FLOARE PETROV

drumul către astre nu mi-l încurcă nimeni nu-i rănesc pe semeni nu mă iau la harță îmi descriu destinul din scoarță în scoarță și mă îndestulez cu flucșii lumeni. de când mă știu mi-e sete de

bogăția sufletului adunată-i în scrin colecția de icoane se află la bază viața împodobită cu petale de crin a făcut din mine un romantic de vază. în lumea cu miraje sunt un pelerin mă las

nu am fost nicicând un personaj advers iubirea mea înconjoară pământul conlucrez la armonia din Univers să nu aspresc viața cizelez cuvântul. veghez asupra lumii cu sacre rugăciuni nu strivesc

slăvesc universul cu perseverență mă formează Lumină cu viziuni divine crezul meu nu este doar o aparență crează capodopere peste ruine. nu tratez natura cu indiferență din ea îmi extrag

frunză verde flori de liliac multe trebuie în lume să mai fac să desțelenesc pământul de scaieți să mai dau o raită pe la poeți. să dau foc la bezne ca să ardă întunericul din mine să se

mă rostogolesc în câmp de lavandă soarele deasupra mă mângâie pe trup tare mult aș vrea pe moarte s-o corup să nu-mi otrăvească endorfina din glandă. nespus de mult aș vrea să fiu câmp de

vești alarmante curg din televizor epidemii de gripă împânzesc pământul virușii și moartea i-au lumea în vizor pe mine mă menține sănătoasă cuvântul. fel de fel de boli lumea o

scrutez orizontul căutând lumină îmi lipesc de o stea rugăciunea m-aș rătăci fără noaptea senină cu sclipiri albastre umplu goliciunea. pasăre de noapte sunt ca un huhurez pădurea de doruri o

soarele mă îndeamnă să iubesc infinit să-mi rânduiesc trăirile în slove fiecare sentiment e un produs finit zboară printre stele și supernove. luna mă sfătuiește să trăiesc intens să îmi las

stau de veghe în lanul de cuvinte au răsărit ideile trebuie să se coacă soarele mi-e alături cu razele sfinte cu mângâierea tandră pe spice se apleacă. nu e loc de minciună sau de ironie cu

poemul luminii l-am tatuat pe suflet să-mi țină de urât când am insomnie când șoapta nopții se transformă-n urlet când inima doare și trec prin agonie. poemul luminii este ca

plantez emoții dese ca o pădure să dăinuie pentru aducere aminte respir în voie aerul cu arome de mure romantismul verde îmi freamătă în minte. degete de ceață lasă semne pe geam iarna

nu am la nimeni nici o datorie dar totuși împart sufletul cu lumea stelele m-au umplut cu armonie și în iubire am atins culmea. împart cu păsările zborurile mele împart cu paradisul emoții

poeții mă inspiră să dau cu disperarea de pământ din cioburi de regrete și furie să fac un vitraliu să mai nasc un poem din sufletesc travaliu să nu îmi pierd puterea ca frunza în vânt. lacrimi

iubirile mele comori de diamant mă fac fiecare fericită bogată fiecare este triumf peste neant euforie pură de raze legată. iubirilor mele le-am inventat nume ca florile sădite într-un

îmi pictez iubirea cu flori de cireș doar primăvară să simt în suflet dureri de bătrânețe le ascund sub preș imitând ecoul cu albastru sunet. mă trezesc lumini și cântece de mierle raze

îmbrățișări de raze pictate în tablou și viața prețuită ca pe o comoară iubire purtată din ecou în ecou izvoare limpezind lacrima amară. proiecte gândite pentru anul nou pe câmpia inimii crini

romanțe de iubire descarc în eter să le poarte vântul peste mari și munți versific trăiri fără nici un mister din cuvinte ferme ctitoresc și punți. arcade de lumină răsar din trupul

n-am să arunc cu ironii în semeni nu calc în picioare ronduri de lumină sunt mai generoși azi flucșii lumeni îmi alungă norii viața mi-e senină. plutesc peste nuferi ca o libelulă și mă scald

mă împodobesc lumini diamantine ca pe o mireasă iubită de soare să îți amintească dorul lin de tine gânduri arzătoare pun într-o scrisoare. am fost și eu aleasă dintre mândre fecioare iubirea

tăcere azvârlită de colo până colo zori îndulciți cu lapte și miere glasul fericirii fremătând tremolo drumul spre lumină nu are bariere. iubirea cântată în concertul solo aleanuri coborâte pe

iubirea e lumină, adrenalină-n sânge nu apune nu pălește nu știe de frică domină cerul când bezna se frânge curcubeu din lacrimi spre soare ridică. chipul iubirii e descris în poem cuvintele

născută din iubire cu destin fermecat plămădesc iubire cu stele în palme drumul către lumină este sofisticat dar mă stecor abil printre sudalme. urc muntele cu teamă de prăpăstii dar știu că

cresc dramele planetei într-un mod nebulos salvarea ei este o stare de urgență dar parcă Dumnezeu este neputincios sau are cu lumea vre-o divergență. lovite de furtuni sau de incendii pădurile