FLOARE PETROV

printre indiferenții zilei înaintează căpcăuni, la suprafață, la vedere, la spectacol de junglă urbană, rahatul e central, nestingheritul mucegai înghite tunelul, ce părea cândva a fi lumina de

Calea sacrului, a sfințeniei intro societate începe la confluența dintre moralitate curată și altruismul aplicat. Când am înțeles cu certitudine acest fenomen am avut cea mai frumoasă revelație

mi-am măsurat și sufletul și mintea, pură nu-s încă blestem ciocoi cum au făcut străbunii mei și-au pus accent neînfricat pe vocile pădurii s-au răzvrătit- acum mă răzvrătesc mai mult ca

nu gravitez în cercuri de magnați, exult în glia ce produce surprize, nu cred în regi care conduc nenumărabile comandouri de crize. sunt a bogaților ce vor mereu mai mult, disperarea lor

am cunoscut hotarele străbunilor cu privilegii, munții elogioși cu dragostea adâncă, getic rezonează simfonii paneice în stâncă, să nu mai curgă-n viitor râuri de sacrilegii. sfincși de lumină

între semne și simboluri , rânduri rânduri, ce sunt eu nu mai contează, par a fi un roi de gânduri abătute, sub un aer ce oftează. între gândurile tale eu sunt virgula naivă întrerup puțin

în dezolantul sanctuar \"a fi\" nici sfinți nici imbecili total. alambic de substantive și adverbe. lumea fierbe. Norvegia e-n doliu, Anglia în flăcări candoarea, mila se împuținează un

mă îmbăt cu sonete din Shakespeare, compar admirante imagini din era Balzac, să duc pînă la capăt dreptul meu buimac de a fi contribuabil la palate cu lambriuri. la dreapta stângăciilor

încă n- au venit ctitoritorii puri la construit orașe de euforii, timid răsar speranțe sinedrii împrejmuite de scumpe borduri. totuși instincte mai sapă țărâna la sate cu har sub verde

*** în orașul cu trei sute de biserici auzi cum sună clopotele-n turlă? ca haitele de lupi flămânzi ce urlă, mereu mai mulți și mai isterici. o, nu te-a propia de turlele ce

? spune-mi și tu ce arătare-i aia cu gură ce mușcă adânc ca văpaia umblă turbulent ca o nebună mirosind sălbatec ca o văgăună. crește umilințe, lărgește persiflarea roade lâna mieilor roade

îmi închipui multe; bucurii curate, fericiri mărunte, ca valsul roiurilor prin polen, când praful timpului peren crează cuiburi pentru rândunele lipite de case ca niște mărgele. îmi închipui

e mare sărbătoare, dar eu tresalt atipic dureros prin rezonanța spiritelor rare, ce au pierit în temnițe de sânge. sub pielea diafană nobilă augustă au invadat păduchii de aur, demonii roșii

averea ta și-a mea e sacră moștenire, zborul poeților presat ordonat întro carte, să n-ajungă cenușe nici piatră-n cimitire. îl aspirăm în suflet să-l ducem mai departe. cărarile-s

e freamăt dens de insomnii această vară, și mie mi-au crescut pe buze cuvinte mai verzi, desigur că mai am de povestit martiriul de țară. tu umbră a blazării râzând cu zeii îi dezmierzi. trec

privesc merii rodind povețe aurii rotunde, răspândesc amprenta aromelor dulci, verticale specii prin zefiri să abunde să transfere astrelor emoții din lunci. privesc rodiri umane dintre 1 și

în lumea ticsită cu medalii cu ură, eu am descoperit ecuatorul si poeții sub aripile moi de vitează pajură cu gloriile de azur asupra morții. mi-ar fi plăcut să cânt măcar o zi din an, să dau

între numeroase valențe de circ, ce mai înseamnă un uman principiu? nu-i oare o imensă arenă cu lei ce sfâșie simțirea până la supliciu, dar cuvântul niciodată nu dărâmă aprigi zei. între

sigur că te iubesc, te știu dintro memorie de elefant, aveai în cap un fel de soare, în tendoane unelte de săpat și- un barometru și mă orientai mereu spre răsărit, spre toate înțelesurile de

îngeri furioși aruncă-n trandafiri ouă de ghiață, în turnuri aurite șerpii mari se ascund, vară vlăguită, răcorită cu capricii de piață, doar expresii repezi despre afect imund. plutesc

dedesubturi cu făgașuri arhetip, din când în când prin gropi intră o rază, singurătăți croiesc logodne în nisip veacul mai are gust cu arome de bază. mlaștina aspiră domol fluxul

gest prietenesc, mângâiere de roză, nici un suspin, nici un tremur în palmă. la zidul spre lumină atins de nevroză speranța-i o lege ce-n negură sfarmă. respir din liniștea pădurilor

lăuntrică ureche-vrajită scoică de sidef, redutabil exemplar din privilegiabil lux, excultând a desfătare (cu fiori de oranj chef) falnic zborul de egrete, pescăruși-continuu flux zburdălnicia

sărbătoresc iubirea pură, nesfârșită, ca o mireasă cu pene de foc, am stors cât am putut de la ursită cu respirație de mare noroc. trăiesc iubirea de firmă online măresc entuziasmul