FLOARE PETROV

frecvent itinerariu din lacrimă-n poem, să nu privesc la colții ticălosului feroce compun heraldici albăstrii dintrun fonem ce mă conduce-n lieduri spre o altă voce. nutresc apoi regenerarea

cochetărie, cu virilitatea iepurelui de metal ne-apropiem sincronizați de ziua dragobetelui, pe urme vechi din romantismul dulce amărui, răsar sentimente de bază- ghioceii ca un semn vital. se

s-au înmulțit fenomenal lăcuste cu licență, ogoarele-au încremenit în crasă insolvență. termite rod din codri din ziduri de spitale, din școli din toate noimele monumentale. scabroasele

nu mai recunosc coordonatele cu blănuri de vulpi, regina morții se camuflează iar în prototipul rubicond ticluind farmece și picură magii de foc spre-a vieții stâlpi prin diorama uneltirilor a

din umbră am încurajat aripi să zboare, dobândind credit cresc- lumina libertății, am plătit culori de flăcări si consoane salvatoare din poemele rănite sub ruinele dreptății. Stăpânul cosmic

cresc stupefacții în ordinea ideilor mici, tehnologii în aer crează voaluri mari de ceață deasă... m-am săturat de anticriști vreau să mă simt acasă, între livezi când toamna îsi perfectează

pe planeta animalelor nu-i loc de plictiseală, vastă-i tundra cu mirări vesel circ și meandre, maimuțării moderne scot curul la iveală, cu morale de cameleoni cu ifose de salamandre. ecuația

se antrenează armele din loc in loc, un dedesubt italic vrea să scuipe foc, Doamne, nu lăsa furia groazei să emane lavă, e Terra în pericol, unica Ta sublimată slavă, cind zei nebuni conduc cu

ard adevăruri zilnic, dezlegând citate, vreau să răzbat nori să plouă dreptate (cerul e obsesia mea specială), vreau să deblochez dimensiunile vietii ascunse, precum eroul spatial, precum

amice, nu vreau să te mint din zen sunt zămislită mai cred în teamă și-n dureri adinci, filozofez zadarnic de rai zidit in stânci, pentru tunelul cel mai luminat mă târăsc pe brânci, știind că

mărturisesc, am construit o viață de iluzii, calea spre iubire, cu sufletul pereche sunt. primesc de-afară electrice semnale vii, ce scump se vând scandalurile pe pământ. gângănii veninoase

motoarele progresului duduie hazlii, emană multe gaze - ură și parfum, desigur că nu știu pe care drum ne duc sloganele pe rapsodii portocalii. dacă viruși mor in gerul Bobotezei rele

am sărbătorit o ploaie rece, lungă, o paradă militară, o justificare de celebrat circumstanțele fricii de mâine, am sărbătorit fasolea și cârnații,ciolanul, (încă se mai poate povesti de

nici o durere nu mai pot curma, cu indezirabila mea libertate, când zilnic simt teama pentru ce va urma, tremur în rime pentru sensul de soră de frate. năvalnic și de neoprit ca o

conducătorii lumii prin cariere sfarmă, specialiști la scotocit pământul, axiologia vremii- armă lângă armă, viața e vast front și-adesea inutil cuvântul. zadarnic ești prin rugi

aici întotdeauna cineva pe demoni va amnistia, un cult va teoretiza lumea de junglă și de vagabonzi, ca pe nimicuri le vom procesa cu inimă de pudibonzi, chiar dacă moartea cu ostașii ei în cefe

cu vii și cu morții mereu laolaltă, splendori, prescură, vin și anateme, trec anii prin mine fericiri se-arată, luptă, dezrobire, mulată pe vreme. extind spre ceruri aripi exersate, scântei de

închide ochii, hai la vis când adevărul doare ca un oracol de baltă, cu ritmuri de mreajă cu ministerul de minciuni ce crește-a disperare în frac și senatorii broaștelor mimează vrajă. joc

Mamă, mi-ai tatuat pe inimă triumful, vița mea de vie crește din adâncuri, mustesc noile nuclee, au îmbibat văzduhul, temere și incantații la răscrucile de vânturi. pe tricoul lumii surâde

ne-am umplut cu măgărețe din politichii, succesul vine de la silicoanele pe sticlă, un dialog abstract pe sub negre tichii, a azvârlit miliarde în mâzgă și pâclă. am fi putut avea un drum spre

copilă-s încă Tată și as vrea să cresc numai în basme dragi și luminoase, să nu te miri de-am strâns în timp lumesc studii cu ostași pe-n front de luptă plin de oase. să nu te miri dacă te

planeta e inteligența cea mai vie, cum fiecare geamăt e euharistie, în vârful picioarelor învăț să calc țărâna, îmi împletesc cuvântul cu soarele și luna. sub epidermă fermentează bulbi de

copaci se desfrunzesc în vânt de dimineață, totuși din straturi de ozon se cerne noua viață. apa se face vin cu lăutari voioși la mese, toamna-i un parfum de miri și de mirese. fiecare zi e un

Deplâng acest pământ prea plin de jertfe, esențele iubirii s-au scămoșat prin fibre, prin inima codreană unde mii și mii de grefe, ajung icoane uneori și cruci în cimitire. Prea deseori pe