FLOARE PETROV

trăiesc ca un copac cu viermi sub scoarță rod nestingheriți din nervurile mele îmi vine cu cerul să mă iau la harță curând o să m-acopere o pulbere de stele. curând n-am să mai văd magia

savurez cireșe cu gust de copilărie ce departe este timpul acela sublim totuși viața mi-a adus un strop de măreție filmul de fericire are un declic infim. savurez o tartă cu cireșe

sus pe blocul cu zece etaje se odihnesc frumoșii pescăruși și ei ca oamenii caută miraje și hrană să hrănească guși. țipetele lor se strâng în ecouri au străbătut prin furtuni și

aleea construită cu aurite dale împrejmuită cu miresme de tei deschide drumuri noi spre catedrale unde se convertesc păgâni și atei. lângă altar pe albastre spirale urcă spre cupolă lumina

ore lungi petrecute la masa de scris deschid noi orizonturi în ființa mea acolo e și muza cu poemul promis acolo e norocul să am propria stea. luna e vrăjită albă ca o mireasă cu trena de

timpul e pentru mine aprig toreador sunt taur în coridă pentru viață lupt îmi înfige în spate sulițe de dor geamătul meu nu este întrerupt. sub clar de lună sau în furtună aștept îndurare de

sunt Albă că Zăpada și am pitici în creier pădurea îmi e casă cu-acoperiș de stele cărări bătătorite de dragoste cutreier îngrop la rădăcină dezolarile grele. urâtă vrăjitoare se-apropie de

se răcorește vara în izvoare limpezi și se strecoară prin susur de argint soarele încălzește recile lespezi liniște presară cu stări de alint. pădurea răsună de cântece repezi trec și prin

mi-ar plăcea să fiu un sunet de argint într-un cântec vesel pur și minunat înconjurat mereu de vorbe de alint cu lumini stelare sublim încununat. mi-ar plăcea să fiu un cântec de vioară cu

între mine și vioară este numai un arcuș mângâie strunele, naște o rapsodie dau la o parte al tristeții frecuș și mi se face tare dor de-o comedie. între mine și ține e un poem minunat ca o

plouă cu mirări și e potop de lacrimi scoate la suprafață doruri patogene Golgota din gânduri e munte de patimi au amorțit în trup puncte eterogene. pictez fericirea cu zâmbet de flori cu

vuiește în mine izvorul, pădurea în freamăt de brazi temeri întrevăd pe drumul blestemelor triumfă securea arborii neiubiți sunt sortiți la prăpăd. miraje defrișate au sărăcit munții Doamne ce

marea vorbește sub zbor de pescăruși corăbieri se-avântă pe întinderi albastre de lumini stelare ochii sunt pătrunși ne cheamă universul cu avânturi măiastre. hai cu mine amice să visam

trec peste mine anii plini de vrajă destrămând în suflet dureri patogene aproape de arhanghelii care stau de strajă minuni universale îmi intră pe sub gene. geometria surâsului se învață de

mă înconjoară prieteni de prestanță se umple de culoare universul meu îmi oferă magie îmi oferă speranță spun că niciodată timpul nu-i prea greu. prietenii izvoare care sapă stânci surse de

am creat cu poeții legături fraterne ne leagă versul cu lumea minunată descopăr cu ei cărările eterne marea de iubire cu munți împreunată. descopăr cu poeții ninsorile luminii cuvintele care

fire de mătase timpul meu toarce îmbrăcat în raze și fine petale din călătorie visul se întoarce însoțit de stele vestit de vestale. am primit înțelepciune de la sfinți vibrează în suflet ca o

pe firul Ariadnei caut drumul Agorei piața cu vise cu hrană pentru suflet de m-ar ninge minuni din cutia Pandorei n-aș mai întâlni obstacole prin umblet. mă bântuie în noapte fantome din

azi scriu cu raze un poem de suflet lumini jucăușe se-ntind pe coala albă atâtea splendori am strâns prin umblet le arăt lumii înșirate în salbă. un zbor de fluturi am tatuat pe cord emoții

nu te vreau de loc singurătate vreau prietenii în jurul meu să petrecem numai clipe minunate să uităm că-n viață e și greu. nu știu ce-i cu mine de o vreme nu mai dorm și noaptea mă

cerul îmi trimite vești bune-n horoscop și toate semnele să am viață sublimă din iubirea de viață mi-am făcut un scop îngeri în preajma mea frenetic mă animă. de fiecare dată am trecut de

prieteniile mi-au arătat cine sunt eu un romantic incurabil și de neoprit am să iubesc lumea azi și mâine, mereu îi voi purta splendorile în infinit. poezia îmi arată drumul spre eternitate în

sunt copilul cerului mă răsfață mereu îngeri diafani îmi zboară prin trup sufletul e o boltă din curcubeu de culorile vieții nu am să mă rup. mintea se relaxează în comfortul meu dar pentru

retrăiesc amintiri cu nopți albastre când mă ningea cu praf fin de stele sau când închipuiam zboruri măiastre cu fluturi prin poiene cu sublime lalele. îmi amintesc de prima tinerețe de