FLOARE PETROV

am pictat universul cu magice vopsele Terra îmi este casă și îmi este mumă mă încurajează să zbor către stele cu pasiunea mea mirabilă antumă. aprind în mine timpul cu un dans de iele și-apoi

fructele rațiunii sunt în timpul de coacere poemele galbene sunt o mândră recoltă condeiul e o dragoste - inedită afacere poezia luminii în mine se dezvoltă. amară-i bătrânețea nutresc o

primăvara a intrat în câmpul muncii iarna obosită s-a întors la Nord n-o să-i mai simt gerul aspru-i fiord și ghiocei vestesc frumusețile luncii. lumina voioasă se așterne pe munți mirările

lui Alexandar nu știu ce a fost vis sau fantezie cumva doi ochi căprui m-au fascinat este minune rară o dragoste târzie îmi umple sufletul cu suflul minunat. de-aș putea opri cumva timpul în

aștept să se întoarcă visele nomade să picteze noaptea altarul cu îngeri iubirea arzândă ctitorește arcade peste focul ce arde regrete, înfrângeri. flăcări de speranță ard gânduri

frica de moarte ca spaima de gropar le ard cu lumânarea aprinsă de credință rostesc o rugăciune descrisă în tropar nu risipesc ideile le port cu chibzuință. unde e veșnicia nimeni nu îmi

fac mărturisiri cu întâmplări din vis sunt pe jumătate un destin hipnotic transpun insomnii de freamăt semiotic pe clorofila albă de la masa de scris. am și un regret că am iubit

prin momente muzicale îmi vorbește timpul simt trecerea lui prin inimă și suflet îmi stăpânește regal gândirea și trupul în fiecare celulă vibrează un sunet. timpul este sincer în iubirea de

fermecate răsărituri, vaste seninătăți bucurii câștigate în lupta cu timpul dezrădăcinez din temelii prejudecăți pulsația luminii înveselește chipul. clarități de raze îmi mângâie

tumultuoase gânduri încarcă galaxia țes peste stele o pânză de brocart cu rouă dimineții tratez anorexia sentimente fanteziste cu lumea împart. îmi iau avânt din carusel astral bucuria

noaptea mea are stelele prinse în păr mă răsfață doar cu șoapte de iubire mă ninge cu speranțe din petale de măr lumini angelice îmi streacoară-n privire. noaptea mea mă ține de tine

mi-e dor de tine tată și de tine mamă dincolo de noapte dincolo de gând două doruri grele strânse-ntr-o năframă clopote albastre ascultă bătând. durerea mea trece prin a nopții vamă s-a ascuns

ecografia gândurilor nu știe nimeni gândurile unde zboară dar se întorc în cuib precum cocorii cu vești de fericire și de primăvară cu rapsodia dragostei imprimă zorii. au aripi gândurile

vreau să-i spun tinereții mele adio mă bântuie ca o stafie cu capete multe mi-a sensibilizat tot sistemul cardio inima se luptă cu manevre oculte. cântecul ei vibrează pe unde radio nutrește

șoaptele iubirii se răspândesc în noapte sub baldachin de stele fac dragoste îndrăgostiții unde este iubire viața-i miere și lapte în baie de raze se ard superstiții. iubirea începe în brațe de

m-am cuibărit ca pitpalacul sub pleoapa dimineții visul nocturn să-l duc la bun sfârșit ramuri de doină îmi mângâie pomeții timpul ce mi-a rămas este pentru iubit. vreau să îmi crească aripi de

din surâsul dragostei m-am născut și eu și mângâierile mi-au fost hrană să cresc în brațele mamei zâmbea Dumnezeu alături de mine cu suportul ceresc. de mică am crescut univers de

mă metamorfozez în fel și chip sunt soarele care topește munți de zăpadă mă transform într-un ecou când țip cerului mângâietor îi fac o serenadă. adesea cu spirit abil jucăuș mă avînt în

odă bucuriei (rondel) norocoasă sunt Doamne aproape să te am să mă călăuzești printre vulcani noroioși degete de lumină îmi bat la geam să mă trezească în zori prietenoși. împart fericirea

primăvara îmi oferă scenarii optimiste am aruncat la ghenă amintirile triste lumini angelice mă sărută pe tâmple scriu oda bucuriei și vreau să se întâmple. nu sunt arlechin și nici

mă împrăștii în lume ca fumul de țigară poezia înflorește sub cerul constructiv cascada de gânduri e-o altă Niagară fiecare val e torent cu un sens emotiv. prin coșmarele nopții sunt o

natură fantezistă și-a făcut un obicei să decoreze arborii cu preafrumoși cercei absoarbe în trunchiuri energia luminii și transferă-n inimi mândria grădinii. cântecul inimii se aude-n

sunt un romantic care rătăcesc prin lumea basmelor prin lumea viselor fericiri mă asaltează că pot să iubesc că mă îndrept mereu pe calea astrelor. ca un curcubeu mă înalt la cer născut din

furtuna nebună dezmembrează copaci acoperișuri de case le decopertează timpul turbat lasă-n urmă săraci privesc oftând cum cerul lăcrimează. sunt tot mai dese uragane, tornade climele suferă