FLOARE PETROV

în teatrul vieții sunt doar un figurant dar mi-am pus gândirea și sufletul pe tavă timpul când e mohorât când e fascinant urmând mereu smerită lumina suavă. Dumnezeu regizor mi-a dat un rol

viață la superlativ, cinste ție odele fericirii sunt scrise cu sânge pretutindeni raiul mă cheamă-n drumeție lumina demiurgică în suflet se răsfrânge. acoperișul lumii e decorat cu

sunt extaziată m-am împrimăvărat și eu muguri de gânduri cresc în chimia de atomi culori vesele se scurg una în alta mereu desen cu flori și fluturi cu înverziții pomi. concertul de mierlă m-a

căile bătrâneții cu greu le parcurg timpul mi-a pus poverile în spate secunde de extaz ce repede se scurg cerșesc de la viață scumpa sănătate. cu soarta mea am strâns sublim tezaur amintiri

e primăvară iar, zâmbete înfloresc pe obraz lumina sublimă lin se așează pe pleoape lacul mă ademenește cu valul turcoaz nuferi albi și galbeni sunt scăldați de ape. boboci de liliac șușotesc

mai trece o seară cu frecții și masaj pe cer luceafărul strălucește stingher cuget profund la chimia luminii ca miraj e sensul izbăvirii mărturisit de cer. caut extazul primăverii

ocrotesc rădăcinile vieții din sublim peisaj am descoperit în sevă elixirul delicios printre pietre s-au extins cu mult curaj energia veșniciei primită de la Cristos. mă extind și eu prin poeme

astăzi mă simt un cercetaș cutezător vreau să descopăr al vieții miraj prin orizont mă poartă un dor arzător iubirea de lumină o port în bagaj. descopăr chimia zâmbetului nostalgic pe chipul

mierle umplu orizontul cu un lied superb florile de cireș ning pe alei umblate prin codrul de vise aleargă un cerb îndrăgostit de viața cu zile fermecate. lalele și narcise zâmbesc în

izvorăsc din mine gânduri precum apele de munte sparg stâncile mari în șapte în nouă în fluxul creativ arzător curg broboane pe frunte sunt doar zvâcnirile minții scăldate în rouă. mă asemăn cu

prin pădurea de vise sunt aventurieră mi-am unit destinul cu un curcubeu din romantism poetic am făcut carieră culori și lumină am purtat pe drumul meu. nu las chinul zilnic să-mi brăzdeze

stau în genunchi cu capul plecat fericită rostesc rugăciunea de seară Isus Cristos este mântuitorul fermecat nu lasă la nimeni sufletul să moară. gânduri de iubire îmi freamătă în tâmple seara

mai îndură-te de mine Dumnezeule Doamne împovărată sunt de batrânețe și de vremi vreau să mă scutur ca arborii de toamne să fiu pregătită atunci când mă chemi. atunci când am căzut mereu m-ai

poemele mele sunt podoabe de suflet le împart cu lumea cu inima deschisă viața m-a surprins cu minuni prin umblet cu reflecții luminate din datina nescrisă. secunde de iubire brodate cu

o mare de lumini ținute în palme inundă orasul în drumul spre casă unde sunt întinse bunătăți pe masă unde se concentrează secundele calme. Cristos a înviat din morți cu viața pe moarte

drumul spre lumină e pavat cu rugăciuni cu ample sentimente din iubirea curată nu supăr universul nu fac stricăciuni în creația divină veșnic binecuvântată. la răscruce de gânduri se află

am visat că mă rugam la Iisus dar nu mă auzea de cât de răstignit era atunci cu toată forța mea l-am dat jos de pe cruce, l-am spălat de sânge cu lacrimile mele spirtoase l-am frectionat puternic

mi-e dor de o repriză cu adrenalină (din tinerețea mea demult apusă) la marea mirabilă, voioasă calină în spiritul ei de nimeni supusă. azi în inima mea este numai iubire nu e loc de mânie nu

am cucerit minuni, lupte am câștigat cu bolile care au vrut să mă răpună am dobândit lucidități ce m-au legat de cerul afirmării stele să mă compună. pentru destinul meu simt o înfiorare extaz

primăvara a venit prin triluri de mierle prin ghiocei timizi cu zâmbetul calin în piept cu mărțișoare în forme de perle în spiritul renașterii cu harul divin. cocori întorși acasă refac vechile

liniștea nopții se strecoară în piatră în stâncile mari pe creste de munți tăcerea-i întreruptă de câinii ce latră dar coșmarul negru poți să îl înfrunți. spui o rugăciune pentru toți cei

las cerul deschis astăzi să mă ningă mii de steluțe să-mi acopere chipul un înger alb tâmplele să-mi atingă trăind la cote maxime cum cere timpul. următorul pas e un dans prin zăpadă în urma

s-a întors iarna cu viscol și ger ninsoarea ce cade produce fuioare abia se mai vede lumina din cer tristă, întunecată e întreaga zare. se strâng nămeți imenși pe autostrăzi doar crivățul mai

clipele par bomboane de eucalipt astfel că devine așteptarea ușoară în grădina visului speranțe am înfipt vor crește flori sublime la primăvară. cu iubirea crește respectul de sine nu las