FLOARE PETROV

undeva în cer mă așteaptă părinții mă gândesc la ei cu puterea minții mult aș vrea să mai fiu o dată copil într-un ambient drăgăstos stabil ce mult aș vrea tată să mă mai duci în pădure pe la

au răsărit în lume vise monumentale luna le păstorește cu dragoste și grijă se umple noaptea cu sclipiri sentimentale se vindecă rănile făcute de schijă. strălucesc lumini în ochi de

visul de iubire e țesut cu meandre cu versul romantic atins de lumină fanteziile nopții aprind policandre beau polenul dulce din stamină. se cuibărește-n mine universul cu primăvara ce gonește

iubirea plutește în aer ca barca pe valuri îndrăgostiții își împart gânduri sentimentale săruturi și îmbrățișări forme de idealuri armonii de inimi pe un pat de petale. doruri, muzică și dans,

mi-e tare dragă noaptea cu luna plină îmi vine să dansez pe strune de arcuș sunt fica universului o sibelină în palma unei stele îmi fac culcuș. energia lunii e duioasă calină mă face să uit

pădurea de gânduri freamătă în mine înmuguresc speranțele pe ramuri moi precum izvoarele cu ape cristaline așa murmură cvartetul de oboi. idei au încolțit blânde ca iarba înconjurate de

îmbătrânesc frumos ca un contrast cu întunericul ce mă pândește oceanul de iubire în mine se mărește sufletul se extinde în universul vast. chiar dacă bătrânețea vine cu probleme zâmbetul pe

pășesc prin viață cu sufletul prudent moartea pune capcane la tot pasul arunc grijile în purgatoriul strident să fiu fericită până îmi sună ceasul. umplu lumea cu slove în mod evident port în

primăvara aduce subtil melanj de arome au înflorit magnolii împrăștie parfum florile iubirii au chipuri policrome le întâlnesc la tot pasul pe drum. ghiocei și brândușe alungă gerul zăpada s-a

Doamne ce să fac cu atâta iubire? decât să-i construiesc un monument măreț nu are concurență nu are preț este șansa mea la marea izbăvire. trece agilă peste pietrele de încercare și în orice

mă trezesc de dimineață în arome de cafea când se dezmorțește și zâmbetul pe față tenul meu devine o fină catifea sub lumina diafană care mă răsfață. azi noapte mi-am pus visul pe o stea e

iubite te ador cum țărmurile marea și te iubesc cu toată disperarea te prețuiesc cum nimeni nimeni altul cum păsările-n zbor slăvesc înaltul. eu te iubesc ca soarele pământul ca trandafirul ce

în palma mea sunt linii paralele țeluri pe care le am de străbătut chiar dacă întâlnesc obstacole grele sufletul meu nu se va da bătut. în palma mea sunt stele încrustate și toate planetele cu

retrăiesc amintiri cu arome de mure printre stejarii care mi-au dat curaj și sens îmi este dor de-o aventură în pădure să privesc la izvor un spectacol intens. să aud stejarii cum îmi

cu brațe de flori primăvara bate la ușă o întâmpin cu potirul plin de cinstire cu fluturi în plete parcă-i o păpușă aduce învierea pe aripi de zefire. hai să ne cinstim unul pe altul împreună

te vreau iubitule mai mult de o viață să ne iubim pe petale de lotuși lumini de stele să ne fie povață vise solare să împlinim totuși. să înviorăm chipul cu perle de rouă în cântece de mierle

cuvântul mi-e puterea mă face cucernică este toiagul de care mereu mă sprijin deasupra port lumina tandră sferică mă îndeamnă să fiu personajul blajin. credința îmi spune să fiu

înconjoară pământul gândurile mele vreau și cu rugăciunile să fac minuni să piară din lume toate bolile rele și oamenii să fie ca îngerii buni. pace și armonie să fie-n Univers visele toate să

ziua răspândește acorduri de pop rock inima resimte optimismul optim din piatră seacă pot să storc noroc liniștea necesară în forul intim. pe lanțul vieții mai pun o verigă bătrânețea e urmată

totul este alb, se primenește glia am așteptat de mult această zăpadă pe ramurile dalbe zburdă ciocârlia pregătită să mai cânte o baladă. se purifică orașe împânzite de microbi de virușii

în inimă vibrează o veche romanță romantismul meu jubilează pe creste ce crede lumea nu are importanță din orice întâmplare fac o poveste. mi-e drag universul cu minunile lui și îl cinstesc

lacrimile Australiei (rondel) în jungla dramelor se aud răgete vietăți străpunse de flăcări ascuțite lacrimi de arbori curg printre degete cerurile toate parcă-s amorțite. oceanul de dureri

hai să plantăm copaci cu frunza lată pădurile pier sub joagăre sălbatice indiferența lumii este articulată de lăcomii de avariții acrobatice. hai să plantăm poeme în pustiu goliciunea zilei

sub valuri de suspine se înăspresc mărgeane izvoare de dorințe suferă în furtună români se-nstrăinează îndurând prigoane rugăciuni în lacrimi în altare se-adună. copii abandonați cresc cu dorul