FLOARE PETROV

prin suflete de sfinți m-am perindat școala iluminării să o frecventez fericiri modice Paradisul mi-a dat reflecții în lumină proiectez. sunt clopotul ce bate în al nopții turn să trezesc

ruginiul toamnei mentalul îmi deprimă mă scutur de gânduri ca arborii de frunze s-a strecurat și-n oase vitrega climă dar inima-i mai țese iubirii pânze. iubite oare mai auzi când te strig? în

din principii solide am construit un fort nu las întunericul să pătrundă în el mi-am asigurat un minim comfort are la temelie credință de oțel. mă susține universul în faptă și cuvânt un

eu nu generez nimănui conflicte mă rog pentru lume și pentru planetă respect toate legile nu fac delicte răspândesc în Univers emoții de poetă. mă străduiesc mereu să fiu pozitivă să găsesc la

mai dă-mi un semn iubite ca și când ai fi iarăși îndrăgostit de mine pătrunde-mi în suflet inimă și gând să-mi ostoiești toate dorurile de tine. iubirea ta aș vrea să mă elibereze din lanțul

vreau Luna să-mi descâlcească amintirile să mă elibereze din sinoptic labirint să ne sincronizăm doar noi cu prevestirile despre iarna cu ninsori de argint. pătura de lumină moale

în suflet suspină o bătrână scripcă i-au străpuns cântecul gloanțe vânătorești trecutul atârnă în cui pe o șipcă gândurile-mi străbat tărâmuri pitorești. amalgam de emoții se scurge în

drumuri cu serpentine drumuri în zigzag străbat cu vigilență cu mare iscusință instinctul mă poartă pe urme de mag invincibilă putere am în credință. în vârf veghează legendarul Sfinx flori de

viața-i freamăt continuu gata cu joaca probleme o grămadă am de rezolvat la răsărit când vântul bate toaca pornesc pe drumul cel mai adecvat. las urme ideatice pe poteci inedite sacul cu

de-o vreme blestemată ca lumânarea ard sufletul meu este pe jumătate stins am rămas povestea prea tristului bard ecoul ei răsună departe-n necuprins. nu credeam timpul să-mi fie inamic să mă

fericirea zilei pare doar o umbră tristețea nu mă lasă de loc în pace am senzația că viață mea e sumbră că nu mai sunt ca în trecut dibace. timpul îmi desface sentimentele-n patru aș vrea

freamătul tumultuos mi-l știe odaia și cerul de deasupra tăcut misterios focul dacă mi l-ar stinge ploaia traiul ca timpul mi-ar părea prețios. sunt asaltată de griji și probleme sprijinul

se naște Versul fără trucuri fără secrete și face să răsară zâmbetele pe buze se asociază doar cu lumini discrete când se separă de gânduri confuze. Versul face lumea mai umană mai

Luna îmi este grațioasă companie în noaptea asta când nu pot să dorm năvalnice gânduri mă străbat - o mie pe toate-n versuri vreau să le transform. Luna îmi spune să fiu optimistă că toate

companie iubitoare și drăgălașă cățelușa Bella mă surprinde mereu foarte jucăușă nespus de buclucașă umple cu zburdălnicie sufletul meu. urmărește tot ce fac și mă aprobă este de altfel și

cu optimismul neclintit ca o stâncă lupt cu stihiile să le înfrâng am curaj credința mi-e adâncă speranțe din lumini stelare strâng. soarele zilnic știe să mă răsfețe albastrul cerului

sufletul meu împrumută din verdele pădurii urnit să străbată poteci neumblate refrene pe ramuri au compus trubadurii la izvoare susură iubiri imaculate. iepuri veseli zburdă printre tufe aerul

dacă m-aș ascunde în sunetul muzicii aș face și dorul în mine să danseze nu aș mai simți asuprirea fricii și n-aș lăsa tristețea să dureze. în Sonata Lunii găsesc alinare parcă aș sta cu

freamătul sufletului este tumultuos sunt soră cu pădurea de mesteceni rezist furtunilor anilor crânceni și mă închin la soarele maiestuos. trăiesc ca arborii cu viermi sub scoarță mi-au luat

eu n-am creat conflicte de interes și nu am ocărât ca o țață la poartă emoții stranii cu zâmbete am dres și din cuvinte am încropit artă. iubirile mi-au dat puteri în soartă și am știut

simt pericolul ca pe o cursă fără frâne timpul gonește prin mine ca un bolid dar eu nu am resentimente păgâne și crezul meu este mereu mai solid. nu îmi pasă că-i toamnă în sufletul

nu am mască mă privesc în oglindă doruri năuce prin suflet colindă îmi plâng iubitul pe a nopții tindă nu aș vrea tristețea să se extindă. bezna vorace stă iar la pândă ca să-mi înghită

timpul se scurge lin în oceanul divin convertește la iubire cugetele toate revelații de credință urcă-n cer senin din calmul soarelui curg raze nestemate. în parcul cu lacuri fericită

prin suflet trec furtuni anxietăți mai erodează maluri spre aval aluviuni de spaimă- visceral pătrund în cord străbat singurătăți. n-am irosit sentimentele-n van penița-n sânge am înmuiat-o