FLOARE PETROV

sub gene strălucesc boabe de rouă sunt floarea renăscută din vestală lumina mi-e iubirea din epoca nouă am stele țesute pe haina de gală. luați-mi mireasma nu mă rupeți în două sunt legată de

umblu prin lume cu metafore în buzunar le sădesc cu palma pe la răscruci să crească falnic platan și arțar dar la final să nu ajungă cruci. romantică în roz melancolică în verde strivesc sub

frunză verde , consoartă de lalea picuri rouă pură în palmele căuș nu-mi lăsa tristețea să fie o belea vreau să fiu un cântec pe la zilei arcuș. vreau să fiu un vers în refrenul vieții să fiu

sufletul lumii este templu de închinare pe catapeteasmă zâmbesc ametiste pâini de lumină s-au copt din grânare să le împartă vântul în zări pacifiste. mă topesc în noapte ca o lumânare alung

poetul luptă mereu cu destinul doar cuvântul este arma lui transpune în slovă dorul, chinul și o ridică pe coama vântului. poetul este fiul pământului magic se întruchipează cu lanul de

prieten drag plâng pe umărul tău și nu mă lași să fac alegeri greșite mă mângâi cu grijă cînd îmi e rău și împreună facem lucruri reușite. prieten drag dar de la Dumnezeu faci timpul să-mi

este primăvară- spectacol absolut toate naturile prind o nouă viață semințele iubirii încolțesc în lut și diminețile se rumenesc la față. răsună cântecul pe roată olarului lutul capătă un chip

în brațele tale iubite mă alint și-n mângâierea ta azi mă topesc mă încred în ochii tăi care nu mint când luminile sub gene strălucesc. mă simt ca-ntr-o oază în armonia noastră în cuibul

e seară și răzbate cântecul de lotcă valuri de speranțe dansează o polcă cele trei brațe îmbrățișează marea cât vezi cu ochii albastră-i zarea. pe Danubiu s-a scurs frumoasă iubire mereu

în paradisul meu e primăvară luncile sunt pline cu viorele zburd extaziată ca o căprioară desprind cu gândul razele din stele. le împletesc cu romantismul meu transfigurând un vis din

în desenele mele zâmbetele înfloresc și poezia crește cu muguri de speranță cerul și pământul le preamăresc căci mi-au dat vieții dulce substanță. mi-au încurajat zborul către stele și au

sunt ca o floare strivită într-o carte între pământ și cer mă ofilesc cum să las trecutul meu de-o parte? amintiri arzătoare mă năpădesc. buzele mele sunt petale crestate timpul mi-e potrivnic

bântui în noapte ca Fata Morgana pe firul Ariadnei să ies din labirint spun o rugăciune și sărut icoana Maicii Dumnezeie - lumină pe pământ. aș vrea să evadez din plictiseală minuni să se

Doamne ce minune e concertul de mierle reper de fericire ce urcă sublim în zenit acolo unde îngerii veghează în turle pentru ca bezna să se stingă la răsărit. păsări regale cu cerul în

o lume absolută o pot crea în mine dar mereu melancolia mă transfigurează accesul la putere trece prin serpentine tăria sufletească mai crește câte-o fază. nu m-am îndepărtat nicicând de Alma

în suflet e un cer cu montură de stele vorbesc între ele de-un anotimp sublim când toate ființele se iubeau între ele și nu era moarte nu era țintirim. șoapte de iubire se scăldau în rouă nu

primăvara se strecoară în poezia mea minunile ei aș vrea să le descriu au înflorit cireșii colorând dragostea vântul răspândește triluri în pustiu. avanturi mărețe pe aripi mă poartă magnolii

vântul mă învăluie cu parfum de magnolii primăvara a venit cu minuni de poveste dar tinerețea mea este roasă de molii ce-a fost frumos în ea azi nu mai este. dar mă bucur de timpul acesta

anotimpul renașterii crează perspective fiecare celulă se înnoiește în trup în suflet se petrec reacții afective mă agăț de iubire de tristețe mă rup. bucuriile zilei sunt daruri emotive în

mă trezește-n zori concertul de mierle frumoase triluri se înalță la stele stralucinde lumini par șiraguri de perle iar se extaziază gândurile mele. emoții calde îmi invadează trupul primăvara

avântul grațios exclude tristețea din viață melancolia subtilă și eterică alunecă pe pantă nu îmi las iubirea să se destrame-n ceață reflexe afective cresc în viziunea ondulantă. cu muzica

ninge cu petale albe din pruni timpurii poiana cu narcise se -nvârte după soare iarba rourată scaldă zori de bucurii lanuri de speranțe încolțesc pe ogoare. armoniile gliei glăsuiesc prin

știu cine sunt eu cine suntem noi ne luptăm cu viața ca niște eroi trecem cu răbdare prin furtuni și ploi urmând drumul drept nu privim înapoi. luptăm și cu demoni cu paloș de oțel dar cum am

zorii mângâie alene muguri somnoroși timpul renașterii e o sfântă comoară scoate zilnic în parcuri oameni frumoși să strângă amintiri care n-o să moară. viața asta-i sublimă, este tot ce am am