FLOARE PETROV

în jungla urbană mă simt încolțită lei trufași se năpustesc asupra mea inima ca sufletul se zbate se agită ar vrea să fie pasăre cântând pe rămurea. mă simt o căprioară în codru poetic tot fug

din freamătul verii au rămas amintiri frunze au început să se îngălbenească trăiesc și arborii drame și urgisiri bătuți de vânt au început să obosească. trandafiri au scuturat petale de

te aștept în lumea mea de sori să nu lași florile să plângă sunt și eu o floare cu mii de fiori aș vrea ca grindina să nu m-ajungă. alungă-mi mâhnirea prietene drag spune-mi că viața-i un poem

sunt multe nopți la rând de când nu dorm poate că visul a ajuns prea greu de dus nu pot să cred că treptat mă transform într-o nălucă. să bântuie prin lume după Isus. caut pacea, liniștea,

am învățat în viață din fiece greșeală și-am convertit timpul la sacră credință speranța-n Dumnezeu niciodată nu-nșeală asupra deznădejdii să am biruință. credința e filonul de viață

iedera credinței se cațără pe ziduri în frunzișul verde vrăbii au cuib sigur până târziu în noapte răsună lieduri cu aripile îmi fac semne de bun augur. cu multă evlavie viața o

în toamna vieții mele se-ngălbenesc simțiri s-au ofilit de mult petalele de floare tot trecutul meu e strâns în amintiri dorul de tinerețe mă apasă, mă doare. mi-a rămas credința ca bradul

poezia mă transpune în revelații ample versuri sofisticate sufletul mi-l străbat gânduri fluide pot cerul să-l contemple clarități irezistibile care m-au schimbat. în flux nemărginit trăiesc

cunosc invazia nestăpânită a scânteii divine a aprins în mine focul unei revelații fiecare sentiment o flacără devine energii sublime mă poartă prin spații. lumina pune stăpânire pe suflet, pe

romantismul meu e o zestre divină pune accent pe iubirea de lume pe iubirea de viață curată, senină reflecții specifice simțirii antume. poezia mă leagă de oameni de suflet mă leagă de natura

vara se sfârșește în cântec de harpe arborii au obosit de-atâta freamăt toamna se ivește în terne horoscoape în codru de vise se stinge un geamăt. rapsodia timpului ține cugetul treaz în vii

caut prospețimea câmpurilor de lavandă mănunchiuri violete le strâng pentru molii ce zboară printre lucruri nebună sarabandă rod amintirile cu savori de magnolii. ura și disprețul otravă se

pe muntele Omu mă surprinde ecoul este strigătul meu la cerul albastru bătrânețea e grea și nu sunt eroul care știe să lupte cu fiece dezastru. îl strig pe Dumnezeu cu toată puterea să

ca un fachir cuprins de fantezie fac salturi mortale printre cercuri de foc calc pe cioburi de vise nutresc o frenezie cu freamătul lăuntric să nu mă sufoc. scot din jobenul negru albi

norii răstoarnă ploaia în gândurile mele cerul se limpezește stelele să le văd străluciri de aur să treacă prin zăbrele să-mi lumineze vise scăpate de prăpăd. se apropie toamna voi culege

parodiez tristețea ca să mai zâmbesc vreau să ajung la pronie cerească în valuri de iubire sufletu-mi limpezesc lumini de la sfinți să mă locuiască. ziua stau pe gânduri noaptea stau pe

pe muntele meu falnic se fericesc izvoare răsar povești din constituția adâncă valuri de ape limpezi au dulce savoare mă răcoresc căci vara e fierbinte încă. cu păstrăvii veseli mă scald sub

s-au strâns deasupra mea nori fumurii poate de la țigări, fumez ca o turcoaică mă pregătesc de toamnă învăț a muri în jungla cu probleme viața e o leoaică. trec puntea cu suspine pe râu

inima mea bate ca un clopot de turn trezește la viață fiecare celulă face să vibreze gândul taciturn să zboare printre nuferi ca o libelulă. inima transmite sângele spre glezne energii din

am făcut în viață multe sacrificii anii au trecut cu bune cu rele dar am lansat un vis pe-un cer cu artificii să ia strălucirea din freamăt de stele. încă strâng bucurii într-un imens

știu că viața mea e dar primordial triumful iubirii este expresie supremă știu că port în suflet freamăt cordial și-n inimă pulsează fericirea extremă. visez viitorul în forma

frământ în coca zilei raze cu gust divin nu târziu să crească o pâine de lumină în foamea de cultură gândurile tot vin fluide, transparente curg în adrenalină. trăiesc într-un punct absolut de

la vânătoarea de paienjeni am pornit zorită s-au ascuns în casă de căldura toridă nu sunt prea încântată dar nici posomorâtă c-am să ucid din fașă lumea lor perfidă. nu vreau păienjenișul să se

ziua cântă păsări noaptea cântă greieri Cronos răspândește a verii nostalgie tu visător romantic printre stele cutreieri splendori strălucitoare pline de magie. lumini mă sărută pe creștet pe