FLOARE PETROV

nu sunt perfectă nici nu eclipsez cu Soarele meu Luna nopții blândă îmi beau cafeaua și mă confesez imaginii clare zâmbind în oglindă. nu sunt perfectă nici nu are rost să mă compar cu

îi construiesc credinței încă un tronson catapetesme de lumini îmbracă altarul anihilez remușcarea ca pe un frison și beau agheasmă ca să-mi sting jarul. aprind o lumânare în liniște mă rog și

iubirea umple golul gândurilor mele ca o erupție vulcanică vertiginoasă este mânia când nu ajung la stele să respir lumina sacră savuroasă. corpul vibrează ca o coardă de liră ascunse melodii

nu strivesc corole de lumini a lumii nu zădărnicesc fericirea din mase gândurile mele sunt ca niște fluvii care-adună lumini nobile, glorioase. dezvolt speranțe credința mi-e imbold nu am

de ce sunt pe lume cutremure devastatoare? de ce avari și hoți defrișează păduri? de ce încă din fașă îngerașul moare? de ce-n loc de spitale se construiesc borduri? de ce ne guvernează toți

lumini împerecheate în ceresc candelabru mă-ndeamnă la visare pe un colț de plai prin codru de vise aleargă un zimbru cu speranțe ce străbat seraficul rai. pulsațiile inimii ca un dans

respir aer dilatat cu miresme de parfum se umplu plămânii de minuni vibrante iluzii și regrete se sfârșesc în fum se prefac în scrum gânduri alarmante. vreau să las pe pământ frumoasă

dureri transfigurate devin mari bucurii ca o răscumpărare pentru înfrângeri treptat lumea se umple cu euforii soarta mea-i însoțită de îngeri. Dumnezeu nu mă lasă chinului pradă irezistibile

tăcerea se curmă în sunet de harpă timpul prieten îmi face surprize raza speranței tremură pe pleoapă călătorește-n lume fără vize. vântul dansează cu arbori o sambă munți de vise stau cu

ninge tăcerea pe ramul ce plânge dezgolit de frunze tremurând în ger vitralii pictate cu roua din sânge pământul trimite suspine spre cer. ninge pe alei cu sensuri interzise umbre de felinare

toți avem un înger care ne veghează însă doar iubirea ne leagă de el și credința împletită cu o sacră rază care arde-n taină gândul cel rebel. pe aripi de înger cerul îl străbat pacea și

i-am făcut loc luminii în sufletul meu lângă iubirea proaspătă diamantină cu speranțe mari depășesc un clișeu printre lucruri intime pătrund în rutină. lumini cu chip de îngeri port pe

fluxul creației e consfințit de stele din univers poetic principii se nasc la baza luminii pe ample rețele versuri sangvine în inimă renasc. e minunat să fiu dependentă de lumină iluminarea

sunt mii de întrebări fără răspunsuri de ce se-ntâmplă-n lume atâtea tragedii? de ce se ruinează vieți cu neajunsuri? spitalele-s bolnave, de ce nu sunt remedii? de ce mor suferinzii în

este încântătoare iubirea de viață dulce și amară ca un cub de ciocolată zâmbetele luminii înfloresc pe față ca niște crizanteme cu aura imaculată. te debarasezi ca timpul de gândurile

urc și cobor o seamă de trepte mă ține-n echilibru o lumină lină în față se deschid drumurile drepte pe care rezonează ritmuri de mandolină. trăiesc transcendența bucuriei din umbră voalează

iubirea noastră este medalion pe cer cu petale de crini pe post de așternut iubitule inima mea cu drag ți-o ofer să-ți țină de urât în fiece minut. flămândă de dragostea pe care ți-o

mi-e dor de noi iubite, de cum eram când eram tineri și plini de speranțe când prin lumea largă senini hoinăream și în visul nostru nu erau discrepanțe. când noaptea ne plimbam fericiți pe sub

iubirea completează distanța dintre mine și stele pe aripi de vis noaptea plutesc în astral se extinde cerul cu gândurile mele sunt izvor de speranțe în timp magistral. sunt sursă de cântec și

rezonez cu codri temerari și bravi rezonez cu fluturii tandri și suavi cu păsările cerului albe neînfricate învăț zborul liber în zări fermecate. rezonez cu oamenii bolnavi și sărmani care

fac drum prin întuneric lumini să descopăr goliciunea metafizică să mi-o acopăr fascinații învăluitoare culeg de la stele conștiința lucrează broderii, dantele. dialectici îngerești picură din

armoniile nopții sunt dans în lumină senzații grandioase cu stele pe tâmple patos de viziuni vibrează-n albumină nostalgii ordonate ca lucrurile simple. ritmurile vieții sunt săruturi de

doruri, speranțe, amintiri plăcute fac din toamna mea magie de scris înfloresc pe buze zâmbete tăcute în brațele luminii mă simt în Paradis. în oceanul de vise mă scufund adânc trăiesc ca un

visul din miezul zilei o minune albastră trăit cu ochi deschiși care privesc spre cer mănunchi de raze îmi bate la fereastră muzici îngerești mă ajută să sper. universul meu răsună ca o