FLOARE PETROV

dorul meu este ca floarea de nufăr născut din adâncul unei iubiri mărețe dacă mi-ar străbate inima cu blândețe mi-ar spune că nu mai trebuie să sufăr. îmi primenesc chipul la fântâna

ploaia albastră mă uimește mereu pe firul ploii lin înfășor emoții un cântec se-nfiripă în sufletul meu să mă însoțească pe drumul vieții. ecoul bucuriei cu ploaia dansează un curcubeu se

Luna varsă în mine liniștea sinoptică ca să încep o schimbare de optică să închid coșmarele într-o elipsă de vise mărețe să nu duc lipsă. dorul sapă zilnic precum un sfredel până la iubirea

timpul de pe urmă e pervers interlop vinde droguri arme fatale iluzii aș fugi de el ca murgul în galop m-a umplut cu temeri și confuzii. s-a complicat teribil traiul în Paradis pentru pâinea

pentru Lilioara și Zarra sub aripa vântului am pus un bilet să îl ducă degrabă la bărbatul meu i-am zidit iubirea în poem violet învelită-n noaptea cu stelar imprimeu. m-am dezlegat din

m-au trezit în zori freneticii cocoșii lumina poposește pe verde pervaz vântul se joacă printre mușcate roșii azi voi uita complet de necaz. mă relaxez pe a iubirii semiramidă în inimă

mă înalț spre stele cu teribilism ele m-au înzestrat cu harul poetic ele mi-au predat lecții de iluminism să pun în valoare lirismul genetic. mi-am programat sufletul la servilism să fiu utilă

am trimis azi o epistolă lui Dumnezeu să-l ia în grija lui pe bărbatul meu în lumea celor drepți să îl așeze aproape de stele să îl lumineze. azi este sărbătoarea înălțării miracolul iubirii

aș fi vrut să fi fost comediant să fac din patimile mele glume să nu știu de coșmarul terifiant să rezonez cu vara fericirii antume. mă consolez cu speranța vivace să mă transforme-n iscusit

inima mea este complex de emoții iubește suspină se zbate pentru viață plânge când tristețea ia proporții produce fericire și iubirea măreață. freamătă parcă ar vrea să-mi spună să nu mă las

în gara speranței aștept ultimul tren am locul rezervat în vagon cu antren în buzunar am pașaportul spre fericire vreau să uit de griji și de nenorocire. vântul se joacă vesel la mine în

gândul străbate cerul ca un Concord flămând de lumină de iubirea solară îmi închipui cumva să bat un record cu poezia inimii ternă particulară. bifez o bucurie în calendarul vieții vreau să o

întâmpin Lumina sacru musafir îmi dă entuziasmul fără echivoc sufletul captează reflexe de safir la o cafea cu mire pe Soare-l invoc. când melancolia îmi produce stresori mă cuibăresc în palma

așteaptă-mă iubite în noaptea de opal iubirii noastre să-i facem jurăminte dorul îmi netezește drumul principal îl urmez răbdătoare febrilă cuminte. speranța mi-e solidă ca un metal nu se va

vreau un optimism mai solid ca oțelul să nu mai las grijile să mă doboare romantic creator să-mi ating țelul sufletul meu visează să zboare. am lansat dorul spre cer ca pe-o rachetă s-a întors

e un miracol lumea lui Dumnezeu cu oameni frumoși luminoși cuminți am să îl slăvesc cu iubire mereu am să-i cinstesc pe sfinții părinți. sunt minuni în lume pe care le cuprind m-au făcut mai

îngrop coșmarul la rădăcini de busuioc să rămân doar cu visul de calitate tu ghicește-mi viitorul într-un ghioc îl aștept cu liniște și cu stabilitate. m-aș ascunde-n cântecul de trubadur o

în turnul de veghe cât un zgârâie nori îmi trăiesc singurătatea ca un pustnic gestionez tristețe suspine rumori aș vrea un heruvim să-mi fie sfetnic. să verse peste mine liniștea

mi-am colorat visul în galben ca lanul sufletul mi l-am mulat pe mirajul astral nu aș vrea nicicum să îmi pierd elanul de a-mi perfecta destinul ancestral. am evadat miraculos din temnița

iubitul meu tu veșnică ispită iubirea noastră nu o voi uita voi rămâne mereu de tine vrăjită știu că în ceruri mă vei aștepta. până la tine mă poartă dorul și te implor să-mi vii în vis să

mă zbat pentru viață ca ursul pe ghețar problemele vârstei mă scot din minți uneori îmi pare că timpu-i piețar îmi vinde iluzii pe trudiți arginți. fac cu lumina zilnic perfuzii și din

pe muntele dorului răsună tulumba să-ți amintească iubite că-mi lipsești că mi-aș dori să mai dansăm o rumba șoptindu-mi la ureche că mă iubești. ca vălvătaia crește dorul în mine și n-am

acceptarea destinului e cale spre vindecare și speranța se naște unde este credință devenind puternici cu fiecare încercare în luptele de viață este și biruință. când cizelăm cuvântul ca pe un

ești adierea din noaptea nedormită și te întreb dacă îți este dor de noi sufăr în tăcere părăsită uimită că ne despart nori negri și ploi. să te visez mi-e dorința nebună să mă mai ții în