FLOARE PETROV

se înfiripă-n suflet acorduri de baladă când inima trăiește unirea cu pământul nimic nu-i în zadar nimic nu-i de tăgadă toată gândirea pură o răspândește vântul. pe luciul inimii alunec spre

iubirea Lui Hristos- religie supremă lumina Lui ne cuprinde pe toți credința în El e gândire extremă o apăr de tâlhari de netrebnici hoți. sacrificiul Sau și azi destramă plângeri ne vrea pe

din cunoaștere derivă adâncimea iubirii mă pune în relație cu cerul absolut realitatea devine resortul împlinirii pasiuni constructive în ritm revolut. viața fără iubire nu are valoare nu

lumea izvorâtă din triumful asupra tristeții deschide drumuri noi spre împlinire îmi aduce sub pleoape calzi zorii dimineții elanul muzicii cerești născut din psaltire. când trecutul mă atacă

se scurg în pământ vise gri de plumb altele se plimbă prin vastul univers caută tărâmuri noi precum Columb și-i află cunoașterii un nou demers. am pavat cu versuri drumul spre veșnicie nici

armonii grațioase- dansuri în lumină o lume fără durere și fără păcat curg seninătăți din dominația divină ce fericită sunt cu suflet împăcat. îmi purific inima cu simfonii cu Mozart și Bach

obsesia morții sfredelește în mine cu fiecare zi m-apropii de sfârșit uneori mă bucur de gânduri senine țâșnind din adâncuri zburând spre zenit. n-am ce să fac trăiesc cu moartea-n

mă transfigurează voluptatea suferinței dar am îngerii mei care mă consolează iubirea de lumina din adâncul ființei atrage și noaptea străluciri de rază. sufletul meu trece prin proces

melancolia mea devine tot mai pură o grație voluptoasă a nesfârșirii o fântână de lacrimi în adâncuri susură cu dulci reverii pe culmea iubirii. sclipiri fermecătoare din izvor

am înghițit culorile de curcubeu sunt pe rând albastru și portocaliu roșu și verde așa mă vreau mereu ca un arlechin vesel și hazliu. mă scufund progresiv în ființă unde se zămislește

trăiesc setea maladivă de poezie senzații voluptoase vibrează în mine încordări de lumini preced o fantezie străluciri de lacrimi curg din retine. în ritmuri sonore pe culmi de

fericirea mea vine de la stele când pogoare lumina în ochii tăi voi împărți cu tine visele mele în care nu pătrund timpii cei răi. împarte cu mine bucuriile verzi vreau să șții că te am doar

drumul spre inima ta l-am pavat cu versuri prietenia noastră e-un curcubeu de gânduri o scară de cuvinte urcă spre universuri am spart între noi negricioasele ziduri. tei au dat în floare ador

sfinții veghează la hotarele legii să fie armonie și pace pe-acest plai codrii de doruri îmbracă Bucegii în lunci de doină cresc crinii bălai. solul bucuriei a poposit la noi să ne

vizita Papei Francisc eveniment istoric propovăduiește pacea și iubirea ține în fața lumii un discurs retoric e spiritul luminii aduce mântuirea. presară povața celor zece porunci chipul sau

chemarea luminii să mergem împreună pe drumul credinței indiferent de nație și de culoare avem în ADN puterea biruinței suntem permanent energizati de soare. sunt stele în cer dar sunt și pe

voi iubi lumina până în ultimul moment cu voaluri de brocarte cu parfum și sclipiri la bogăția ei nutresc vehement permanent cu soarele iubirii trăiesc contopiri. ultima mea lumină e o

nori negri se înghesuie unul într-altul acoperă lumina prevestesc furtună descărcări electrice fulgeră înaltul în deșertăciunea cu păcate tună. grindina strivește splendori în grădină florile

fermecată de amurguri ce devin aurore cred că bucuriile izvorăsc din tristețe creații absolute cu fericiri sonore lumini din seva vieții adunând finețe. gânduri sofisticate țâșnesc în aflux în

luceferii nopții ning cu vorbe de duh lumini angelice se strecoară-n cuvinte curcubeul inimii se înalță-n văzduh colorează cerul cu nuanțele sfinte. străluciri de viață în lux și opulență din

mă ascund între cuvinte ca într-un palat slove perfecte în magii să mă poarte samburi de speranțe cu gust migdalat i-am sădit între rânduri în carte. prietenii poeți îmi vorbesc de iubire ne

nu tulbur izvorul cu suspinele mele mă rostogolesc în iarbă rourată esențele luminii le adun din stele broderie de cuvinte este lumea minunată. aud glasuri ce vorbesc de Dumnezeu mă salvează

am lăsat în urmă clepsidre sparte secunde nisipoase s-au scurs în infinit mirosul nefiresc de frunze moarte îmi aduce-aminte de tristul sfârșit. destinul vieții cu miros de carte alunecă prin

oare poezia nu-i una dintre minuni? marea taină a inimii îndrăgostită ne-apropie de oameni ne face mai buni aduce-n viață o frumoasă ursită. mărgăritar în suflet poezia este apără dragostea de