FLOARE PETROV

se oglindește-n lacrimi zborul frânt de lebădă frigul iar s-a strecurat în aripa dreaptă amăgirea zilei are gust de zeamă searbădă inima fremătândă un semn magic așteaptă. iluzia plutește în

zilnic procesez senzații încețoșate spre senectute mă îndrept cu teamă pe tabela timpului grijile sunt afișate războiul produce dramă după dramă. lumea trece printr-o mare criză de liniște de

am răzbătut năpastă după năpastă nu credeam că pot fi superfemeie acum escaladez a golgotei creastă mult încurajată de Maica Dumnezeie. ating cerul cu mâna stele aprind să se facă lumină în

dau o raită la clubul cu entuziasm micile bucurii încep cu dans și cântec vreau să uit de vremea de marasm dezamăgirea neagră să o spintec. luna strălucindă pare un discobol noaptea de opal o

trăiesc cu multe griji în rând cu obștea dar am și momente când jubilez știind că demiurgul îmi ascultă povestea pe ecranul vieții emoții derulez. între rai și iad mi se duce vestea că storc

într-o zi prințesă în alta cenușereasa așa mă face timpul să mă imaginez aproape de mine moartea-și ascute coasa îmi este tot mai greu să mă inseninez. iarna strecoară gerul pe sub ușă pe

priviți-mi speranța cu obrazul rumen glăsuiește încă în cel mai dulce grai pătrunde în suflete ca fluxul lumen acompaniată de străvechiul nai. nu schimb nimic din ce-au prezis

am ieșit din labirintul deșertăciunii încep un nou drum mai luminos mai drept îmi pun nădejdea în puterea rugăciunii și a iubirii care freamătă în piept. azi duc la gunoi amăgiri ciobite arunc

timpul furibund mă lovește în plex mă vlăguiește zilnic luptând cu el dar am în genă un optimism complex încă pot să achit factura la Enel. să iubesc viața mi-a intrat în reflex mai văd lumina

e iarnă vor pierii bacterii și viruși codrii îmbracă un nou veșmânt simt aerul puternic împrospătat totuși ninsorile iubirii fac iarăși jurământ. iau brazii în brațe energie- mi

mă scufund în mine ca într-un ocean meditând adânc la vremea în schimbare mă pregătesc să întru în noul an și-aș vrea să dispară mințile barbare. îngrop dezamăgirea sub un mărgean îmi fac

ocolesc cu grijă îngerii periculoși cu suflete precum vulcanii noroioși în lume sunt mulți oameni agresivi stăpâniți de edili ignoranți parșivi. dar eu încă mai cred în minuni cărări spre ele

serile cu noi iubite sunt povești de neuitat mi le reamintesc când mă mistuie dorul iubirea noastră cu subiect și predicat precum pescărușul și-a luat zborul. peste dealul amintirilor zboară ca

îmi simt sufletul acum lan de caprifoi zâmbetele de emoții par roiuri de albine toate trăirile mele așternute în foi cu lumini stelare vreau să se îmbine. intră-mi în suflet dară fără

am descoperit în suflet empatică violină cântă când soarele îndepărtează norii pornesc spre bucurie cu pași de felină în rouă de roze am primenit fiorii. viața își dezvăluie ancestrale

munți de gunoaie dezolantă priveliște sub zei stăpâni în chip de gheonoaie liniștea și armonia lăsate-s de izbeliște așteptări ticsite cu iluzii o droaie. s-au împuținat speranțele de

în cartea vieții scriu și eu un verset în care cuvintele reflectă universul eu nu am să pun iubirea în corset să se extindă ca lumina ca versul. cu câțiva firfirici în portmoneu îi dau vieții

îndepărtez păienjenișul gândurilor perimate împart cu voi emoția ca roua de curată inima mea cântă cu iubiri înconjurată cu colecția compusă din momente sublimate. mă însoțește toamna cu

mă aflu iar la răscruce de drumuri cu ispite dulci ce nu le-am respins cu timpul care îmi impune ritmuri să fiu echilibrată și de neînvins. cu sufletul de beduini închiriat străbat deșertul să

acordez în suflet bătrâna chitară un cântec vesel iar să compun să nu-mi mai suspine inima solitară cu toate fericirile care apun. gândurile-mi zboară pe aripi de sunet să găsească drumul unui

îmi dau speranță zorii izbăvitori ieșiți triumfători din întunericul vorace fac sublim spectacol pentru trăitori în suflete transferă liniște și pace. nimic nu-i mai sublim ca răsăritul când

ard ca lumânarea pentru sufletul pereche lacrimi se întrupează în sfânta lumină îmi regăsesc liniștea în scriptura veche înțelegând că moartea e o stare divină. aș răsuci timpul ca pe un

privesc iarăși în oglinda cu fantasme și mi se pare că sunt fiica lunii m-a crescut cu tot felul de basme îmbăiată în rouă de stele și petunii. îmi văd iubitul zâmbind pe o stea îmi veghează

iubirea m-a făcut să mă simt regină în regatul căsniciei cu sufletul pereche am ferit-o de a timpului rugină o păstrez cu vervă în datina străveche. i-am făcut iubirii sute de reclame să fie