FLOARE PETROV

topesc în lumânare întuneric sumbru să mă scald cu zorii în baie de raze încerc să păstrez spiritul în echilibru sunt ambițioasă și plină de emfaze. am precum florile o viață delicată în opera

pun întrebări pe muchii de cuțit de ce se moare atât de devreme ? toți gânditorii cugetă la asfințit la viața omenirii plină de anateme. de ce-s pe lumea asta mari catastrofe? care decimează

pământul este plin de teroriși dar Cristos nu are nici o vină în exploziii mari mor pacifiști îngeri își pierd candoarea divină. lumea-i încărcată cu dezamăgiri moartea se joacă la hotarele

vântul bate cu încordări nervoase arborii trosnesc și se apleacă prin ceața ce plutește peste case iarna asta este în armonii săracă. cad ninsorile pline de spasme Eol viscolește ca un

trăiesc în mișcare în somn în visare m-am umplut cu amintiri sublime pătrund în mrejele de contemplare cu viața sistematizată în clime. iubesc reflexele divinității care doinesc în sufletul

trăiesc cu armonia ritmului organic speranțe cresc în brațe de lumină arborele vieții este tot mai falnic și moștenesc o zestre divină. merg la biserică s-aprind o lumânare și să mă rog pentru

credința-i dominanta existenței mele e vocea gândurilor către infinit ea disipă-n mine beznele rebele îmi ador destinul ce l-am moștenit. la greu mă reazem de Isus Cristos la tristeți mizez pe

adâncă mi-e credința ca oceanul susură valuri de elanuri profunde cânt frenetic să acompaniez pianul o fericire mare mă cuprinde. trăiesc speranțele de înălțare viața trosnește din

figura mea e un semn metafizic zilnic sunt dornică de frenezie muzica mă transpune-n vis cosmic pentru regrete am o abnezie. ador expansiunile în univers în primăvara vieții renascentă mă

umplu goluri vitale cu spiritul vizionar răscolesc istoria cu mari ambiții sunt suflet liber și pretutindenar am trăit multe eclipse și solstiții. ideile curg în pasiuni esențiale mă trezesc

sunt o ființă setoasă de sublim visuri mă poartă pe valuri albastre credința crește în forul meu intim ador dependența de lumini măiastre. caut iubiri magice în existență să-mi umplu sufletul

cu voință de putere joc cărțile vieții am în mânecă un as divin am smuls din rondul meu scaieții la florile renașterii mă-nchin. în legea firii mele iubesc poeții toastez pentru ei cu paharul

mă bucur de lumina dintre lucruri pășește grațios în ritm sonor radiază ca un dans de fluturi pe un rond exotic multicolor. m-am încununat cu vis înaripat cu amintiri solemne îmi duc

cred că sunt pe calea îndumnezeirii în dialectici sacre mă contopesc sistematizez existența iubirii pe făgașul demn și pitoresc. prin suferință ispășesc păcate nu am pe conștiință mari

tristețea îngustează conștiința dar face parte din destinul meu melancolii îmi domină ființa păcătuiesc astfel față de Dumnezeu. caut pe ceruri luminile eterne să scap de amăgirile

mă chinuie obsesia morții trăiesc cu ea în simbioză îmbătrânesc în planurile sorții treptat m-asediază o nevroză. moartea e eternă eu sunt efemeră des mă epuizez în lucruri abstracte aprind

caut evoluția în sfere luminoase caut veșnicia în serenitate regrete și obsesii sunt peliculoase pentru ascensiunea în divinitate. vreau să convertesc elanul în zbor să plutesc peste tărâmuri

ard întunericul în baie de raze aprind o lumânare și mă rog sufletul meu trece prin triste faze melancolia a ajuns un drog. din clarobscur fac salt în absolut umbrele fug se tem de lumină mă

o melancolie mă transfigurează mă aplec întrun rafinament interior unde sufletul meu stă de pază unde se naște fermecător fior. învăț să trăiesc și cu fatalități cu lungi tristeți ce beau

cuget la tristețile lui Dumnezeu lumea aceasta e plină de arme crâncene războaie se pornesc mereu luminile din ceruri să le sfarme. spitalele sunt pline de bolnavi boli grave decimează

o foame încordată cu exaltări și viziuni trăiesc mereu cu o credință sfântă resimt și temerea să nu cad în genuni de durere aprinsă și de boală înfrântă. vreau să actualizez planuri

dezvălui adevăruri din destinul meu am colindat prin lume și necunoscut credința mea e singurul trofeu îmi este armură îmi este și scut. m-am înrădăcinat în glia sublimă materializată în

credința mea pură este zestre divină primită-n dar de la părinții mei cu semnificații pline de lumină păcat că lumea este plină de atei. îl divinizez pe Cristos mântuitorul am vărsat lacrimi

muzica stârnește emoții profunde lacrimi curate șiroiesc pe obraz spiritul plutește pe sonore unde inima tresaltă atinge un extaz. trăiesc iluminarea cu Secret Garden fascinații pun stăpânire