FLOARE PETROV

am sensibilități în mod absolut extazul muzical își spune cuvintul pianul mă mângâie miraj revolut de singuratate dispare dezgustul. am răbdare viața să o cuceresc fără să îmi fie teamă de

suferința mea nu mă face o sfântă cuceresc și câștig lucruri imaginare câte un înger mă binecuvântă trăiesc iubire calmă ca de floare. vibrații totale sfarmă și regrete pe culmi de fericire mă

când câteodată trăiesc un coșmar mă prăbușesc și mă scufund, alerg după lumină iar și iar în înțelegeri sacre mă ascund. ziua schimbă ample perspective zboară albatroși pe cerul meu scriu

nori albi pufoși plutesc pe cer întinderea iubirii e albastră aduce magie și mult mister zâmbesc mușcate la fereastră. sunt răni care vorbesc de învieri de ce îmi amintești de suferință? sunt

nu, nu renunț la conștiință și nici la exaltatele beții dulcele haos imi e de trebuință ca un dans cu fiori și magii. sunt om de când doar erosul dictează, nostalgiile iubirii sunt în

lună plină, lună nouă azi te scalzi prin caldă rouă albă ești ca o mireasă ești a soarelui aleasă. elegantă, grațioasă azi ești nespus de frumoasă tu veghezi lumea întreagă precum mama cea

este o primăvară blândă, toți copacii au înmugurit și lacul este o mare oglindă la care cerul privește uimit. ziua întreagă cântă mierle intră în suflet ca un ecou eu stau cu gândurile

se aprind luminile pe rând, peste pământ se lasă seara și stele voi vedea curând ce tare-mi bate inimioara. voi adormi și într-un vis îmi voi vedea părinții mei ei sunt placați în

bună seara stea frumoasă tu ești foarte luminoasă, mă veghezi, imi dai lumină îmi faci noaptea mai senină. îmi transmiți și multe vise fericirile promise, îmi oferi și bucurii cu iubirile

e toamnă înafară și înlăuntrul meu descopăr caracterele în profunzime. privesc mereu către sfânta treime să-l recunosc în toate pe Dumnezeu. învăț și de la cerul plin de nori și de la frunzele

urc scara infinită a adevărului caut dreptatea în soare si lună, toamna asta sunt de partea câinilor vreau și pentru ei o soartă mai bună. prieteni necuvântatori nevinovați, merită măcar un

plouă pentru setea pământului arborii se unduiesc cu pasiune la răsăritul armoniilor eu mă aștept. ploaia mi-a udat obrajii și mi-a crescut un curcubeu în piept.

ce-i viața mea acum? simt fericirea din medicamente, stau pe patul meu ca pe un tron și mă îmbogațesc în sentimente. îmi ascult sufletul, știu ca moartea mă seduce lent dar joc un rol

grădini stelare, petale moi, ritmuri, armonii, culori, dragoste împărțită la doi noian de vise alergând spre zori. iubite lumea e a noastră, senzualitatea crește în înalt cum arborii în zarea

nu renunț la dragostea știută, chiar de ar fi să innot în aval, ca un somn dintro mare bătută, de furtuni, ca de tropot de cal. eu nu cred în apus sentimental, iubirile-s nemuritoarele

la confluența dintre vis și zori, preafericită, dulce rouă sorb, m-aplec a binecuvântare printre flori că timpul meu e vesel nu e morb. rotund înșurubează-mă-n lirism, spre sus și

suntem condamnați să ducem fiecare pe umeri, arheologi ce știu săpa în suflet impecabil, mirați de prea multa lumina ciudată ce - și avortează diminețile în palme... vom fi iubiți, vom fi

s-au strâns licuricii pe culmi, precum într-o grădină fermecată. un freamăt dinamic se simte în ulmi, se împreună ramuri la hora animată. șoimi se pre umblă prin harice lumi, vezi, nu

Cântă-mi iubite, sunt zori admirabili, inefabili imuabili întâlniți pe terase de versuri, hai împreună să nu lăsăm stele să se încalțe în cizme de neguri,nici in bocanci modernist lustruiți să

nu dormi, aștepți iubești trezirile stelare, și-n relaxată pasiune mă chemi să te urmez ca pe ce-a mai iubită fantomă, lași urme o răcoare mentolată o liniște dulce, precum regina nopții

- în grădina minunilor hiperboree- dedicație lui Ciprian Porumbescu și românilor de pretutindeni pentru Renaștere adevărată iată-mă Doamne, am ajuns te slăvesc, în grădina minunilor tale

câteodată ploaia ne învelește cu visul lucid, apoi ca din secret Lumina coboară să așeze peste patimi cununi. în sanctuarul inimii răsune iar și iar regăsirea Iubirii- refrenul veșnicului

clișee de "sfântă preacurvie" (sau despre "vraja" prostituțiilor intelectuale). 1. oare cine bărbat s-au femeie nu a rămas vrăjit de frumoasele patriei ? cum cu nemaiîntâlnită îndrăzneală

între semeți scaieți de bărăgan ședința rozătoarelor e-n vogă. decoruri de var se urcă-n tavan de acolo pe valul de fum în pirogă, pe norii de-afară ondulabili molcomi. pledoarii pentru vânt