FLOARE PETROV

țesătura nopții ziua o descos timpul mă răsfață cu amor focos inima mi-e ușoară ca fulgul de cocos dulce zămislire de destin norocos. despre lumea noastră mi-am făcut impresii minuni și

am închis cu lacăt lada cu regrete provoacă suferință și disperare alungă din suflet stolul de egrete mă ține departe de a vieții izvoare. am vârsta la care nutresc victorii nici un obstacol

îmi trezesc extazul cu semințe de mac și mă rostogolesc în câmp de lavandă leagăn de visare un albastru hamac orizont deschis în ritm de sarabandă. sorb cu sete mare cafeaua cu caimac mici

îi produc fericirii ancestrale conexe cu lecții de viață încastrate în minte am străbătut și drumuri noroioase convexe am avut și îngeri să-mi dea învățăminte. mă bucur de prieteni indiferent

vreau Hristos să mai transforme apa în vin să înmulțească iar peștele și pâinea să scoată din lume durere și chin să umple cu minuni bezna, genunea. fericiri de bogați să-mpartă la săraci să

cresc nuferi galbeni pe lacul verde cerul albastru se oglindește-n noi noaptea cosmarelor în lumină se pierde în zori beau rouă dulce din caprifoi. romantismul roz în mine se dezvoltă am

de Luni am început dieta cu fragi cu roua ierbii dulce și lăptoasă de când mă înconjor cu prieteni dragi inima mea e calmă și duioasă. pe lacul de smarald plutesc cu o barcă mă privesc în

fac ascensiuni pe munți de poezie pe stânci abstracte mă cațăr cu funii rucsacul este greu plin cu fantezie în cale se aștern sălbatice petunii. comunic cu aștrii prin telechinezie cerul îi

pe spirală albastră descopăr puterea de a urca la cerul plin de vrajă în brațe de îngeri să nu simt căderea alături de ei stau și eu de strajă. în inima marii mă-mpodobesc cu perle în baie de

e vară în unghii înfloresc noițe alerg prin iarbă ca fulgul de ușor contemplu satul împânzit cu troițe unde mi-am ctitorit un cuibușor. săteni îmi dau binețe cu sufletul curat trandafirii în

credeam că speranțele sunt polen de flori că fericirile sunt ninsori de petale credeam că frământările sunt ruperi de nori și că tristețile sunt cioburi de cristale. credeam prieteniile livezi

vreau morții mele să-i cer o amânare Hristos să-mi dea lumină de apostolat am întrebări și zâmbete în buzunare călătoresc cu gândul în lung și în lat. vreau spre steaua mea să mai urc o

virtuală beție nutresc prin poezie un strop de măreție îmi petrec cu slova virtuală beție nutresc o vară veșnică în suflet cu florile iubirii cu armonii în umblet. împrospătez câmpul cu

când cântecul de mierle mă mângâie-n timpane dansez în zorii zilei elegant grațios menuet emoții fericite se scurg până-n tendoane și nu țin socoteala gândului desuet. întind brațe spre

se scurge-ncet nisip de aur în clepsidră eu răspândesc în vânt suspine de femeie se întorc din Olimp amintiri de hidră răscolitoare și nemuritoare odiseie. atunci când rătăcesc printr-un

regrete de mierle se destramă-n triluri în păduri și lunci vibrează bucurii energia cântecelor animă aziluri frumos se umple lumea cu mărturii. pecetluiesc cuvinte cu pecete de aur verbe

fericirile mele le-am desprins din cărți stoluri de emoții s-au format poezii și-atâtea iubiri am găsit fără hărți sunt și azi copleșită de frenezii. cu tine iubite am cucerit timpul și-am

simt mâini diafane, mâini care ard idei care pun stăpânire pe sânge prin suflet aleargă flămând leopard cu un brâu de flăcări mă încinge. ochi abstracți ochi zămisliți de minte pasiuni

prin munți de poezie alerg cu nerăbdare pe urmele ce-mi sorb din ochi lumină tăcerile se pierd printre abecedare melancolia sîngelui pătrunde-n albumină. pe clape de pian pășește-o înserare și

s-au agățat scaieți de hainele tăcerii pe suflet mi-a crescut imperiu de cuvinte dar eu mi-am cumpărat mirajele plăcerii să simt mereu iubirea pură și fierbinte. în neguri de răscruci caut

ascult nisipul magic pe a mării firidă în laguna albastră printre palmieri e vara viselor este vara toridă razele fierbinți topesc polimeri. mă simt în valuri sirenă candidă cântecul meu e

am vânturat cenușa pecetluind regrete mi-e de ajuns Lumina ca o consolare pe țărmul amintirii mai zboară egrete valul nostalgiei m-ademenește-n mare. timpul toarce firul melancoliei mele prin

mi-am petrecut destinul în agonie și extaz mi-au sfredelit carnea ca pe o scoarță lacrimi mi-au săpat șanțuri pe obraz îmi vine cu timpul să mă iau la harță. viață trăită intens cu rugi și

fecioarele timpului cu blonde cosițe s-au prins la horă cu flăcăi voinici la rascuci de vreme frumoase troițe adună în memorii rugi de Duminici. în iarba cosită strânsă în căpițe am lăsat