FLOARE PETROV

plouă pentru setea pământului arborii se unduiesc cu pasiune la răsăritul armoniilor eu mă aștept. ploaia mi-a udat obrajii și mi-a crescut un curcubeu în piept.

ce-i viața mea acum? simt fericirea din medicamente, stau pe patul meu ca pe un tron și mă îmbogațesc în sentimente. îmi ascult sufletul, știu ca moartea mă seduce lent dar joc un rol

grădini stelare, petale moi, ritmuri, armonii, culori, dragoste împărțită la doi noian de vise alergând spre zori. iubite lumea e a noastră, senzualitatea crește în înalt cum arborii în zarea

nu renunț la dragostea știută, chiar de ar fi să innot în aval, ca un somn dintro mare bătută, de furtuni, ca de tropot de cal. eu nu cred în apus sentimental, iubirile-s nemuritoarele

la confluența dintre vis și zori, preafericită, dulce rouă sorb, m-aplec a binecuvântare printre flori că timpul meu e vesel nu e morb. rotund înșurubează-mă-n lirism, spre sus și

suntem condamnați să ducem fiecare pe umeri, arheologi ce știu săpa în suflet impecabil, mirați de prea multa lumina ciudată ce - și avortează diminețile în palme... vom fi iubiți, vom fi

s-au strâns licuricii pe culmi, precum într-o grădină fermecată. un freamăt dinamic se simte în ulmi, se împreună ramuri la hora animată. șoimi se pre umblă prin harice lumi, vezi, nu

Cântă-mi iubite, sunt zori admirabili, inefabili imuabili întâlniți pe terase de versuri, hai împreună să nu lăsăm stele să se încalțe în cizme de neguri,nici in bocanci modernist lustruiți să

nu dormi, aștepți iubești trezirile stelare, și-n relaxată pasiune mă chemi să te urmez ca pe ce-a mai iubită fantomă, lași urme o răcoare mentolată o liniște dulce, precum regina nopții

- în grădina minunilor hiperboree- dedicație lui Ciprian Porumbescu și românilor de pretutindeni pentru Renaștere adevărată iată-mă Doamne, am ajuns te slăvesc, în grădina minunilor tale

câteodată ploaia ne învelește cu visul lucid, apoi ca din secret Lumina coboară să așeze peste patimi cununi. în sanctuarul inimii răsune iar și iar regăsirea Iubirii- refrenul veșnicului

clișee de "sfântă preacurvie" (sau despre "vraja" prostituțiilor intelectuale). 1. oare cine bărbat s-au femeie nu a rămas vrăjit de frumoasele patriei ? cum cu nemaiîntâlnită îndrăzneală

între semeți scaieți de bărăgan ședința rozătoarelor e-n vogă. decoruri de var se urcă-n tavan de acolo pe valul de fum în pirogă, pe norii de-afară ondulabili molcomi. pledoarii pentru vânt

privesc rocada pietrelor pătate de sânge (cu fața ascuțită rănesc codrii în aortă) pliscuri pleșuve, boli sub care duiosul se frânge sfinxul răbdător istoric iată nu le mai suportă. privesc

mai am un singur dor, să joc ultima carte a vieții cu lupul albastru. el este dracul cel mai respectabil stăpin pe o gură de rai pe miei și pe iezii îngenunchiați în castru ca în

trec umbrele iernii cu riduri adânci, orașe s-au umplut cu tristețea regală clopote s-au mutat pe internet câte cinci, aporii, verbe de fier pe-o rană virtuală. "ai carte ai parte" au spus

nostalgie compusă cu Mozart și Bach, ascensiuni în spirale spre veșnic, Doamne, tu iubești prin răscolire de valah, mă destrami și mă țeși cu văpaie sonoră, tremur înalt suspin suprem. timpul

aud izvoarele sub crucea Caraiman, revin cântând solemnele lucidități, imnul renașterii răsună-n mărgean fluidă silvană, lumina pătrunde-n cetăți. inimi de ghiocei ca oștiri temerare în suflu

Luna a nins,eu dram am fost din pulbere de-argint de-atunci tot cresc plutind nocturn ca un solar elev, învăț suișul ca Icar și printre bolovani descânt. ducând în spate un ghiozdan- tabloul lui

sunt oaia care de demult s-a rupt de turmă și de atunci tot pasc nervuri din verzituri astrale. prezentul îl împing în față și-o bucurie las în urmă pentru respirări abstracte ce se-așeazăƒ pe o

Te invit in orașul Floralia Sufletul meu e gară fastuoasă. Pictori de surîs nu mă lasă Plîngere zidită - filocalia. Dureri ce-au ars lanuri de tutun, Seducția iubirilor între poeți, Chip de

E Luni, obisnuința mă interoghează mascată despre provizii pentru toată săptămâna, guvernatoare peste lume, Luna nu știe despre greva foamei și totalmente visătoare nu știe despre suicid. o

gata, cu potirul flegma grea și leneveala din borduri, azi vreau să râd cu pro f m, tăifăsuind cu Oul își scoate pliscul fredonând- cu el alai de trubaduri sub panasonic discobol exersând reanimă

dragii mei frați, trăim o altfel de aliniere, altfel de stat la coadă să ne vină rândul, să fie pîinea vie, să fie reavăn gândul, nu vreau să tac! să repet la nesfârșit non comment. noi ăi mai