FLOARE PETROV

în filmul vieții mele sunt protagonistă sufletul își joacă rolul cu iscusință stele mă îndeamnă să nu fiu tristă și cerul îmi împlinește fiecare dorință. când un ochi râde și celălalt

speranța verde se strecoară în strofă cântecele completează partitura natura renaște nu-i loc de catastrofă luminile îmi finisează scriitura. muguri de cuvinte zâmbesc în soare s-au întors în

un sentiment acut nu îmi dă pace și nu știu lumea de ce se înrăiește? de ce moartea este tot mai vorace? și de ce visul în beznă pălește? de ce și Dumnezeu a obosit? să modeleze îngerul

romantismul meu este arhetipal m-am îndrăgostit de stele și luceferi și Luna îmi revarsă visele de opal în care năzuiesc că oamenii sunt teferi. sufletul meu se pierde în raze ființa mea

codrul se leagănă sub privirile mele în suflet mi s-a cuibărit o porumbiță învață visele să zboare printre stele ce dacă soarta mea este pestriță ? freamăt, iubirea îmi dă aripi să zbor iubesc

iubite jumătatea mea eșți tu îmi stăpâneșți și inima și sufletu poți să faci cu mine tot ce doreșți numai și numai să mă iubeșți. să nu lași iubirea noastră să piară ucisă de moartea

contemplu noaptea plină de splendori vorbesc cu stelele ce m-au vrăjit în inima cucernice migăloase ardori ca niște tuberoze albe au mijit. în minte e un amalgam de sentimente torc vise

lumini de sfinți și îngeri m-au format am asimilat învățături din univers chiar dacă gândurile s-au amalgamat stăpânesc pe deplin dragostea de vers. metaforele vieții sunt multicolore cu

curg informații valuri valuri pe cablu sufrageria este ca o sală de cinema filme de dragoste privesc în ansamblu doar astfel pot să-mi răsfăț inima. un film este și viața mea atât de

Lumină binecuvântată Lumină lină inima și sufletul cu tine se alină ești conștiința albă a sfântului duh te scobori și noaptea din sacru văzduh. Lumină iertătoare cu hramul divin te sorb cu

noapte de jad cu stele în palme cu raze împletite în plete bălaie trezești condeiul cu sentimente calme să răsară versuri pe curată foaie. noapte de poveste cu luna de veghe mă poartă visul

beau lumină ca pe-o dulce licoare trăiesc cu noaptea o beatitudine sudorile frunții dispar în răcoare contemplu iar stele cu atitudine. lumina astrelor primesc în dar într-un colț de suflet

înot în valuri limpezi precum o sirenă soarele se oglindește în adâncuri din alge mătăsoase mi-am făcut trenă perle sidefate am lipit pe sfârcuri. în viziunea mea sunt fiica mării inima

versul m-a învățat să mă ridic în sfere albastre spre stele el înseamnă totul sau nimic străjuiește vise ca niște castele. versul și iubirea este tot ce am comori pentru vremuri

astăzi mă rătăcesc printre iluzii iadul îmi pare un tărâm uitat în izvor de iubire limpezesc confuzii de melancolie m-am îndepărtat. freamăt în tăcere precum codrul de vise gândurile-mi par

mă fălesc în ia cu flori de lavandă azi sărbătoresc faptul că trăiesc azurul fericirii alunecă în glandă ororile vremurilor nu mă înrăiesc. am dobândit victorii pe mai multe căi viața mea este

poezia stă la baza coloanelor lumii muzica o poartă în cosmice sfere gânduri absolute ce leagănă ulmii să străbată anotimpuri ere. pe umerii versului se sprijină timpul în voluptăți extinse de

în mrejele iubirii sunt captivă inima mea este bolnavă de amor este o dependență dulce senzitivă în orice clipă de tine-mi este dor. viața lângă tine e ca o legănare este o plenitudine iubirea

muzică mă transpune iar în primăvară îmi mângâie chipul cu adieri tandre bătrânețea nu-mi mai pare o povară visele înfloresc ca albe mixandre. simt muzica un drum spre puritate în existența

au plecat români pe meleaguri străine dorul de casă îi arde că focul trudesc din greu pentru amara pâine gândesc cum că i-a părăsit norocul. doar amintirile mai bântuie prin vetre ivăre și

iarna n-a plecat s-a răzgândit toarnă peste țară ninsori de argint ceață frig înțepător a răspândit mie îmi lipsește a soarelui alint. tremură pe ramuri muguri de cireș lalele zgribulite

e seara noastră stelele strălucesc inima mea cântă lângă inima ta își amintește de primul te iubesc senzuale emoții ce nu le va uita. luceafărul e martorul iubirii noastre și luna ne învăluie

împart cu lumea fericiri fecunde zilele îmi par sărbători cu fast vise împlinite vreau să abunde tristețile să piară ca frigul nefast. plutesc ca o boare pe albastre unde transfigurez doruri

aștept în gară trenul speranței freamăt nerăbdătoare pe peron sunt asaltată de puterea dorinței să îmi fie sufletul mare campion. știu ultimul drum este cam complicat mă-ndrept spre senectute