FLOARE PETROV

iarna aceasta parcă nu mai trece luminile-s triste tremură pe case strălucirea soarelui e rece țurțuri domnesc în voie pe terase. sloiuri atârnă de streșini fumurii flori de gheață sclipesc la

am o nostalgie de timp auster toată iarna mi-o petrec acasă mi-e dor de primăvara cu mister de candoarea naaturii grațioasă. sunt tristă zeci de lebede pier vremea e vitregă și e

frenetică frământ în coca nopții stele nu târziu să crească o pâine de lumină o foame metafizică au gândurile mele după candoarea vieții senină divină. reliefez fericirea pe romantism

scânteia răsărită din divină iubire aprinde focul sacru în luminiș boem sunt concentrată mereu pe izbăvire căci am trăit frenetic la polul extrem. în clocotul meu se mișcă lumi nebănuite vise

sufletul trăiește nevoi conceptuale setea de idealuri este profundă cerul proiectează luminile vitale vreau fericirea ce în lume abundă. râvnesc iluminarea fără sacrificii Dumnezeu e

rapsodii se adâncesc în sufletul meu subtilizează întreaga conștiință între valuri vitale zâmbește Dumnezeu lumea imperioasă se naște în ființă. extazul lăuntric este dans de cord fascinanta

iubiri alimentează melancolia mea pe zi ce trece ea devine mai pură se ondulează pe culmi ca o stea lumina demiurgă un cântec murmură. din mine pleacă raze - sublime mesaje spre lumea invadată

fiori erotici îmi străbat tot trupul sunt îndrăgostită de bărbatul meu iubirea noastră e mai dulce ca stupul fericirea este vie și concretă mereu. din căsnicia noastră am făcut un scop să

vise renasc din cenușă ca pasărea Phoenix zboară peste munți nemuritori și falnici voința și credința au tărie de onix freamătă de viață ca brazii cei trainici. istoria păstrează mituri din

aș vrea spiritul meu să se consacre în marea uniune mi-am făcut un nume am răspândit în viață sentimente sacre precum albinele polenul în lume. sunt în atelier de îndumnezeire meșteresc sonete

trăiesc o fericire substanțială am prieteni mulți cu zâmbete suave tovărășia lor este esențială să scap de momente triste bolnave. viața mea se scurge ca muzica pură ca izvorul ce își croiește

poeții mă desăvârșesc în aspirații mă mlădiez cu conștiintă dansantă iubirea cordială revelează grații cu melodii serafice inima e vibrantă. toată existența mea devine poezie lumea de

am dezvoltat în mine spirit gnozic mi se revelează lumea lui Dumnezeu trăiesc cu-adevărat extazul hipnozic vibrație în infinit este destinul meu. perspective de ascensiuni îmi mângâie

mă lupt zi și noapte cu demonii mei despic obscuritățile cu credință măreață dar nu am tendințe să-i înțeleg pe zei fac legea sunt corupți și fură tot din viață. ader cu conștiința la protestul

viața este plină de concrete miraje trupul meu e casă pentru îngeri și sfinți toți poartă romantismul în bagaje deseori mă scaldă în lacrimi fierbinți. iubirea este vie ca un codru de

bună dimineața sublim luceafăr cobori în jos alunecând pe rază pătrunde în mine cu spirit teafăr conștiința ternă mi-o modelează. bine te-am revăzut luceafăr blând pogoare-mi lumina care este

gânduri se rotunjesc pe bolta existenței imită curba fină de azur - cerească semantici pure dau reflexul consistenței divinitatea vie în suflete să crească. crezul se sistematizează în

am sufletul energic și foarte stoic să înving beznele și drame de viață port mare credință cu caracter eroic aștept mângâieri de la sfinți și povață. speranțe și iluzii le aștern pe

simt jocul fantomatic dintre lumini și umbre transfigurări în absolut mă modelează aureole divine se-nalță din penumbre sunt copleșită de senzații ce se ordonează. gânduri oscilează de la

am o foame încordată de viziuni divine un tremur extatic cu pure voluptăți frământ luminile să crească o pâine să mă înfrupt din ea în multe dăți. dragostea mea-i avidă de substanță de

trăiesc viața mea ca pe un șantier construiesc principii primordiale văd îngerul suav este un curier din lumile divine și foarte cordiale. dureri mă părăsesc în ascensiune pe spirala albastră

pornirea spre cunoaștere devine pasiune sunt melancolică-n albastru nebună în roz să fiu poet în lume-i sublimă misiune m-a umplut de magie vrăjitorul din Oz. din ocean derivă adâncimea

frământări se reduc la regrete târzii sufletul nu mai rezolvă contradicții gânduri mă poartă spre zone pustii iarna nu face cu splendoarea conjuncții. în codri nu se-aud triluri de mierle ori

să mă îndumnezeiesc e ideal utopic sunt plină de regrete și dezamăgiri dar în lumini credința mai crește un pic siguranța și echilibrul constau în iubiri. sunt poetul plin de melancolie dar nu