FLOARE PETROV

la iubirea solară sunt antamată iubite zilnic te port în gânduri de o speranța măreață sunt animată ne vom revedea-n regatul fără ziduri. îți sărut fotografia să mă liniștesc ca și cum ai mai

se scurg rapid clipele în clepsidră inevitabil mă îndrept spre amurg în valuri tulburi înot ca o vidră îmi duc soarta în vechiul burg. curg amintirile ca apa din cișmea rănile trecutului nu

melancolia neagră îmi vine mănușă timpul m-a văduvit de iubirea supremă aș vrea acum norocul să-mi bată la ușă să trec cumva ușor de năpasta extremă. eu nu privesc viața cu indiferență învăț

oare de unde vin din care castă de trebuie prin patimi să mă purific? zilnic cuprind cerul cu iubirea vastă la școala luminii să mă calific. asimilez minuni din raiul mirific sevele pământului

ridic storul nopții deschid ferestre zori să mă pătrundă cu lumina sacră respir aer proaspăt din sfere acvestre și alung din minte nostalgia acră. eu nu mă vreau a timpului marionetă cu sfori

mă conectez cu freamătul silențios al codrului mângâiat de izvoare chiar dacă timpul este malițios și vrea să mă închidă cu zăvoare. sufletul meu a devenit ambițios izvodește bucurii cu

cuprind universul cu simțul pragmatic originile sufletului sunt în Calea Lactee chiar dacă uneori îmi pare enigmatic reverberează în glande ca o melopee. avatarul meu este o stea albastră îmi

cerul îmi transferă un optimism solar toate gândurile să se însenineze îmi îngrop necazul într-un cerc polar mă visez prințesă în baluri vieneze. rapsodia inimii o îngână vântul scriu refrene

scot cămașa de lumină din al verii cufăr ca să învesmânt cu ea speranța nudă emoții înconjoară un galben nufăr când slova febrilă mă supune la trudă. mă înspăimântă iar arșița crudă în mine și

nu renunț la iubirea adâncă este diamantul din inima mea extrage zilnic tăria din stâncă nu tratează vremurile în zeflemea. este leac pentru suflet și minte este ca adierea vântului

admir Luna cu chip regal angelic îmi păstrează visurile în siguranță să nu rătăcească prin întuneric în pustietatea fără de speranță. cu reflexe de ametist noaptea-i perfectă în poala lunii mă

îmi este credința o bornă de hotar care-mi indică drumul spre mântuire chiar și emoțiile par licăriri de cleștar zilnic cuprind timpul prin învăluire. la școala vieții pe sfinți îi

ecoul credinței se extinde pe culmi îmi croiește un drum fără blocaje sufletul se plimbă printre ulmi căutând răcoarea fără de trucaje. dragostea de viață o transpun în slove iubesc și am

patimile codrului m-au emoționat stejari au pierdut în lupta cu focul mirajele verii s-au contorsionat acum apa se împarte cu polobocul. câmpii au crăpat sub cupola de foc vântul lenevește la

a înflorit focul în spiritul meu tristețea răbufnește precum o magmă brodez lacrimi pe-al zilei macrameu oare de unde vin din care tagmă? calamități exprimă neputința rugilor și Dumnezeu a

prepar fericirea din trei ingrediente credință speranță și mult optimism lucide simțăminte sunt obediente ascund dezamăgirea într-un aforism. dar mi-e dorul mare neastâmpărat unde Doamne de el

vreau să ajung în casa marilor mistere să aflu cum aș putea crea un Big-Bang cum pot schimba cursul vremilor austere? și ce pot face să ajung spirit de rang? Dumnezeu mi-a dat suflet

strâng semne astrale dintr-o cuspidă așteptând viitorul cumva suportabil speranța-i înflorată ca o conopidă îmi spune că și necazul este cantabil. ziua aleargă spre noapte rapidă doar stelele

admir neîncetat armonioase peisaje și vara cochetă cu multicolor bluzon am strâns în suflet atâtea miraje că și inima cântă cu mierlele la unison. nu-i glie mai frumoasă ca țara mea munți

în vremea din urmă Cronos e frivol dar eu îmi urmez destinul mirabil gândul luminat se avântă-n survol făcând o fuziune cu astrul amiabil. nu sunt prințesă și nu sunt geniu învăț din greșeli

completez fericirea cu un adaos de iubire și lumină ancestrală este păcat că în lume e haos eu continui rolul în sfera teatrală. împletesc cuvinte cu raze de soare să fiu cumva un model de

printre gene prelungite cu rimel pătrunde lumina lină diafană momentul zilei are gust de caramel eu mă întind spre cere ca o liană. acolo mă așteaptă bărbatul meu să înnoim ale iubirii

Dor neastâmpărat te las să pleci să zbori norii din drumurile tale să îi dobori să-ți cauți perechea poate-n lumea cealaltă măreț îți este visul și vrerea înaltă. plimbă-te dorule din meleag în

dincolo de cuvinte e temnița tăcerii literele lăcrimează pe scorojiți pereți acolo torturează suspine puzderii înfipte în inimă ca niște săgeți. sufăr enorm iubite de dorul tău aș dori în