FLOARE PETROV

în fântâna de gânduri adâncă și lată izvorăște limpede iubirea sublimă se oglindește-n ea și noaptea înstelată depinde de vreme depinde de climă. zilnic mă conectez cu ființa din mine adesea

e noapte luna este în descreștere dar eu îmi țes visele pe pânza de in mă las în seama gândurilor meștere să mă țină departe departe de chin. în sufletul lumii s-au format 'peștere' în care

străbat cu bucurie pădurea de dor plină de speranță și de nerăbdare am noi proiecte pentru viitor zile de relaxare în calendare. îmi limpezesc gândul în magic izvor zburd ca un fluture printre

imaginații lucide pictează vitralii cu ochi care au limpezimi de izvor cămăși de lumină acoperă talii tristețea-i închisă cu lacăt și zăvor. Hristos varsă peste noi lumina sublimată să ne

mă scoală din coșmar un vesel ciripit blânde lumini mi se-așează pe pleoape pe rând întunecimile s-au risipit viața îmi pregătește sublime etape. se apropie toamna nu am de ce mă teme zilele e

vise doruri mirări în lume împrăștii zâmbete decolează din spatele măștii dar pericolul pândește la tot pasul nu aș vrea încă să îmi sune ceasul. nu vreau să mă trezesc din visul sublim cu

pe lacul de smarald o lebădă își întinde aripile somnoroase simte și ea că viața-i searbădă i-au furat bobocii minți ticăloase. șapte boboci grațioși inocenți care nici n-au învățat să

apăsată de griji tot trupul mă doare trăiesc cu teamă toamna cea din urmă arată-ți Doamne fața iertătoare să simt cum durerea în mine se curmă. Cronos m-a muncit ca pe o roabă dar eu am prins

păsări de lumină lenevesc pe ramuri ceasul pe masă se topește de căldură eu trag de viață prinsă în hamuri speranța este țintuită-n sudură. pe perete atârnă un tablou bizar natură moartă

trăiesc iubesc mă închin și mă rog la Mama Natură și la Dumnezeu dependentă-s de poeme ca de drog versul mă însoțește la bine și la greu. mai știu că uneori aș vrea să zbor să ajung în văzduh

e toamnă iar am să adun recolte din frumusețea ei de zână bună emoții galbene se ridică pe boltă mă rog la vânt să nu le răpună. mai scriu un vers pe-o aripă de flutur candorile încă îmi

furtuna s-a oprit s-au limpezit apele viitorul vine cu bucurii în tolbă sufletul mi-e pian îmi cântă clapele muza mea dansează în rochia albă. cât mai există-n lume lucruri sfinte voi crede în

nu sunt perfectă și nici n-am să pot dar ating mirajul cu visele mele chiar dacă timpul este mare despot eu mi-am croit cărare ce duce la stele. să uit patimi din trecut caut pretext am fost

aruncă-mi un zâmbet îmi este de ajuns să cred că ziua este minunată chiar dacă la dileme nu aflu răspuns mă consolez cu slova luminată. pe tărâmul artelor în țara doinelor eu sunt un romantic

bucuria zilei este o monedă îmi asigur cu ea coșul cu merinde multe dorințe ar mai fi în agendă și visul care spre cer se extinde. minunea zilei ascunsă-i în enigmă n-am cum s-o descifrez cu

răspândesc gânduri pe pământ și în aer anii sunt înșirați pe al vieții caier sunt luni de zile de când priveghez lumea care moare de virusul chinez. durerea mea ca marea-i de adâncă doar

mi-am spălat păcatele la episcopie cămașă de lumină am pus pe trup mi-am sondat rărunchii la endoscopie scot mierea magică din al slovei stup. fericirea zilei nu este utopie devorez poeme cu o

nutresc cu toată forța diadema nopții este steaua care destramă bezna versurile mele le-am dat spre adopții cu mari emoții îmi tremură glezna. am mai trimis o carte la tipăritură mă așteaptă