FLOARE PETROV

seva vieții mele crește în lumină obsesii, viziuni vânează fericirea iubirea absolută se scurge-n albumină senina ca cerul, cum este privirea. o lume de extazuri de avânturi supreme se

bogată sunt în amintirii cu anii tinereții când alergam spre viață plină de speranțe când la cenacluri dese întâlneam poeții frumoșii visători completați de creanțe. ani de miraj și grații nu

îmi place să citesc lucrări care mă luminează precum îvățăturile din Cartea sfântă sufletul meu flămând zilnic se minunează de miracolul vieții- lumina ce cuvântă. se nasc lumini pe cer se nasc

știu că la bătrânețe sufletul e complex discerne principii armonii de splendori iubiri de poveste nu țin cont de sex și bărbatul și femeia sunt cuceritori. naturile formează prietenii pe

mă-nvârt mereu în planetar carusel când este toamnă când este primăvară când vara mă formează suflet vesel să zburd cu fluturii iubirii pe afară. trec și prin iarnă ca natura tristă dezgolită

nori albi pufoși se perindă pe cer pregătesc o ploaie să scalde pământul în stropii reci, limpezi zădufurile pier și arborii triumfă, îmbunează vântul. au și naturile dorințe de-mplinire ca

în pădurea de vise moartea pune capcane iepurași și căprioare sunt victime ușoare mistreți rânesc pământul să caute castane s-a umplut planeta de făpturi prădătoare. Doamne să nu m-abandonezi

toamna se pictează în acuarelă nori gri și reci acaparează cerul plouă, dar noi doi sub aceași umbrelă dezlegăm la limbă taina ca misterul. timpul se dizolvă în oceanul divin convertește la

mă învelesc în noapte lumini de catifea mai propulsez un vis spre univers la masa de scris sub aburi de cafea înșir pe clorofilă vers după vers. pulsațiile nopții îmi dau avânt poetic vreau să

azi cred că soarele este un Dumnezeu gravitez cu dragostea în jurul lui vibrez în lumină mă simt un thezeu am risipit tăcerea în vocea sângelui. în lumea asta vastă plină de fenomene nu mă

munți de sentimente se ridică la cer izvoarele credinței își fac loc printre stânci nimic nu înconvoaie speranța mea de fier perdele de lumină lasă-n urmă striuri adânci. în toamna vieții mele

magică fericire, ridică-mă la cer pe aripi de cântec cu vântul în plete între minuni stelare vreau să prosper lumina pe creștet s-o simt pe îndelete. sunt irezistibile avânturile vieții să am

sunt vie încă, mai am multe de spus în viața mea se-ntâmplă un miracol chiar dacă sufletul pe tavă l-am pus și l-am servit lumii cu sorți de oracol. toate drumurile mele duc la poezie descrie

noaptea mea se stinge în romantici zori lumina dragostei mă mângâie pe față la fereastra toamnei mai freamătă flori crizanteme albe murmură a viață. știu să despletesc cu sufletul lumina raze

puterea poeziei mă imobilizează cred că las în urmă lumina ei blândă cred în versul meu împletit cu rază destramă beznele ce stau la pândă. sentimente în versuri sunt mândre izvoare anii mi-au

adorm în cântec mă trezesc în cântec greieri la fereastră fac o serenadă muzica îmi dă putere bezne să spintec sufletul meu vrea doar lumini să vadă. magia muzicii mă face fericită intru în

visez că mă plimb prin livada de rodii și gust licoarea dulce a fructului oprit deasupra mea luna grabnic vizitează zodii veghind ca fiecare om să fie fericit. mă-nvăluiesc cu muzica lui Eros

vertiginos avântul îmi străbate ființa furia vulcanică în cânt se domolește gânduri năvalnice vizează biruința în conștiința sfântă evlavia crește. iubirea de Cristos atinge paroxismul este

timpul se sfințește sub soarele divin convertește la iubire naturile toate revelații de credință urcă-n cer senin secvențe de viată au sorți fermecate. armoniile lumii sunt dansuri în

iubirea are ritmul cadențat sublim se sincronizează cu străluciri de soare aduna timpul muzicii în forul intim deschide inima prin petale de floare. iubirea-i ca oceanul vast,

iubirea mă transpune într-o toamnă blândă reflexele de fericiri lucide mă asediază zâmbetele luminii lasă urme-n oglindă sufletul în muzica vremii valsează. mi-e sete de-un izvor cu apă

știu ca iubirea este panaceu universal locuiește în inimă îndulcește amarul costumează timpul cu aer provensal în nopți cu lună plină destramă coșmarul. pregătește visul mirabil cu noi

e noapte diafană cu ea mă învelesc și-aștept din steaua mea să vină visul în lumina dragostei să mă adăpostesc de coșmarul care adâncește abisul. e noapte de mătase cu ea mă răcoresc gânduri

din comorile verii am strâns amintiri splendori de vis am așezat în suflet ador vreamea când raze răspândesc iubiri când freamătul luminii îl resimt în umblet. păcat că păsări cântătoare or să