FLOARE PETROV

precum o stâncă sunt tăcută uneori alteori ca răul curg printre cuvinte când lacrimi cad din noapte până-n zori și nu știu care-i drumul ce duce înainte. dar am speranța c-am să ating

păstrez în suflet iubirea de Hristos acolo unde am înfiripat credința mă ajută să trec prin timp tumultuos cu brațele deschise să cuprind biruința. misterul poetic care zace în mine s-a trezit

pe cer a curs o lacrimă albastră un asfințit i-a sărutat căderea și zborul lin de pasăre măiastră mi-a îndulcit suspinul și vederea. eu nu am aripi dar visele au puternice și mari precum

e toamnă iar ziua începe să scadă dar eu o voi cuprinde în versul meu frenetice emoții se scurg ca o cascadă mă îndrept optimistă spre un apogeu. noaptea-i tapetată cu minuni albastre coboară

azi ascund frica în spatele umorului și mă imaginez că-s iluzionistă cu gândurile fluturi în poiana dorului veseli porumbei să scot din batistă. nu mă gândesc că am îmbătrânit că riduri adânci

e toamnă severă cu frig și cu brumă arborii golași tremură din trunchi eu mă încălzesc cu o baie de spumă și îmi adun gândurile-n mănunchi. aș vrea să fie iarăși primăvară să-mi bucur privirea

port în suflet litera de vrajă pe care am adus-o din alt ev iubirea mea de viață e de strajă în vremuri harice am s-o relev. inima iubirii bate în magic ritm emoții curg prin ea ca pârâul de

un greieraș romantic cu chitara mai cântă pe o frunză arămie cu falduri cenușii coboară seara în cartier e ternă acalmie. bogăția toamnei îmi umple cămara nu am făcut la bucurii economie un

nu mă cert cu norii nu mă cert cu vântul culeg sentimente ca pe un snop de spice drumuri în viață mi le-a deschis cuvântul anotimpuri lirice mi-au fost propice. când tu mă strângi în brațe

sunt ultimul romantic pe acest pământ pentru iubirea-n vers am făcut sacrificiu cu lumea întreagă am făcut legământ să-i construiesc în inimă un edificiu. țin timpul în palme ca pe o

mereu renasc în rime visele supreme nopțile sunt tandre mă învelesc cu raze șoapte mângâietoare se transformă-n poeme luna se odihnește pe uimitoare fraze. suntem pe lume ultimii romantici și

melancolia îngerilor ca o lege a firii o simt și eu fără pic de durere nutresc conceptul grațios al nemuririi plutind precum un nor în emisfere. sunt uneori ca marea învolburată valuri de

lumini de luceferi se pogoare peste lume au blândețe grație și frumusețe rezolvă în taină blesteme cutume se strecoară în minte cu calde povețe. Pandora răstoarnă peste oameni comori rezolvă

sunt femeia cu suflet de flaut tu nu m-ai cunoscut îndeajuns cântecul din stele încă îl caut cerul mi-a dat la întrebări răspuns. iubirii mele îi compun simfonia nu las plictiseala să mă

străbat lumea largă cu vise în bagaj mai scriu un vers în palma timpului să îmi simtă iubirea continuu miraj înflorind ca macul în taina câmpului. dorul îmi freamătă ca frunză

am setea ascuțită ca o lamă și parcă-mi taie inima în două uneori în piept simt și o teamă c-ai să mă lași cu ochii plini de rouă. trăiesc cu tine un miracol -iubirea simțire liberă ca o

cuvinte în lumină brodez neîntreruptă pentru fericire mi-a rămas poezia duc cu întristarea energică luptă așteptând stele să-și ningă frenezia. am învățat pământul să mă țină minte plină de

făptură fremătândă-s ca frunza de aloe această lume magică m-a sensibilizat am rezistat potopului ca în vremea lui Noe cu cerul și pământul m-am aclimatizat. am ocolit ispitele cu mare

iubite noi nu ne supunem unei legi trăim la nesfârșit luna de miere perle de rouă din rai îmi culegi orice atingere o simt o mângâiere. trăiesc extaz lăuntric transcendent mă poartă-n

la răspântie de drumuri este visul urcă Golgota cu crucea cea grea ajută-mă Doamne să ocolesc abisul care se tot cască înaintea mea. sunt transfigurată de noaptea albastră stelele își ning

Țara mea născută la răscruce de vânturi are loc de cinste în sufletul meu o slăvesc mereu cu mirabile cânturi în graiul ei vorbește chiar și Dumnezeu. din glasul apelor se-nalță

pe scara poeziei urc mereu trec de nori în emisfera boreală stele se preocupă de progresul meu și raze mă acoperă ca o beteală. și iubirea curge finisând solfegii din veghea lunii blândețe

pe țărmul iubirii nu e loc de furtună doar valuri albastre să limpezească urme de săruturi tandre sub clar de lună și șoapte palpitante să nu se curme. nu-ți spun cât te ador îți spune

cuvântul ca un arc multicolor vibrează urcând spre cerul albastru sublim se-ntoarce ca un bumerang în frază uneori lăcrimează în forul intim. în versul de iubire găsesc siguranță un romantism