FLOARE PETROV

se colindă românește după datina străveche toți laolaltă o voce fete și voinici flăcăi cântece de bucurie se strecoară în ureche faima intră în țară pe mai multe căi. în glie nu mai sunt tirani

la mulți ani România eternă harul tău e măreț ca stejarul astăzi tricolorul flutură în bernă în vetre strămoșești doinește jarul. țară minunată faci din vise glorii generații de iubire crești

cinstesc România cu prețios omagiu o pomenesc mereu în sfânta rugăciune să nu aibă dezastre și vre-un ravagiu Carpaților uniți le fac o plecăciune. Carpații stau de strajă ca niște

corurile cântă la mulți ani România ceremonii exprimă amplă recunoștință coroane de flori destramă mânia glia e îmbrăcată în ie și catrință. dragostea de țară vibrează-n conștiință splendorile

vreme turbată iar mă faci să sufăr mi-aș fi dorit să fiu un galben nufăr liniștea apei să-mi coboare-n celule să plutesc pe valuri printre libelule. sunt floare totuși de rang ceresc ploi

mi-e dor de-o ștrengărie sau de-o aventură să simt iar temperamentul din tinerețe am atins la bătrânețe un punct de cotitură speranțe bucurii poartă măști pe fețe. bătrânețe grea cu dureri și

nu am vanități îmi cinstesc pământul cântece răsună de la Prut la Bega din lumina sfântă mi-a creat veșmântul sub zările albastre cresc energii omega. veniți români acasă vă strigă

ninge cu lumină de sfântul Andrei ninge cu mir din lacrimă cerească funii de usturoi să puneți pe alei virușii morții să ne ocolească. grâu la fereastră puneți într-un bol să crească să dea

trăiesc cu iluzii morgane și efemeride dar mai găsesc puterea să iubesc să nu-mi las iubirea vremii sordide încă mai pot fericiri să sporesc. nu vreau bătrânețea să mă asprească în fiecare

îmi colorez în verde dimineața să cred că este iarăși primăvară că roua caldă îmi mângâie fața că grija îmi pare ușoară povară. beau ceaiul îndulcit cu miere trezită în zori de voioasele

coboară-te Hristos azi din icoană căci Dumnezeu este prea îndepărtat mi se usucă lacrima sub geană de dorul Tău mereu am suspinat. unul lângă altul ca doi frați să împărțim bucuria în lume să

serile cenaclului sunt pline de lumină emoții egale se împart cu cititorii versuri acompaniate de o violină trec prin ziduri și fac istorii. vă spun eu că poezia este o minune cuvântul adună

când universul îmi dă vise frumoase când provocările produc adrenalină inima mea cântă ca o violină și toate gândurile devin mătăsoase. romanța iubirii coboară în oase văd în oglindă chipul de

îmi revin în minte versuri de Luceafăr se trezesc în mine fine sentimente sunt om fericit cu spiritul teafăr adun într-o salbă splendide momente. mă simt în putere chiar dacă mai sufăr lupt

azi nu sunt tristă totuși mă frământ precum codrul ce-a rămas fără podoabă dar oricum ar fi codrul rămâne sfânt speranțe de brad strâng boabă cu boabă. toamnă cu brumă chiciură și ceață ai

lanțul de griji se frânge în șapte Carpații veghează ca un miracol Luceafărul trimite mesaje în noapte ca să depășim al vremii obstacol. ninsori de povești optimiste iar cad se învață colinde

mi-am conservat poemele în cartotecă le las moștenire trainică acestei lumi care va găsi și-n întuneric o potecă spre raiul cu arhangheli și heruvimi. am călcat pe covoare țesute cu stele dar

când amurgul se colorează în roșu să mă ierți iubite dacă ți-am greșit ascunde în uitare întreg reproșu alintă-mă cu glasul tău desăvârșit. să nu ne prindă noaptea supărați în temnița tăcerii

pot să ating cerul cu zborul năvalnic mă plouă cu doruri mă-nvelesc curcubeie lumea mi-e aproape pe-un drum lăturalnic cu focul aprins din isteață scânteie. îmi este permis să fac tot ce-mi

lanuri de cuvinte și cununi de maci visează câmpia sub prima zăpadă glie minunată tu mereu mă împaci cu darurile tale zilnic faci paradă. încolțesc în tihnă grâul și porumbul sun plapuma

mă scufund în mine ca un submersiv să scot la suprafață comorile ascunse îmi descopăr sufletul vibrant expresiv sunt decantate-n el doruri nepătrunse. amintiri de-a valma vise

n-am o pricină anume să am supărări pe viață aș fi vrut să fie lumea mult mai bună aș fi vrut să fie cerul neacoperit de ceață să văd cum mândra Luna zâmbește la tribună. ea mi-a dat vise

semințe de gânduri presar în câmpie cu rugăciunile înconjor pământul nu e o bagatelă nu e o utopie știu ce minuni poate face cuvântul. visele mele ajung sus la stele se umplu cu lumina

aștept o clipă de sinceritate lumini angelice să vibreze în glas iubirea tinde spre eternitate pe-o rază minunată face popas. e atâta farmec în lumea noastră emoții înșir pe-o salbă de