FLOARE PETROV

mă învelesc în noapte lumini de catifea mai propulsez un vis spre univers la masa de scris sub aburi de cafea înșir pe clorofilă vers după vers. pulsațiile nopții îmi dau avânt poetic vreau să

azi cred că soarele este un Dumnezeu gravitez cu dragostea în jurul lui vibrez în lumină mă simt un thezeu am risipit tăcerea în vocea sângelui. în lumea asta vastă plină de fenomene nu mă

munți de sentimente se ridică la cer izvoarele credinței își fac loc printre stânci nimic nu înconvoaie speranța mea de fier perdele de lumină lasă-n urmă striuri adânci. în toamna vieții mele

magică fericire, ridică-mă la cer pe aripi de cântec cu vântul în plete între minuni stelare vreau să prosper lumina pe creștet s-o simt pe îndelete. sunt irezistibile avânturile vieții să am

sunt vie încă, mai am multe de spus în viața mea se-ntâmplă un miracol chiar dacă sufletul pe tavă l-am pus și l-am servit lumii cu sorți de oracol. toate drumurile mele duc la poezie descrie

noaptea mea se stinge în romantici zori lumina dragostei mă mângâie pe față la fereastra toamnei mai freamătă flori crizanteme albe murmură a viață. știu să despletesc cu sufletul lumina raze

puterea poeziei mă imobilizează cred că las în urmă lumina ei blândă cred în versul meu împletit cu rază destramă beznele ce stau la pândă. sentimente în versuri sunt mândre izvoare anii mi-au

adorm în cântec mă trezesc în cântec greieri la fereastră fac o serenadă muzica îmi dă putere bezne să spintec sufletul meu vrea doar lumini să vadă. magia muzicii mă face fericită intru în

visez că mă plimb prin livada de rodii și gust licoarea dulce a fructului oprit deasupra mea luna grabnic vizitează zodii veghind ca fiecare om să fie fericit. mă-nvăluiesc cu muzica lui Eros

vertiginos avântul îmi străbate ființa furia vulcanică în cânt se domolește gânduri năvalnice vizează biruința în conștiința sfântă evlavia crește. iubirea de Cristos atinge paroxismul este

timpul se sfințește sub soarele divin convertește la iubire naturile toate revelații de credință urcă-n cer senin secvențe de viată au sorți fermecate. armoniile lumii sunt dansuri în

iubirea are ritmul cadențat sublim se sincronizează cu străluciri de soare aduna timpul muzicii în forul intim deschide inima prin petale de floare. iubirea-i ca oceanul vast,

iubirea mă transpune într-o toamnă blândă reflexele de fericiri lucide mă asediază zâmbetele luminii lasă urme-n oglindă sufletul în muzica vremii valsează. mi-e sete de-un izvor cu apă

știu ca iubirea este panaceu universal locuiește în inimă îndulcește amarul costumează timpul cu aer provensal în nopți cu lună plină destramă coșmarul. pregătește visul mirabil cu noi

e noapte diafană cu ea mă învelesc și-aștept din steaua mea să vină visul în lumina dragostei să mă adăpostesc de coșmarul care adâncește abisul. e noapte de mătase cu ea mă răcoresc gânduri

din comorile verii am strâns amintiri splendori de vis am așezat în suflet ador vreamea când raze răspândesc iubiri când freamătul luminii îl resimt în umblet. păcat că păsări cântătoare or să

cănd frunzele cad sufletul mă doare mi-au fremătat la geam povești sublime nu vreau să se îngroape ore de încântare doar arborii visării știu să mă anime. sufăr când se dezbracă timpul de

ploaia scutură norii și nostalgia e toamnă afară e toamnă în suflet însa iubirea descătușează magia plouă cu spendori de mare răsunet. am împlinit în viață scop după scop m-am sincronizat cu

mă rostogolesc prin câmpul de lavandă hainele se îmbibă cu parfumul suav n-am mai trăit frumoasă sarabandă timpul este receptiv, cucernic, brav. soarele e blând și orele au gust sorb elixirul

uneori aș trece și prin cercuri de foc dac-aș ști că la capăt este un miracol pe cerul veșniciei să cuceresc un loc în marea împlinire cu noime de oracol. trăiesc viața într-un joc de

sunt cucernică, sunt puternică timpul e mereu de partea mea gânduri visătoare de romantică despletesc lumina de la mândră stea. soarele mă încarcă de energie păsări mă învață zborul prin

sun cerul mântuirii toamna vine în forță cu emoții de ploaie cu ceață pe creste flacăra speranței se aprinde în torță căci în orice vreme simt minuni celeste. timpul alimentează iubiri de

pe creste de munte se coboară toamna îngălbenește frunze, iarbă, flori timpul îi face loc să vină Doamna în costum arămiu cu pete de nori. nopțile sunt reci în zori este ceață se-ntinde peste

la baza muntelui am construit o casă lângă un mândru codru de stejari privighetori cântă rapsodia duioasă drumul spre fericire e plin de birjari. la carul timpului e înhămat un murg hrănit