FLOARE PETROV

între versuri este al meu habitaclu poezia m-a format spirit de cultură cu stele și luceferi la nocturn cenaclu poeme pastorale am pus pe partitură. știu că poezia înnobilează timpul câmpuri

versurile spun ce fel de om sunt îmi oglindesc chipul în izvoare de dor chiar dacă am cearcăne și părul cărunt nu încetez nicicum viața s-o ador. mi-am creat cu versul o lume a mea nenumărați

prietenii mei codri zilnic mă învață să las lumina să curgă în rărunchi freamătul lor îl simt ca pe-o povață să am optimismul vertical ca un trunchi. arborii mă învață furtuni să înfrunt cu

lecții de desăvârșire învăț din scriptură credința sfântă o bifez în calendar vreau să afișez zâmbete pe făptură viața o slăvesc ca pe-un ceresc dar. nici o zi nu vreau s-o trăiesc în

privesc cu admirație Luna de pe cer îmi veghează visele să se împlinească prin lumina-i prețioasă e al nopții giuvaer o eternitate o să strălucească. la povești cu Luna dispare monotonia stele

dezvolt în inimă iubirea absolută cu ea credința să o desăvârșesc în suflet și speranța este revolută temeri griji probleme se sfârșesc. m-a luat în grijă Maica Dumnezeie lumina sfântă a

învăț de la munte să fiu neclintită în iubire în speranță în credință să nu mă las de prăpăstii înfrântă să-mi purific Karma cu trudință. învăț de la izvor să am gânduri curate să mă oglindesc

să fiu fericită nu e lucru ușor bătrânețea fără griji este o utopie dacă tristețea ar fi un norișor s-ar preface-n ploaie peste episcopie. un dram de fericire cumpăr la tarabă s-o savurez la

în balconul nopții compun o serenadă pentru mândra Lună ce visele-mi veghează o invit la o șuetă cu o dulce limonadă simfonia luminii în lume proiectează. din magnetismul ei revarsă energie ea

în fiecare lucru e și puțină poezie viața mi-ar părea săracă fără ea dansul literelor e plin de frenezie și slovele curg ca apa din cișmea. primul poet a fost Dumnezeu a creat cuvinte în

se naște poezia în codru de gânduri ideile curg ca apa din izvor puritatea lor se transformă-n lieduri îmi pun mereu la tristețe zăvor. sensul pur al vieții e în poezie slovele indică drumul

inima îmi spune să n-o mai stresez cu griji și probleme din cotidian în piuă de lumină doruri să pisez iubirea din ea e sfânt meridian. cântecul inimii să se-audă-n surdină pe frecvența

dă Doamne ploaie codrii sunt flămânzi i-a ostenit vântul bezmetic turbat dar poartă în memorie infinite izbânzi nici gerul nici viscolul nu i-a schimbat. cântecul ploii aș vrea să-l ascult în

știu cum credința pură o să mă salveze din capcana beznei din orice hazard nu va lăsa teamă să mă tracaseze o să mă transforme în destoinic bard. împart cu lumea emoții și povești pe care

ocolesc lumea bârfitoare insinuantă îi ajung sufletului patimile mele chiar dacă tensiunea zilei e fluctuantă savurez momentele ca pe dulci caramele. vreau să am în viață doar viziuni

din zori iubitul meu și până în amurg te caut printre amintiri și lucrurile tale perna ți-o iau în brațe și lacrimile curg și-as vrea să se transforme în cristale. sunt imprimate pe ea

nevoia mea cu cea a lumii coincide e nevoie de pace și de multă iubire dar ce păcat că războiul ucide speranța libertății lumina din vorbire. mă simt ca străjerul la hotarele gliei deschid o

m-aș îmbăia în roua unui stânjen cu parfumul lui m-aș îmbăta puțin ziduri să escaladez ca un păianjen doruri vise iluzii în suflet dețin. sunt ziduri între mine și bărbatul meu îl strig zilnic

Hristos a înviat sunt în siguranță sufletul în cer îmi este cunoscut m-a format iubirea de înaltă prestanță studii despre sfinți mereu am petrecut. dezvolt credința în albastră

acum nu vreau să stau cu gândul la decepții am primit în viață doar ce am meritat urmez cu sfințenie ritm măsură percepții pe drumul credinței am înaintat. trăiesc primăvara ca pe un

ploaia varsă peste mine liniștea pacifică să cuprindă conștiința bucurii duminicale optimismul în lumină viața o glorifică acum mă energizez cu un fresh de portocale. sentimente și emoții

se duc pe rând bătrânii la somnul veșnic știu că și mie îmi va veni rândul dar încă mai pâlpâie lumina în sfeșnic reflexii albastre amplifică gândul. în suflet lumina o încorporez de mult

studiez zilnic universul ilustru transferă în mine armonii stelare când repet o greșeală mă mustru să nu rănesc luminile spectaculare. știu că planetele și timpul vor decide mersul destinului

emoțiile curg ca apa la robinet e sărbătoarea sfântă a Învierii e noapte răsună acorduri de clarinet vântul leagănă caișii prunii merii. Hristos a înviat și în sufletul meu mă iartă mă iubește