FLOARE PETROV

țara răbufnește se-ndreaptă spre haos zei înnebuniți se bat pentru putere la sărăcia sumbră sunt malefic adaos au lăsat în urmă lacrimi și durere. cad capetele sub un politic eșafod bântuie

apropierea mod firesc al iubirii atingeri, mângâieri ca o apoteoză pasiuni suave cu ritmul unduirii gânduri romantice înfloresc ca o roză. focul divin pătruns adânc în trup încălzind hrănind

simt nevoia să zbor peste lume visuri de poeți îmi dau aripi să zbor cu sentimentalismul las reale urme în universul albastru, sonor. când am inima tristă mă rog cu încredere și cu mare

fac drum prin întuneric lumini să descopăr iubirea de puritate vine de la Dumnezeu goliciunea metafizică să mi-o acopăr cu voaluri luminoase, cu sacru minereu. fascinații învăluitoare culeg de

sunt blesteme în lume ca niște limbi de foc care pârjolesc vise, speranțe, iubiri senzație halucinantă în tenebrosul joc al morții fără milă pusă pe cotropiri. sunt tragedii și drame aproape de

goale sunt sufletele crescute în umbră cu izul noroios, pătat prea îmbâcsit rețeaua de lumina tremură tare sumbră la marginea zilei amarul e ticsit. sunt sărmani la care viața e povară târâș

extazul pur al timpului dezvăluie mistere mă introduce-n taina ce leagă două lumi accesul spre eternitate credință și putere cu truda sufletului de-a urma heruvimi. prinsă în revelații stau la

pe marea iubirii vâslesc zi și noapte valuri entuziaste mă-mbrățișează tandru inima ascultă pure, curgătoare șoapte lacrimi și regrete nu au loc în cadru. nu sunt pirați să îmi fure comoara de

în norii albi se plămădește ploaia în timp ce iubirea se naște din vis lumini stelare-mi vizitează odaia, sufletul treaz are geamul deschis. luceferi mângâie cu mâini diafane noaptea-i feerie

îmi simt trupul vibrând cu ardoare într-un dans știut numai de el cu iubire nesfârșită scăldată în soare la margine de vis cântă un menestrel. nu știu ce e ziua fără soare-n cuvânt nu știu ce

sădesc un vis la margini de poem gravitând în jurul albastrului văzduh să crească precum bradul nemuritor boem frate cu muntele neînfricatul duh. timpul meu se-ndreaptă spre magic

vreau să îmbătrânesc în dialectici sacre să primesc mântuirea de la Isus Cristos sfântul duh care s-a înălțat din simulacre la bunul Dumnezeu pururi iubitor și sfătos. din lumina lui nimeni nu

nule sunt gândurile ce nu cresc pe suflet sunt precum scaieții în câmp pustiit emoții ce s-au stins la baza unui sunet care se vor un cântec sub cald asfințit. soarele e singur într-un deșert

hai fericire, dă o raită prin ființa mea în straie de lumină cu nimbul auriu să scap de tristețea apăsătoare, grea și-apoi să-nseninezi cerul fumuriu. vino ca o surpriză cu gust de

petrec în noaptea rece insomnia lugubră pe cer s-au înmulțit nori plumburii în lumini de felinare arborii fac umbră vîntul se întețește răscolit de furii. mi-e dor de Lună cu alaiul de

bună dimineața lumină suavă bine ai venit să mă eliberezi la coșmarele nopții-am fost sclavă prin întuneric am îndurat corvezi. lumină tu înveșmântezi sufletul gol și te extinzi către margini

sunt o conștiință împăcată cu vaste reflecții asupra existenței cu voaluri de mistere elanul demiurgic cu nesfârșitele proiecții a viselor cu aripi care se avântă sus în emisfere. duhul sfânt

drumul prin întuneric mă duce la stele la lumina magică pentru final de viață transfigurează toate sentimentele mele să cred în duhul sfânt în sacra povață. cu iubirea am învins dialectica

pătrund adânc în tainele filocaliei dar ce multă lumină se află în oameni dă versatil contur și grație melancoliei în trup e un atom care bea flucșii lumeni. dar ce multă dragoste se află în

ploaia tropotește sus pe acoperiș cântă să se audă în întreaga zare arborii se fericesc nu stau pieziș în fața averselor ce cad amețitoare. copiii se joacă uzi până la piele căci ploaia este

cântecul ploii răsună în stradă stropii mari cântă pe frunze duios copiii aleargă către o bravadă sar în băltoace de sus în jos. mâinile diafane a ploii de vară mângâie suav arbori

știu că e doar o cale către Dumnezeu crezul evlavios încurajat de îngeri îl apăr în lupta cu un venetic zeu care mă biruiește cu zeci de constrângeri. lupt cu toată forța cu voință de leu îl

geografia surâsului îmi este tot mai dragă iubesc zâmbete de îngeri scăldate în soare vreau să colind cu visul prin lumea întreagă să adun în suflet mirajul iubirii, splendoare. dârz muntele

zeii la putere fac jocuri în culise când pe scena vieții România geme e plină de biruri scrise și nescrise sărmana se supune legilor extreme. zeii își pun măști, draconic zâmbesc în lux