FLOARE PETROV

glia e vlăguită de vampiri energetici dar nu-și pierde speranța orice ar fi am încredere în Carpații getici chiar dacă sunt bântuiți de stafii. e îngropată fericirea până la gleznă munți de

nu las demonul să-mi locuiască sufletul este rezervat pentru Sfânta Treime am înecat în lacrimi pure urletul m-am debarasat de a vieții asprime. cerul și pământul îmi știu freamătul mi-au

mă adâncesc în gânduri cu ritmuri vesperale de pe un umăr pe altul mut dorul să nu-mi mai răscolească armoniile sacrale prin care iubirea plămădește viitorul. gestionez destinul cu simț

ștrangulez tristețea cu îngroșate funii nu vreau speranța să o vlăguiască mocnește-n conștiință precum tăciunii nu aș vrea viața să mi-o înăsprească. s-a așternut ca bruma peste

te văd iubite-n gânduri nu e vedenie zâmbetul tău este ca o lumină suavă lucruri vreau să-ți spun o sumedenie despre tristețea mea profundă gravă. am îmbătrânit sănătatea e firavă și fără tine

cuprind cu optimismul mirajele lumești latura vieții sublimă o caut mereu întâmplări diurne au devenit povești vreau să afle lumea cine sunt eu. sunt freamăt liric freamăt complex învăț de la

în visul meu iubite bine ai sosit îmbracă-mă-n seninul săruturilor tale din iubirea noastră nimic nu-i irosit îmi dă energie simțurilor vitale. strânge-mă în brațe cu toată puterea ascunde-mă

s-au rupt norii în sufletul meu din ochii mei o ploaie se revarsă nu înțeleg de ce sufăr mereu până și viața mea pare o farsă. gânduri triste înșir acum pe o foaie îmi știe și condeiul

de-o vreme lungă timpul e maniac mă aruncă în furtuna dorului neostoit dacă m-aș ascunde în vis de liliac mi-aș simți sufletul de lumină iubit. aș atinge cerul cu ramuri violete în roua

unele gânduri se transformă în lumină altele cu curcubeie se contopesc mai mult ca niciodată am conștiința plină de romantice trăiri pe care le iubesc. am și gânduri care mă duc înapoi la

am să mă ridic la cer și chiar mai sus de sateliții care brăzdează universul cu fiecare sentiment ce l-am transpus să se așeze-n rând cu cântecul și versul. vreau să-mi întâlnesc iubitul

furtuna despică visul porumbeilor păcii smulge din rădăcini arborii osteniți în câmpuri împușcate sângerează macii ochii speranțelor sunt încremeniți. spune-mi prietene despre ceva romantic să

într-o slovă mistică de m-aș ascunde tristețea sumbră să nu mă găsească aș pluti ca lebăda pe albastre unde adânc pătrunsă de dragostea cerească. nuferi galbeni mi-aș lipi pe aripe și aș zbura

pădurea nu e mută și nu-i surdă e forfotă mare în sufletu-i verde prin tufe de mure veseli iepuri zburdă pe vânjoase ramuri cantul nu se pierde. vântul îngână al pădurii ecou piaptănă poiene

și totuși iubirea mângâie prin cuvânt împletește lumini cu auritul grai cântă romanțe plutește prin vânt din fărâme de viață construiește rai. nopți nedormite în lumină divid unde poposește și

în toamna asta plouă cu secunde când mai ruginii când nuanțe gri orele fără tine sunt tot mai scunde clepsidre triste nu pot acoperi. cu amintiri din anotimpuri pline de fantezii și jocuri

curg în neștire efluvii de doruri bizare se grăbesc să ajungă la o mistică mare amintiri ca sălciile se oglindesc în ele vorbind de o iubire vărsată din stele. inima sângerează ca o rană de

însămânțez în noapte a gândurilor boabe vreau să fie belșug pe tărâmuri neștiute dau la o parte sentimentele snoabe alerg printre frasini cu vesele ciute. înaintez în viață cu mare

nu-mi mai vorbești iubite plâng tăcerea ta acum te odihnești sub baldachin de stele dragostea noastră nicicând n-o voi uita este balsam prezent în toate gândurile mele. dorul de tine mă mistuie

năucitor răsună fanfara funebră îngroapă soldații pieriți în război în lume e haos e criză e febră orgolii între zei fac mare tărăboi. timpul gonește prin mine ca o zebră focul pârjolește

nu are oprire a gândurilor bandă sufletul de-o vreme prin lume hoinărește doruri neostoite transpune-n sarabandă și nici că îi pasă că îmbătrânește. senzații multiple paradisul mi-a dat mă

timpul mă ține legată în chingi de trecutul meu spectaculos am moștenit curajul de la vikingi să am în fața morții un triumf fabulos. mi-am criogenat iubirea la Polul Nord sub ghețarii

în piuă de lumină pisez boabe de gânduri întrebări înșir în repetate rânduri cu moartea-n simbioză nu disper știu la școala vieții să fiu un reper. sufletul meu este o fereastră spre

nu vânez extravaganța ca milionarii pun la acțiune romantice scenarii nu râvnesc la lux și opulență ridic sentimente până la excelență. cu multă răbdare cu mare vigilență întâmpin viitorul cu