FLOARE PETROV

lumini mă îmbracă în mătăsos fald sărbătoarea cuvântului e o feerie transpusă-n poeme cu sclipiri de smarald nici urmă de tristețe sau furie. nu mă amăgesc cu cuvinte deșarte hrănind cu vise o

pe pajiștea nopții vise păstoresc când visez frumos mă simt fericită pietre de temelie la destin clădesc stele mă răsfață cu lumina iubită. iarba de poveste acoperă păcate noroiul aspru și

nu persiflez lumea nu o batjocoresc învăț din toate și bune și rele lumini ample și umbre din mine izvoresc ca toate gândurile să jung la stele. eu nu am sculptat iubirea ca Brancuș am

trandafirii umplu pahare cu nectar strâng roua nopții în petalele fine aduc fericiri și iubirea în dar în parfumul lor mă gândesc la tine. florile speranței freamătă în zori îmi povestesc

florile iubirii înfloresc pentru noi zâmbetele lor sunt valuri de parfum fluturi se îmbată adunați în roi eu imortalizez clipele de acum. cântă florile la fereastra mea toată dragostea se

rapsodia verii soțului meu cu iubire melodios se plimbă secundele prin mine pe aripi de vânt plutesc ca o chemare doruri adie-n suflet și îmi pare bine că unul frenetic mă transportă la

nu știu să fac jonglerie cu focuri nu pot să sar pe sus ca acrobatul nu pot dezlega ale vieții jocuri dar din pasiune întâmpin răsăritul. soarele în mine lumini proiectează să străbat cărări

clipe desprinse din zidurile timpului adună-n poala nopții zâmbete de stele iubirea ce mă poartă pe-aripa visului destramă coșmarul gândurilor grele. fluturi zamisliti ca-ntr-un joc

te simt ca pe-un poem în gândul meu exiști o livadă cu meri azi a rodit în mine să nu mă lași strivită de nori triști fii ploaia de iubire cu semnele caline. cu ține în Parnasul muzelor mă

sunt la școala vieții frecvent perseverez îmi antrenez gândirea pentru performanță speranța-n Dumnezeu zămislită-i de crez am conceput cu sfinții sublimă alianță. imagini în lumină răsar pe

armoniile vieții sunt săruturi de sfinți înălțări mărețe pe mândre curcubeie fericiri albastre adăpostite-n minți valuri de cerneală traversând condeie. înălțări multiple pe extaz

e-o moară în mine ce nu se mai oprește grâul din gânduri îl macină fin o pâine de lumină în minte sporește în Sâmbăta morților o-mpart la festin. e-o peșteră în mine ca o mină de aur chiar și

plutesc în lumină că pasărea-n zbor urmându-mi destinul către infinit uneori mi-e greu alteori mi-e ușor sufletul romantic să-l fac auzit. înalț o venerație spre univers sublim pentru Dumnzeu

cântecul inimii se-aude-n stetoscop tăcerile se sparg în valuri de emoții din dragostea pură mi-am făcut un scop o apăr cu tărie să nu mi-o fure hoții. imagini senzuale curg din

de-ai fi o stea te-aș căuta pe cer ți-aș pune la picioare flori de peruzele și te-aș veghea precum un grănicer ți-aș umple sufletul cu poezele. mă blestem să te iubesc cât voi trăi dragostea

în lumea cu miraje fac și eu prezență adulmec fericirea ca o vulpe bătrână timpul mă presează cu ritmuri și cadență litere voioase țin stelele-n mână. pulsațiile vieții sunt ample

timpul se relaxează cu ritmuri de jazz inima mea arde ca miezul de lavă se prefac în scrum tristețe necaz sub piele dansează lumina suavă. sunt floare campestră cu rouă pe obraz gândurile mele

de-aș merge pe ape ca Iisus Hristos fericirea mea ar fi un izvor modru aș sta la taclale cu timpul sfătos îngropând tristeți la rădăcini de codru. energii solare pătrund până la os mă-mbată

când soarta mă zidește în cuvânt găsesc adăpost în vis efemer cu pereți de paie și pământ cu acoperiș de albastru cer. da iubesc viața fără pic de rezervă izvorul poetic mă umple fântână am

de-aș fi un cântec vesel fără moarte m-ar intona și stelele și corbii dar sunt o slovă într-o ternă carte conduce la extaz și surzii și orbii. sunt versul limpede în ocean de amor mă spală de

slovele răsar cu statornic talent ca lanul de grâu decorat cu maci prin jgheabul morii râul curge lent ciorchinii veseliei se întind pe araci. noaptea mă trezesc în năvalnic torent simfonia

toți avem în viață câte o misiune un drum care să ducă la Dumnezeu dar e pavat cu ironie și perversiune și este imposibil de trăit ca un zeu. și drumul traversează un pustiu cu scaieții care

călătoresc cu visul printre ceruri albastre la fântâni arteziene cu ape pure turcoaz timpul ascunde-n mine apucături sihastre la rădăcina gândului îngrop negru necaz. Sânziene mă cheamă să

nu vreau regatul cerului nu vreau comori ci doar un colț de rai lângă pădure cu raze de soare să spulbere nori cu gânduri blânde, calde și azure. dinspre pădure să mă răzbată triluri de