FLOARE PETROV

dărâm obstacole ca-n jocul de popice romantismul să crească și-n livezi de gutui sentimente tandre îmi sunt propice de zâmbete stelare ochii nu-s sătui. am așezat la poartă cununi de

moartea îmi presară în cale aluzii mi-a ucis trandafirii , inima suspină sufletul se amăgește cu galbene iluzii nu am gândit că toamna repede o să vină. compun euforia cu semințe de mac dorul

sub pleoapa nopții plânge un cobzar cântecul stelei s-a înecat în val și-a zidit eșecul într-un os de zar poartă masca fericirii la carnaval. după lacrimi amare zâmbete răsar cearcănul

în aula nopții particip la cenaclu citesc poeții cu zvâcniri stelare sparg poarta cerului cu un șperaclu să curgă lumini peste gânduri bizare. atâtea iubiri s-au aprins pe cer ca niște

ce bine că plouă, dansez sub umbrelă ploaia mă hrănește pînă la rădăcini pictează curcubeie în acuarelă mă spală de tristețe și de vini. în cântecul ploii se leagănă codri se împrospătează

n-am terminat cu viața inima-i iscusită nutrește să treacă pragul senectuții m-am împăcat de mult cu-a mea ursită cu-n univers de stele face conjuncții. ma-u îmbrăcat lumini, nu-s

cine nu are speranță să o cumpere la târg ca pe roșiile coapte fragede și rumene toți ciorchinii bucuriei cu noroc au dat în pârg să se aromeze viața printre fluxuri lumene. în credință e

când nopțile nu au culori am coșmare și-aș vrea să le atârn într-un cârlig nu dorm și mă gândesc la lumea mare din care vreau doar splendori să câștig. regret c-am semănat în lume suspine și

sorb din izvorul vieții poeme lichide purificând în mine omul din Neanderthal universul de iubire în cord se deschide și plouă cu vise cu nopți de santal. sub clar de Lună trec orele

în brațele toamnei moarte, lasă-mi condeiul să cânte pe coală! m-am lipit de vers ca timbrul de scrisoare învăț din poeme din agonii mă scoală abecedarul vieții m-apropie de Soare. mai

în palmele nopții suspină un flaut crinii s-au ofilit în poala grădinii a plecat mirajul, dar unde să-l caut? toamna a venit sub pleoapa luminii fluturi au pierit în grindina rece nu se mai

iubirea este lucrul cel mai frumos în viață de n-ar fi ea nici soarele nu ar surâde iubirea e ca ploaia pentru câmpuri toride care spală munții de mâzgă și ceață. de nu ar fi iubire codrii ar

sunt și înger și demon ambii deopotrivă unul mă ridică altul mă coboară când în valuri tulburi înot în derivă când pe Golgota urc pe-o cale ușoară. de la agonie la extaz trec des când mă

cu zâmbete pe față întâmpin zorile mirată de atâta lumina și căldură mă completez cu fluturii și florile știind că Dumnezeu de mine se îndură. mă duce la izvoare să-mi primenesc chipul la

pe puterea dragostei mă reazem mereu ea știe să ierte să adune minuni să defrișeze drumuri către Dumnezeu să se înconjoare doar cu oameni buni. iubirea e lumina din carne și sânge naște

muntele răsună în doină de bucium vântul vesel adie în florile de colț azi sunt optimistă și renunț la zbucium îmi agăț tristețea într-un verde bolț. carele cu fân coboară la vale bucurii de

când noaptea coboară cu vise mărețe greieri acompaniază viorile de dor ning perseide peste câmpuri răzlețe arcadele trupului se clatină ușor. stelele iubirii veghează cu povețe înțelepciunea

îți aud vocea plutitoare pe vânt și-ți simt respirația caldă pe piele ești atât de prezent în gândurile mele încât mă manifest ecou din cuvânt. te rog aprinde-mi Soare numele pe cer ca pe un

când vine dimineața și zori îmi bat în pleoape mă trezesc fericită cu iubirea în brațe alintă-mă iubite să te simt aproape nu lăsa tristețea neagră să mă înhațe. te blestem să mă iubești până

mă-ntorc la poezie când sunt de dor lovită sau când bătrânețea emoții răvășește versul nu mă lasă să fiu istovită în adâncuri de suflet cântă și zâmbește. aș opri timpul în loc de aș

în rugul nesfârșit al unui vers arde mâhnirea arde framântarea să fiu și eu lumina acestui univers îmi aduc în suflet depărtarea. din rana mea de doruri și iluzii curg stropi de mirări

fac sub palmieri meditații de yoga să atrag lumini și liniștea din raze pe valuri de smarald se leagănă piroga fericirea senină se strecoară în fraze. ascund supărarea în desiș de stuf să

din cortexul iubirii renasc în paragraf nu stau pironită ca o statuie inima îmi bate în film de ecograf își plânge tristețea bătută în cuie. eu m-am întors din zborul unor fluturi unde se

pe obrajii depărtării soarele pictează zarea încărcat cu raze blânde se pogoare-n gândul meu ca o zână fermecată cu sfieli zâmbește marea fluturi de iubire pură îmi zburdă prin decolteu. vântul