FLOARE PETROV

primăvara este mirobolantă nimfă împarte lumina blândă și suavă căldura soarelui alunecă în limfă minunile naturii se bucură de slavă. în lupta cu iarna primăvara triumfă topește ghețuri și

poezia mea-i că stânca marmorată o pictează timpul în vitralii chipul ei structură rourată atinge o vreme cu epice detalii. mă ascund în gânduri de abisuri unită cu o stea de opal drumul meu

cred că poeții sunt gardienii lunii îndrăgostiți de muze scriu opere de artă legați de stele cu virtuale funii sunt binecuvântați cu nobilă soartă. pe aripi de vânt străbat galaxii se umplu de

liniștesc emoții pe o bancă în parc atinsă pe umeri de raze măiastre poveștile trecutului treptat le descarc în lacul cu nuferi cu unde albastre. îmi pare că-s sosia salciei

zorii dimineții au gust de kefir lumina mă-nvăluie ca o catifea îmi ghicesc norocul în zațul de cafea pe geamul deschis intră un zefir. horoscopul spune să nu mă izolez să-mi reglez conturile

dragostea mea e solidă și fermă încăpătoare ca un palat de cristal diamante de simțuri sub epidermă mă fac bogată în timp magistral. hai spune-mi iubite că sunt frumoasă că fără mine nu poți

sunt aventurieră prin calculatoare călătoresc în locul cald al inimii mă adăpostesc cu poezia mea care a dat în pârg din dragoste concepută cu sârg. aleargă prin mine dragoni și

revelație cad din copaci lacrimi de gheață plîng atinși de vremea glaciară dar soarele gliei sparge norii de ceață primăvara blândă se întoarce în țară. raze prietenoase le mângâie

cu poezia mea am în cer acces vreau să-i bucur pe îngeri pe sfinți s-au înălțat prin al morții proces să fie mângâiere, alean la rugăminți. cu poezia mea mereu mișc vântul când tulbură apa din

hai primăvară te rog să apari capitala a ajuns regatul de gheață gerul de arbori te rog să-l separi sărmane făpturi flămânde de viață. vino bucurie dă o raită prin mine să mai pot ține

mă mândresc nespus cu slova mea roză străbate azi regatul de internauți mă lupt ca să o apar de viroză unește cititorii până la Cernăuți. atinge curcubeul rimă fără pereche metafora e scoasă

mă relaxez în acorduri de jazz lumina pe chip nu face grimase șterge cu răbdare lacrimi pe obraz ridicând din tâmple gânduri prețioase. mă închin la Soare mândru demiurg deschid inima dorurile

gerul a venit tocmai din Siberii socot că are și ceva bun în el poate să nimicească viruși, bacterii gripa în spitale a făcut măcel. gerul a înghețat până și guvernul cu inimi de gheață zeii

ai venit ca un înger când nici nu credeam că lui Dumnezeu îi mai pasă de mine ce fericită sunt prieten să te am plin de aleanuri de prevestiri senine. cum știi tu să-mi aduci cerul

prietenilor de pe Negru pe Alb dragostea mea e recif de coral valul de tristețe nu îl sparge are sufletul îndreptat spre mal să nu mă prăbușesc printre catarge. prietenia noastră e zestre de

între muzică și poezie creez conexiuni ambele fac în suflet reale minuni între mine și ține timpul este vioi el știe să împartă dragostea la doi. între muzică și dans se naște eleganța fluturi

cu gândurile mele umplu o scenă eu sunt și regizor și scenograf pasiunea zilei ștearsă de praf o țin departe de viața obscenă. dansez un tango în rochia cu trenă petale de flori presar pe

te rog caută-mă mai târziu iubite când lacrimile tale vor ajunge pe buză când dorul tău se va scurge pe frunză să freamăte vara povești înverzite. până atunci te recompun din vis cu ochi de

soțului meu cu iubire ador diminețile crescute în palmele tale cu zori mângâietori din puternice brațe prin cearcănul visului cad doruri vitale unde se duc și se-ntorc cocori de

las sacul cu probleme la voia întâmplării timpul jubileaza departe de pericol vuiește în sânge spectacolul mării valul speranței trece prin viscol. e iarnă, mă acoperă ninsori de bucurie de

împrăștii gânduri prin zări nesfârșite destinul meu e de povestitor patimi carnale cu greu ispășite îndreaptă crezul spre Mântuitor. nu risipesc Cuvântul niciodată pe aripa lui lumea întreagă

mă simt suspendată între cer și pământ firele vieții-s încercate, firave se-ngreuneazaă inima când mă frământ presată de povara gândurilor grave. credința în suflet e tot ce am mai

abisul mă pândește trecând prin întuneric dar vrei să fii tu călăuza mea ? te rog simt în picioare vârtejul cosmic mă bântuie trecutul ca un inorog. vreau să atrag norocul de

privesc cerul și aștept un răspuns nu, nu este prejudecată creștină cu rugăciuni de suflet l-am străpuns să plouă peste mine fericirea senină. la răspântiile firii e credința-n Dumnezeu zilnic