FLOARE PETROV

ne-am adunat la o beție de cuvinte lira vântului ne ține companie romanța inimii senzuală cuminte scoate și timpul din astenie. sufletul meu este un câmp cu lavandă înmiresmează aerul să fie

armonie în lumină bifez în calendar simțiți cum va învăluie cu tandrețe la unison să fiți fericiți așadar să înflorească zâmbete pe fețe. Soarele ne sărută pe frunte părintește cred că este

nu pot karma mea să o repudiez trebuie prin patimi să o purific îi compun un cântec în sol diez la pianul nopții pe un câmp mirific. e timp destul să-mi limpezesc trecutul am râvnit la

timpul mă amuză cu simțul umorului îmi transformă dorurile în șaradă adrenalina crește frenezia fiorului razele iubirii fac în suflet paradă. gândurile rezonează în culori vibrante ecoul

exploatez la maxim fiecare secundă lucrând cu sufletul la iluminare scufundat în marea ancestrală profundă desăvârșesc karma printr-o schimbare. la enigmele vieții caut rezolvare în altarul

a venit iarăși ploaia blândă mireană să ne hrănească pădurea înfometată să cânte pe frunze ca o soprană simfonia cerului caldă neîntinată. grădinile să-i simtă augusta servitute să crească

apară-mi Doamne soarta dezrobită pastorală de întuneric de ochi invidioși și blestemați mă agăț cumva de-a timpului spirală cu rugi izvorâte dintre mândri Carpați. murmur sunt în matca vieții

nu am orgoliu care trebuie periat extind romantism în lung și în lat îmi odihnesc inima pe strune de vioară cântă în mine iubirea de odinioară. zi după zi speranță nouă mă trezește iubitul meu

împrospătez litere cu rouă de gladiole să nu se usuce sub arșița agresivă pe Veneția visului navighează gondole începe aventura slovei expresivă. se strecoară prin noapte romanțată în palma

m-am rătăcit printre a cerului etaje nu mai pot iubite să ajung la tine dar păstrez în suflet iubirea o vrajă care va dăinui cu reflexele-i fine. să nu lipsești din visul meu la noapte dorul

cu romantismul meu fac astăzi show dansez cu fluturii prin rouă desculță cântecul inimii deschide un drum nou oglinda lacului îmi spune că-s drăguță. mă relaxez în tihnă pe rondul cu

sunt înaintașă pe axul timpului din griji și probleme fac sarabandă cu sufletul zilnic în slujba neamului transmit speranțe cu parfum de lavandă. arhitectura cuvântului cu pereți de lumină îmi

ascult concertul greierilor electrizant licurici veseli îmi dansează în palme romantismul inimii este expozant bate frenetică în acorduri calme. muzica mă scoate din nocturnul stres și mă

filoni de aur așteaptă să iasă la lumină să schimbe soarta românilor sărmani jalea și nevoile nu se mai termină eu slăvesc Carpații- înțelepți șamani. fertilă e glia sub ploi de speranță din

sufletul este un fel de destinație unde se odihnește Bunul Dumnezeu îl întâmpin cu ritualuri de divinație în decorul cu icoane ca-n muzeu. știu că destinul este în mâna lui simt mângâierea ca

slujesc universul-voluntară sclavă din tâmple se ridică abur albastru spiritul îmi fierbe precum o lavă aprinde umbrele din vechiul castru. visurile mă avântă în necunoscut urmând lumina din

sunt trează întâmpin lumina de la răsărit cu arome de cafea lavandă și iasomie nu mă ceartă nu mă judecă dacă am greșit îmi răsfață sufletul și inima cu bonomie. iubesc în lumină mă hrănesc în

îmi primenesc tâmplele cu lacrimi de ploaie purificată apă să-mi pătrundă în minte vise gânduri doruri aștern pe o foaie îmi slăvesc inima pioasă cuminte. m-am pregătit să deslușesc

furnicar de gânduri prin minte trebăluiește păienjenișul grijilor îl iau cu pămătuful precum un ostaș sufletul mărșăluiește condus de fanfara ce încântă văzduhul. în zori când privirile

dansul cu umbre mi-acoperă pereții o veste luminoasă în noapte aștept să pornesc pe noua traiectorie a vieții mai bun mai tolerant mai înțelept. am ieșit învingătoare din a sorții labirint pe

mi-a pătruns în piept lumina iertătoare este darul divin de la Sfânta Treime se liniștesc gândurile fremătătoare prin suflet zburdă emoții o mulțime. este binecuvântarea cerului milostiv să

îmi aplec urechea la gura gliei n-are aer se sufocă în arșița mare nu se mai aude balada ciocârliei soarele maladiv a secat izvoare. focul pârjolește mirene păduri furtuni nebune doboară

coboară-te Iisuse din icoană intră în sufletul meu suferind atârnă greu lacrima sub geană durerile planetei le cuprind. plâng codri de grindină loviți pe poteci umbrite cerbii suspină nu mai

beau cafeaua care-mi trezește simțurile cântecul răsăritului inima îl ascultă între coperți de lumină-mi așez visurile trăită în noaptea albastră ocultă. cuvântul meu are coloana verticală să