FLOARE PETROV

beau cafeaua care-mi trezește simțurile cântecul răsăritului inima îl ascultă între coperți de lumină-mi așez visurile trăită în noaptea albastră ocultă. cuvântul meu are coloana verticală să

plutesc euforică pe-al vântului arcuș simfonia luminii s-a strecurat în piept mă leg în zborul liber de pescăruș să mă simt aproape de cerul înțelept. nu mă las condusă de gânduri

aș fi vrut să fi fost un rafinat bijutier să montez în aur podoabe sclipitoare acum îmi apăr inima precum un scutier de tirul cu săgeți ironice otrăvitoare. inima mireană produce zilnic

propulsez gânduri pe albastre spirale ce dacă timpu-i furibund ca o tornadă? ajung și la mine ecouri existențiale magie cu miresme din a florilor nadă. lumea e un teatru cu roluri

nu uit să fac zilnic terapie cu Lumină ea face loc în suflet speranței să revină acolo unde cântă tainică mandolină să producă și noaptea liniștea divină. brocart de Lumină visul mi-l

îmbrățișez lumini ca pe un miracol îmi primenesc emoțiile cu agheasmă rațiuni lucide trec de orice obstacol florile iubirii împrăștie mireasmă. să fie pace și lumină în ceruri să fie pace în

luna varsă-n mine lacrimi de chilimbar cad stelele rănite una câte una a început în est războiul barbar sufăr mă frământ nu îmi e totuna. stau de veghe pe o bornă de hotar cu rugăciuni sub

vântul mă seduce maiestuos cobzar îmi cântă la ureche o romanță lumea îmi pare nesfârșit bazar cu arabescuri de tristă nuanță. iluzii artificii și multă minciună expune timpul pe tarabă-n

mă îmbăt cu Luna în al nopții bar apostoli de lumină pictez pe pahar am la piept medalion de chilimbar exuberanță cu aromă de enibahar. Venus muza mea m-a umplut cu har pe fruntea universului

îngeri de lumină pictați pe a verii eșarfă îmi dau sentimentul că sunt în siguranță vântul îmi transferă-n suflet acorduri de arfă inima se relaxează într-o dulce vacanță. parfumul crinilor

liniștea ploii se strecoară în gânduri inima îmi freamătă ca prunii ca merii mă îndeamnă să scriu pe ramuri lieduri să înmulțesc și eu armoniile verii. uită suflete necazul să nu mai

tristețea s-a topit ca un om de zăpadă soarele mi-a adus anotimpul iubirii sub povara grijilor sufletul să nu cadă zâmbetele înfloresc ca trandafirii. mâini de lumină îmi bat la

mă vreau cântecul din inima verii să-l poarte vântul în lumea întreagă să rezoneze în multiple materii iubiri solare să-l umple de vlagă. inima mea este fabrică de emoții pe buzele nopții să

Luna coboară cu picioarele pe pământ știu că visul poate să mi-l împlinească să mă liniștească dacă mă frământ când viața e grea și cu gust de iască. orice ar fi trubadur voi rămâne am în

nimfele pădurii mândre Sânziene îmi transferă văluri de extaz dansuri vibrante înveselesc poiene vântul le sărută tandru pe obraz. duioasele verii desculțe prin rouă vrăjesc izvoarele cu

sunt în periplu cu gașca de prieteni o lume plină de minuni ne-așteaptă încălțați în ghete care au pinteni zilnic bătătorim calea cea dreaptă. nu știu că m-aș face fără prietenii mei optimism

stele varsă în mine emoții serafice mă așez grăbită la masa de scris înșir slove pe-ale nopții grafice invocându-i Lunii visul promis. pe câmpul iubirii dansează dropii vântul insomniac

îl văd pe Dumnezeu cu fruntea în palmă pe gânduri pentru purgatoriul năucitor zece zile furibunde numai una calmă și pretutindeni este miros de abator. vreau să-i alug tristețea cu o

o columnă a iubirii din litere zidesc scufundată în oceanul de energie caut minuni zilnic nu deznădăjduiesc nu am frică de căderea în letargie. răspândesc în univers lirismul oniric și mă

un gând viguros însămânțez în brazdă să crească falnic precum stejarul cerul să-l formeze primitoare gazdă pentru triluri care mângâie hotarul. cuiburi de lumină mierle să își facă pe ramuri

plutesc ca egreta pe-al vremii heleșteu doruri arzătoare iar să le răcoresc m-am visat mireasa lui Prometeu ancestrale minuni sărbătoresc. focul din inima mea nu are seamăn străluce în noapte

respir relaxată parfum de București e seară cu gândul aprind o stea să-și verse lumina peste povești reflexe aurii capătă liniștea. vântul idilic alungă toți norii dragostea lunii să se

cu multă evlavie cerului mă supun la școala vieții rezolv ecuații realizez cu bine tot ce îmi propun cu entuziasm cuceresc noi spații. mi s-au lipit de suflet poeți romantici mi-au umplut cu

desenez emoții pe scoarță de copac să le transforme-n ramuri de baladă să dea culoare timpului opac vântul să-l îngâne fără tăgadă. lacrimile norilor m-au răcorit au îndepărtat focul din