FLOARE PETROV

întâlnesc o fericire la fiecare pas în care-s presărate petale de lumină sublimă împlinire face-n mine popas se strecoară în sânge și în albumină. simt puterea iubirii cu toată ființa învăț

ce dacă pe afară vremea burnițează în visul meu e doar lumină și iubire melodii angelice ascult sus pe o rază de pe steaua mea cu cerul în privire. ce dacă timpul mă apasă cu griji mari eu fac

inima mea face din iubire excese din preaplinul meu răspândesc în lume adorări de viață de întâmplări alese timpul nu-l disprețuiesc pentru cutume. ființa mea trăiește amplă expansiune spre

petrec o vacanță pe un colț de rai între dealuri mândre cu codri de stejari în grădina casei trandafiri corai zâmbesc îngrijiți de oameni gospodari. mă plimb prin livada cu semeți

Doamne cât e de mare puterea credinței s-a născut din generozitatea ta universală ea scoate din adâncuri izvorul biruinței și îmbracă viața în straie de gală. aprinde lumina cu armonii din

ninge din stele cu lumini pentru noi ninge din suflet cu doruri ardente ies la suprafață straturi de noroi aleanul răzbate printre sentimente. când iarna sosește o privesc pe fereastră dar

La Mulți Ani prietena mea dragă tot binele din lume să te locuiască splendorile vieții mereu să te atragă Dumnezeu ca sfinții profund să te iubească. casa să-ți fie plină de cânt și veselie să

frunzele căzute-mi inspiră nostalgia peste caierul vremii s-a așezat ceața tu lună mohorâtă destrami toată magia luminilor de vară ce-mbujorează fața. mi-e dor de zilele pline de rouă cu flori

mă tot întreb și mă frământ de ce există pe acest pămănt războaie crime grupări de teroriști în lumea condusă de zei anarhiști. azi m-aș înșuruba în cerul albastru vecin privirii mele să fie

ascult vocea inimii cristalină luminoasă își cântă simțirea pe artere sangvine melodia toamnei este doina duioasă iar mirabila trăire amintire devine. printre crizanteme trece ploaia

una după alta literele se perindă pe pagina albă setoasă de cerneală magia slovelor aș vrea să mă cuprindă să uit de nostalgia atinsă de răceală. poveste descrisă de un joc de însemne alungă

mă desprind de visul cu aripi tăiate dar mă agăț de viața cu veche pasiune într-un colț de suflet lumini fermecate desenează literele dintr-o rugăciune. cern mirări brumate pe-a versului

răsună talăngi, trec vacile pe drum mânate spre pășunea cu iarbă mireană zarea e umbrită de nori mari de fum dar sufletul cuprinde starea de nirvană. soarele luminează gânduri de fericire în

iarna se grăbește ninsoarea stă să cadă focul desenează umbrele pe pereți eu scriu povestea de șheherezadă să domolesc chiar frigul acestei dimineți. visez primăvara magnolii înflorite veseli

din dragoste de viață cerul parcă râde din dragoste de tine livezi înfloresc frumoasă-i nostalgia care mă cuprinde doamne ce fericită-s că pot să iubesc. mă emoționează visul cu ochi

frumoasă este viața cu prieteni valoroși casa dintre sălcii răsună și vibrează crește armonia printre oameni voioși trandafiri și crizanteme inimi fascinează. este multă liniște printre pruni

sufletul meu romantic incurabil îmbrățișeaza lumea și o cântă freamătul iubirii în mod admirabil viața în Paradis cu minuni mă încântă. m rog la Dumnezeu să scoată din teroare planeta noastră

melancolia toamnei s-a strecurat în mine o transpun în slove rânduri îngrijite din cioburi de vise cu sclipiri hialine creez un mozaic pentru lumini mijite. cerul mi-a promis un destin

sunt mulțumită cu-al meu suflet de femeie totul în viață am trăit căci mult am iubit m-am frământat și m-am aprins ca o scânteie scumpă e lumina ce mă urcă în infinit. am trăit miracolul dintre

România scumpă, ce mult te iubesc te slăvesc în slove te cinstesc în cântec și-mi sunt dragi romănii care te locuiesc demoni ce te fură tare-aș vrea să-i spintec. tu ești chiar grădina maicii

toamnă de poveste- galbenă gutuie împrăștie miresme în destinul meu cerul meu se proptește de o statuie timpul curge lin nu îl simt prea greu. cu pisica lângă mine care toarce fericită eu

port poezia în sânge, curge ca izvorul face popas în inimă s-o liniștească freamătă în voie cu patimi amorul pentru destin și viață cu soarta lumească. m-am strecurat abilă printre lumini și

îndur la bătrânețe, suferință, povară este foarte grea și provoacă durere dar port în conștiință amintiri de o vară când viața mea a fost numai lapte și miere. pa tâmplele cărunte lumina se

vântul bate arborii până trosnesc tristețea lor s-a transferat în mine și eu ca ei de frenezie mă dezgolesc melancolia toamnei circulă prin vine. cerul fulgeră cu foc într-una tună vrăbii fără