FLOARE PETROV

chiar dacă vise-mi mor pe-al beznei eșafod Tu mă gândești Părinte la tine pe genunchi. umila rugăciune e-a minții veșnic rod seva credinței sacre se preumblă prin trunchi. chiar dacă suferința

stau și eu la rând la fericirea firească dulcea seducție- dorul de acasă și nimic mai mult țesătura mătăsoasă a fericirii o simt între acele lucruri care mă învață din când în când să mai

Doamne cred că încă mă mai vezi cum trec de la extaz la agonie. pe rețele plâng și suspină aezi timpul este aspru fără armonie. văd la știri ce drame se petrec în lume și în țara mea

se schimbă drastic clima pe la noi iarna fură două luni din toamnă privighetorile sunt triste în zăvoi codri și-au pierdut mândra coroană. vântul nebun îngenunchiază arbori îi frânge pe cei

sunt milionară-n sentimente în vise în ambiții în avânt caut Paradis pe continente ploaia dansează nevrotic pe pământ. calea seninătătii e aproape am trecut de puntea cu suspine la clubul

sunt îndragostită de pian ascult rapsodii în albastru mă delectez cu Richard Clayderman în inima lui cântă astru măiastru. în sufletul meu sunt reflexii de cânt visez o lume în formă

iubiri se înrădăcinează în instinct iubim în mers în vis în întristare îmbrățișăm amorul cel distinct și fiecare zi este o sărbătoare. pe toate planurile suntem afectivi transcendem în spații

sunt înflăcărată în sete nesfârșită de senin sublim de viață în extaz valuri de energie cresc pe orbită oceane albastre cu superbul talaz. caut prin cărți prilej de sublimare răni se vindecă-

toată existența mea devine vers ascensiuni în spirale spre ceruri cred că există Paradis în univers am un avânt ne-nfricat pentru zboruri. atmosferă cu reflexe afective descopăr în concertele

ca-ntrun elan mistic caut alinare la filozofi cu viziuni sublime întinderi de-nțelesuri ca o mare. nu înțeleg de ce în lume sunt și crime. nu înteleg de ce-s atâtea tragedii nesfârșite

azi cântă pianul, îmi recită poeții despre o lume amplă și complexă parcă am ajuns la marginea vieții ard de dorințe cu moartea-n anexă. am viziuni despre-o lume mai bună să răsune fericirea

trăiesc umilă într-o lume nebună prea plină de crime și de tragedii. uneori aș vrea să mă ascund pe lună ori într-un nai să ascult melodii. în linistea mea mai cântă pianul iubesc creații

nu iau nimic din ce nu e al meu primesc iubiri necondiționate de la Cristos și de la Dumnezeu ardori mistuitoare fărâmă păcate. iubesc apoteotic versul sacru nu distrug nimic din ce e

trăiesc prin rădăcini cu muzica sublimă avânturi melodice mă încânta ca versul lacrimi devin arzătoare și se exprimă într-o beatitudine pură ca universul. mă năpădesc ardori fericiri

mi-e sete de lumină în destinul meu cum deșertul râvnește o ploaie cum lumea e secată de iubire mereu în pulsul meu zvâcnește o văpaie. gândesc la steaua mea cu bucurie lumina ei mă cheamă s-o

trăiesc o nostalgie de momente rare ascult vrajită simfonii neștiute febril mă pregătesc de sărbătoare mângâi icoana Paraschivei sfinte. îngerii îmi cânta cântecele vârstei rezonanțe

am sensibilități în mod absolut extazul muzical își spune cuvintul pianul mă mângâie miraj revolut de singuratate dispare dezgustul. am răbdare viața să o cuceresc fără să îmi fie teamă de

suferința mea nu mă face o sfântă cuceresc și câștig lucruri imaginare câte un înger mă binecuvântă trăiesc iubire calmă ca de floare. vibrații totale sfarmă și regrete pe culmi de fericire mă

când câteodată trăiesc un coșmar mă prăbușesc și mă scufund, alerg după lumină iar și iar în înțelegeri sacre mă ascund. ziua schimbă ample perspective zboară albatroși pe cerul meu scriu

nori albi pufoși plutesc pe cer întinderea iubirii e albastră aduce magie și mult mister zâmbesc mușcate la fereastră. sunt răni care vorbesc de învieri de ce îmi amintești de suferință? sunt

nu, nu renunț la conștiință și nici la exaltatele beții dulcele haos imi e de trebuință ca un dans cu fiori și magii. sunt om de când doar erosul dictează, nostalgiile iubirii sunt în

lună plină, lună nouă azi te scalzi prin caldă rouă albă ești ca o mireasă ești a soarelui aleasă. elegantă, grațioasă azi ești nespus de frumoasă tu veghezi lumea întreagă precum mama cea

este o primăvară blândă, toți copacii au înmugurit și lacul este o mare oglindă la care cerul privește uimit. ziua întreagă cântă mierle intră în suflet ca un ecou eu stau cu gândurile

se aprind luminile pe rând, peste pământ se lasă seara și stele voi vedea curând ce tare-mi bate inimioara. voi adormi și într-un vis îmi voi vedea părinții mei ei sunt placați în