Floarea Cărbune

Sosit-a dulcea Primăvară Ah! Iubire, Sufletul mi-e plin de tine! Tu ești vraja ce mă-ncântă Și de drag, La piept aș strânge Universul. Diafana Primăvară Se revarsă tumultoasă Și din zori

E ora de amiază, Maiestuos, Azurul se înclină Spre Mare, Cu trupul său de Lumină Vibrând de iubire . Din Înalt, când se aruncă, Îndrăgostite valuri I se supun ca la poruncă. Și blând ca

Se spune că iubirea Seamănă cu Fata-Morgana, Care ți se arată Când ți-e dorința arzătoare Și cu ardoare cauți iubirea. Plecat-am de-acasă În zori Spre Soare-Apune Ca să-ntâlnesc

Pasărea albastră, Pasărea cu aripi muiate în albastrul Cerului, Pasarea libertății și a eliberării ce locuiește în vârful arborelui lumii, A zărit în tării Viitorul meu. Veghetor al acestu

O roză își cântă bucuria Între petale și-ntre spini. Ea știe că aduce fericirea, Chiar dacă are ghimpi de mărăcini. În purpură de catifea, rubin, E îmbrăcat superbul trandafir, În inimă, el

O luptă… spune poetul și nu se înșeală. O căutare, spune filosoful și are dreptate. Iubire… spun îndrăgostitul și credinciosul și ei nu ne mint. Speranță… spune luptătorul… altfel , aș

De ani împovărat, bătrânul arbore s-a prăbușit înlăcrimat și murmură înspăimântat: "ce vremuri tulburi, ce lume nebună, unde mi-s frații?! pământul alunecă, oceanul se-agită, e-o

Iubire ai apărut în viața mea, Mi-ai descifrat marea taină a vieții- Femeia. Inima ce se află în centrul Creației. Am privit lumea Cu ochii trupului meu, Prin misterul zămislirii. Am adunat

Afară, într-una ninge, e frig Și e noapte, Încerc să dorm cu tine-n gând, Să uit că ninge-afară, Să uit că-i frig, Să uit că plâng. Visez... Îmbrățișați, Pe malul mării, Încremeniți

E noapte albastră de vară, Cu cer senin și stele vii, Pe raza argintie-a lunii O perlă limpede coboară, În care râde-un strop de cer. E-a lumii lacrimă dintâi, Ce a-ndrăznit timid să vie În

Sunt lungi și complicate Căile dragostei. Poezia și muzica Împreună răsar în inimă, Pe drumul întortocheat Al Iubirii. De unde începe Și unde se termină dragostea E greu de

Timidă sunt și greu îmi vin în fire, Nu aștepta aprinse declarații de la mine. De-ți sunt eu nufărul prin iz și puritate, Culege-mi petalele toate. De-ți sunt eu cupă cu elixirul vieții

Motto: În temniţa întunericului, Floarea albă de cireş- Lampion în noapte. Tată, Îngenunchem în faţa Ta Şi cu smerenie ne rugăm Să ne dai curajul de a îndura Toate câte ne sunt date Spre

De curând, m-am mutat la Valu lui Traian, într-o căsuță cochetă căreia, buna mea prietenă, poeta Georgeta Olteanu, i-a spus când a văzut-o prima dată, „Cetatea Soarelui”, întrucât este îmbrăcată în

Îmi spui că Iubirea E flacără din purpură Ce umple timpul și spațiul Și nu-ți ajunge o viață Să mi-o împărtășești Mie, O viață-mi este Clipa în care mă privești! Ne-nvăluie lumina unei

A venit toamna, Frunzele se desprind de ram. Sunt un fluture, și zbor Ascuns printre culori. Ce frumoase sunt frunzele toamna!

Când cea dintâi stea apare Pe bolta cerului înaltă, Amurgul devine tot mai înmiresmat. Așezată la marginea crângului, Meditez: Þie m-am dăruit toată, Topindu-mă-n culorile Curcubeului Pe care

E noapte albastră de vară, Cu cer senin şi stele vii, Pe raza argintie-a lunii O perlă limpede coboară, În care râde-un strop de cer. E-a lumii lacrimă dintâi, Ce a-ndrăznit timid să vie În

Iată-mă Străbătând cărările vieții, Uneori fricoasă, Prudentă alteori, Dar și curajoasă la nevoie. Îmi sunt tovarăși Învățăturile străbune Și cele zece porunci Lui Moise

Când ai plecat, Sufletul meu În piatră s-a prefăcut Și ușa inimii a închis. În fiecare zi, O umbră îmi bătea la ușă, Când ușa inimii i-am deschis, Umbra în brațe m-a strâns. Era umbra

Este sărbătoarea florii de cireș japonez, prilej de relaxare și distracție pe iarbă, pe sub cireși. Cireșii își etalează splendorile ca la paradă, de la albul pur- virginal, până la rozul diafan;

Pe drumul vieții Au fost momente Când m-am rătăcit în noapte. Era întuneric Și nu puteam înainta, Orbecăiam, Simțindu-mă singură. Când mă credeam părăsită, O lumină a țâșnit Din interiorul

A fost doar o altă plimbare pierdută-n lumina Lunii, dar pentru mine a fost totul, fiindcă eram cu tine. A fost doar înc-o noapte, doar una din alte șapte, Dar cu tine lângă mine, A fost o

O frunziță ofilită, Încrețită, obosită, Îi șoptește în amurg, Tatălui, un ram bătrân: \"Eu o să îngălbenesc, Altă viață-o să trăiesc, Tu, nu plânge, nu jeli, Îți promit, voi reveni, Peste