FLOARE PETROV

îl văd pe Dumnezeu cu fruntea în palmă pe gânduri pentru purgatoriul năucitor zece zile furibunde numai una calmă și pretutindeni este miros de abator. vreau să-i alug tristețea cu o

o columnă a iubirii din litere zidesc scufundată în oceanul de energie caut minuni zilnic nu deznădăjduiesc nu am frică de căderea în letargie. răspândesc în univers lirismul oniric și mă

un gând viguros însămânțez în brazdă să crească falnic precum stejarul cerul să-l formeze primitoare gazdă pentru triluri care mângâie hotarul. cuiburi de lumină mierle să își facă pe ramuri

plutesc ca egreta pe-al vremii heleșteu doruri arzătoare iar să le răcoresc m-am visat mireasa lui Prometeu ancestrale minuni sărbătoresc. focul din inima mea nu are seamăn străluce în noapte

respir relaxată parfum de București e seară cu gândul aprind o stea să-și verse lumina peste povești reflexe aurii capătă liniștea. vântul idilic alungă toți norii dragostea lunii să se

cu multă evlavie cerului mă supun la școala vieții rezolv ecuații realizez cu bine tot ce îmi propun cu entuziasm cuceresc noi spații. mi s-au lipit de suflet poeți romantici mi-au umplut cu

desenez emoții pe scoarță de copac să le transforme-n ramuri de baladă să dea culoare timpului opac vântul să-l îngâne fără tăgadă. lacrimile norilor m-au răcorit au îndepărtat focul din

timpul mă poartă ca pe-un câine în lesă adulmec iluzii cărnoase prin iarbă nu-i știu fericirii nici ultima adresă și speranța bâjbâie anemică oarbă. veac ticsit de păduchi și căpușe m-aș

noi ne-am mai întâlnit într-un fonem când învățam să devenim o odisee când răsuceam speranțe pe un ghem și lumina ne zâmbea timid în cornee. de atunci rătăcim prin necuprins căutând minuni cu

când stele duioase îmi spun noapte bună mă liniștesc ca valul la întâiul mal pătrund în visul magic vegheat de Lună și uit că sufletul îmi este umil sărman. în jurnalul nopții emoții iar

rătăcesc prin noapte precum o felină pe acoperișul cerului Luna mă cheamă mângâierea ei nu-mi este străină îmi spune să mă scutur de teamă. nu am cu ce plăti prețul celebrității trăiesc cu

soarele iubirii mi-a aprins rațiunea arhitectura viitorului este pe planșă acum timpul parcă și-a pierdut noțiunea dar eu lupt cu năpasta încă o manșă. balada dorului vibrează în

Luna elegantă în rochia cu crinolină mă invită degrabă la balul astral luceferi mă înveșmântă cu ie de lumină pronie cerească îmi toarnă în pocal. îmi caut iubitul să dansăm cadril să mă mai

mirajul verii e mirobolantă Vara și candrie și-a pus tuberoze la pălărie dansează desculță prin rouă sau cântă romanțe când plouă. ca o lebădă plutește pe lac soarele îi este iubitul în

iubirea mea soarele meu nobil august vino-mi în vis să îmi astâmperi dorul nu mă lăsa pradă timpului vetust nu vreau să se stingă în inimă fiorul. mi-e dor de serile de vară pe verandă când

las urme pe cărări doar de mine umblate fluturi îndrăgostiți îmi zburdă-n decolteu în răcori de mesteceni cu doruri înspicate se stinge-n mine focul de la Prometeu. limpede oglindire în izvorul

nu sunt vedetă nicicum a verii nimfă dar îi dedic iubirii slova eclectică liniștea luminii mi-alunecă în limfă privind spre viitor cu inedită optică. să nu mă întrebi cum lupt în viață precum

pasional ca soarele este sufletul meu dar nu pot răpune a lumii virulență mai pun un zâmbet pe-al zilei imprimeu lucrând cu iubirea s-o duc la excelență. în nopți când coșmarul răsare din

dorul în mine este ca rugul aprins arde neostoit tot cheful de viață l-aș îngropa undeva în necuprins trezită în zori cu zâmbete pe față. dacă aș avea credință de oțel m-aș lăsa în grija

singură mă simt în bizara mulțime o mască râde când altă mască plânge dezamăgirea crește mult în lățime căci timpul e haotic pătat cu sânge. acum nu am ce să fac decât să mă rog să răspândesc

lumini dantelate m-au acoperit îmi extrag liniștea din mistic rit în magnetismul lunii să mă înnod cuvântul solar să plămădească rod. cascada iubirii gânduri îmi purifică precum lumina

din entuziasmul soarelui cer un crâmpei să nu mă las nicicum răpusă de durere arde-n mine ca vulcanul din Pompei și fericirea este doar o fugară părere. liniștea-i inundată de lacrimi

parcă am dormit pe-o tufă de urzici dorul mă ustură singurătatea doare tu nu ești iubite cu blândețe să zici că orice durere e veștejită floare. doar versul mi-a rămas să mă aline și toate

luna se plimbă cu argintați conduri prin visele mele lansate-n univers îmi găsesc liniștea în stelare păduri scriind în agendă vers după vers. noapte de noapte cu visul în periplu îmi caut