gândite e uimită prin soare și vânt nu cunoaște decât cânt

sportiv de obicei nu plâng le plânge un umăr, piciorul dar nici nu râd doar zâmbesc în plinătatea mulțumirii când își înfrâng limitele ei lasă spectatorii să plângă, să râdă și apoi rememorând

timpul pătrundea prin ziduri cu adidași numărând pași gigantici prin fragile virgine zidurile fumează o piele de nor zdrențuită ticuri ce cobor din creier unde este nor timpul nu poate fi

și nici nu vreau să plâng când văd pe tâmplă o amintire câteodată părul vocea vorbește neștire de ce te aprinzi în privire ziua de dimineață flori de tăcere pe chef de viață o ancoră

Iubit vorbeam mai mult cu raze Benevole după soare care Care știam prin plac că se împrăștie când ne privim ochi în ochi lacrimile necopiate despre seriale și ca să nu îți fie în deochi veneam

îndrăgostiți cu zile pline de soare sufletul iese ca dintr-o cochilie comportamentul tău este trup și suflet ca într-o familie explicând dorul în cuvinte 2009

eu sunt o hologramă de-abia inventată vorbesc ce sunt setată am neuronii cam lenți mai găsesc câte unul se cam ascund de ochiul meu miop vor neapărat la microscop se cred vedete ca să-mi vină

cele două galene răfuială căldură cu nor umbră de sor cu vârful de sus înlănțuit, întrepătruns radiere cu sens contor dorință fără de dor unul singur om socotind propuneri rândul voinței

agrară de la țară credință în sine însuși înfloritoare ploaia grâului iubită plăcând ploios a nerv sănătos norul folositor ca un acasă comod ca final îi place într-un concret urcușuri și

rezolvarea e o complexitate care cere simplitate

o cafea trebuie băută ca un trântor primăvara nu e spectator o păstrăm în casele noastre am uitat cablul și telefonul doar apeluri ratate relaxare în libertatea unui colț de natură

sunt chemat să depun chezășie că n-am văzut o mie de oameni fugind de urgie o voce spune apele-s limpezi pădurea-i deasă iar eu nu m-am folosit niciodată de casă mi se spune

când te chiamă dorul când te amenință toamna vieții fiecare aducere aminte este în locurile natale acasă- acolo unde ți- ai petrecut copilăria

cum iubirea stătea pe drumul meu riscant de rotundă nimerește cu saboți pe o amintire pe căi desfundate cugetate prin trăire sunt în catalog riscant citit deunăzi acidulat puțin doi

rău și ca din saia și împunge s-o găsi cineva să-l înjuge

să cari într-o nutela acidul râzând cu mulțumire când face gropi presate căderi peste poveri variantă jumulirea penelor, ce-ar fi dacă va mai spori peste puteri o altă zi o șubă plăcută la

cum iubirea riscant de rotundă stă pe umerii mei nimerește tulburător pornită de o amintire pe căi neumblate necugetate prin trăire

natură mă cazi într-o cădere a psihicului care vede flori de mere și vaze albine care caută miere numai eu savurez o cafea egoistă dacă nu-i pun zahăr știu o să merg la o plimbare acum când

îți fluturau pletele în vânt deși eu stăteam pe loc și nu era vânt poate de la respirația mea respiram în același timp cu ele nu te-ai gândit că ăsta e puf de păsărele

alandala speriat cheltui timpul de la Ana la Caiafa să scap de ștampilă cred că nevinovat o să fiu epilat tac șocat Pilat minuni cere și mă servește cu miere ceară, caiele o să

o vară adusă dintr-un regat îndepărtat printr-un norod de noroi care împarte razele între soare și lună tresărirea iubirii făcând părți văzute și nevăzute sau cu pătrare frunze cu lujeri care