FLOARE PETROV

condeiul mă cheamă la masa de scris emoții romantice mai am de transmis amintiri uitate în minte mi revin îmi înec amarul într-o cupă de vin. gânduri lucide le înșir pe filă este prietenoasă

nimic rău nu se mai poate întâmpla am trecut de vremea marilor încercări cu soarele și luna mă voi cupla să cuceresc cu gândul albastre zări. am trecut prin agonie să ajung la extaz lumini

zilnic mă conectez cu Universul lumea solară e plină de virtuți am și regrete cu anii pierduți când nu am experimentat și versul. am plantat gânduri în zări nebănuite multe vise am dus la bun

e noapte târziu și somnul nu vine la cumpăna visului mult prea hoinar prin gări neștiute cu trenuri străine de unde un vis îl aștept ca pe-un dar. am rămas undeva pe o linie moartă dar am

gânduri mă copleșesc e noapte târziu și visul nu vine e încă hoinar și cântecul e parcă înecat în calvar și steaua mea suspină pe cerul străveziu. e foarte târziu și visul nu vine dar scriu

credință e puternică transpusă în odă împlinește vise, doruri și speranțe în biserică în templu în pagodă adună oamenii cu diverse prestanțe. suntem în viață să împlinim karme să evoluăm la

între bine și rău între rai și iad s-au ridicat case s-au ridicat urbe apăsată de poveri mi-e teamă să nu cad pe drumuri cu obstacole și curbe. pentru unii sunt otravă pentru alții leac dar

au înflorit castanii mândru maiestuos florile albe parcă sunt lumânări aprinse emană bucuria în stil impetuos cu cântece de mierlă printre ramuri distinse. flori de salcâmi povestesc de

am dezvoltat în mine romantism versatil gândurile mele au ajuns de pomină și fiecare vers e încadrat în stil freamătul nocturn nu se mai termină. așez câte un cântec pe fiecare stea un fel de

trăiesc în paradisul cu îngeri și sfinți între munți și mare iubiri se extind lumini cerești se cuibăresc în minți codri de doină și povești colind. fac din fiecare zi frumoasă sărbătoare nu

se coc cireșele în livada de vis privighetorile cântece îmi oferă trăiesc la cote maxime în Paradis luna și stelele fericiri îmi transferă. meșteșugesc poeme la masa de scris cu un stil

umblu năucită cu întrebările în buzunar nu-mi răspunde nimeni orașul e pustiu pe strada mea mai licăre un felinar descrește optimismul sub cerul pământiu. vremea e bulversată mă stresez mă

deasupra lumii se cască un vid mă tem acum mai mult ca niciodată că am să mor răpusă de covid atârn de speranța de cer suspendată. plâng îngerii cu chipul livid le plânge inima prea

am trăit intens printre ființe solare am fost iubită dar și eu am iubit gândesc acum trecutul din izolare am avut probleme dar mereu am răzbit. am comori din viață salbe cu amintiri acum îi

marea își trimite solii- albatroși se coordonează lin unul pe altul și-au făcut cuiburi printre chiparoși cu zboruri măiastre cuceresc înaltul. au adus pe aripi zorii luminoși umbrele lor

ne-am trezit în zori cu lumini pe pleoape hai să bem împreună o cafea aromată să trecem voioși de urâte etape să energizăm inima zbuciumată. vântul se scaldă în fântâni arteziene aerul se

flutură tricolorul bătrân ca Unirea veseli sărbătorim întâi de Mai aici toți oamenii își află menirea și fiecare loc e colț de rai. astăzi orizonturile sunt multicolore pe cer un curcubeu

timpul gonește nu pune frână ascunde în mine mirajul de a fi aș vrea pe moarte să fiu stăpână să o trimit la margine de geografii. îmbătrânesc frumos cu freamăt subtil mi-am făcut zestre jos

spune-mi la ureche cuvinte ticluite te aștept să vii ca o lumina pură eu îți voi da comori nebănuite din inima mea neatinsă de ură. am să mă furișez în inima nopții unde luceferii sculptează

stele îmi șoptesc ușor iubirea la ureche să-mi pătrundă în sânge ca o nobilă plasmă visez ca un luceafăr să-mi fie pereche eu să-i fiu floare cu dulce mireasmă. nu dorm, freamăt de doruri și

sunt contemporană cu oameni iluștri asimilez cunoașteri universale uneori străbat și sfere abisale prin care bântuie monștri lacuștri. dezvolt principii ca un mod de viață îndumnezeirea este

Doamne Părinte Ceresc ne înveți să fim buni creștini îi ierți pe cei care greșesc suntem fii Tăi carpatini. toate le ierți Doamne de sus cu blândețe măreață chiar și pe cei care s-au dus

vibrez, meditez și mă tem lumea e plină de dușmani invizibili suntem tributarii unui blestem și oamenii sunt tot mai imprevizibili. lumea întreagă e un front infernal cu victime care se ard în

pictez ilustrații cu flori de câmp veselă le montez în rame aurii îmi pare câteodată că timpul e tâmp și îmi așează-n cadru norii fumurii. frumusețe măreață e lanul cu maci în care domnesc