FLOARE PETROV

îmi sprijin iubite bătrânețea de tine ești reazemul meu în clipele grele luminile din ochii tăi diamantine strălucesc și noaptea ca niște stele. să nu mă lași pierdută în obscuritate cu

primăvara mă transpune în starea poesis muguri de metafore gândurile devin momente întărite cu bifidus essensis sunt călăuzite de soarele divin. păcatul metafizic se pierde în raze fulgerul

și eu ca tot omul am suferit lungi patimi am transpus în slove aștept viitorul să fie diferit să zbor printre stele cu supernove. îmi accept destinul ca pe-un dar suprem mi-a deschis un drum

am construit din vers atipică redută și-un drum fără rigori spre infinit voi recâștiga cu el șansa pierdută o glorie să fiu un suflet împlinit. cu gândurile negre duc o luptă să le transform

să resimți viața ca pe-o filozofie în sfera cunoașterii să te afli mereu imortalizând zâmbetul în fotografie să-ți rezoneze sufletul cu Dumnezeu. să-ți împlinești menirea cu succes cu voință

atunci când mă rog trăiesc momentul pur duhul luminii se pogoare peste mine văd doar splendoare bunătate în jur și o liniște care nu vreau să se termine. respect cu sfințenie creștinele

pe un colț de rai mi-am creat habitaclu am toate ferestrele deschise spre cer noaptea cu stelele particip la cenaclu gânduri întunecate în lumini albe pier. regret că lumea suferă în

să nu mă întrebi de ce evadez din realitatea urâtă depresivă eu morții negre nu vreau să-i cedez lupt cu credința sinceră expresivă. lumea trece prin războiul bacteriologic moartea îl răpune

în sufletul meu e o lume sublimă și o iubire care mă desăvârșește cu oameni -îngeri care mă animă a căror credință spre ceruri crește. în iubirea mea nu e loc de trădare este ca floarea ruptă

e primăvară blândă și placidă parcă și iubirea e înfloritoare îți fac un jurământ sub semiramidă să îți fiu veșnic fidelă iubitoare. ești prețios iubite ca un diamant șlefuit strălucitor cu

nu sunt ironică și nu clevetesc lumea acesta plină de probleme stăpână sunt pe-un rai împărătesc dragostea și lumina-s supreme embleme. păcat că timpul se scurge repede în pragul senectuții

o de-aș putea să dau timpul înapoi să aud vocea mamei plină de iubire să fiu iar copil zburdalnic vioi plin de puritate în grai și vorbire. să mă mai ducă tata la pădure pe umerii lui

m-am eliberat de negre constrângeri dar totuși am rămas în stare de alertă chiar dacă sufletul este vegheat de îngeri speranța mea de viață este incertă. destinul meu romantic visător

cerul e trist sunt vremuri grele dar eu vreau să privesc înainte în mândre slove pun gândurile mele harul meu poetic nu mă minte. am și o dragoste de viață imensă cred în divinitate cu mare

timpul e bizar și destul de prozaic scrie povești pe frunze de leurdă eu adun semnale în sufletul laic duc la împlinire visele o ciurdă. șterg cu buretele pasiuni prăfuite fac curat în mine

compun pentru iubire o rapsodie mă transfigurează emoții de opal voi transforma necazul în comedie fericiri să mă ducă pe un drum principal. nu am timp de regrete și de tristeți rezonez cu

azi scriu scenariul unui serial cu întâmplări din viața mea sofisticată un fel de mărturie din memorial spre cele sfinte mereu aplecată. o credință magică îmi dă speranță că suferințele se vor

la capătul visului m-așteaptă o pirogă să mă ducă departe pe fluviul mirabil conștiința mea nu este demagogă n-are prejudecăți sub cerul amiabil. noapte de noapte stele mă călăuzesc prin

am împletit în păr flori de portocal și mă oglindesc în lacul de smarald sorb elixirul dragostei dintr-un pocal învăluită elegant cu a soarelui fald. nu credeam că sunt așa setoasă de lumina

sufletul meu cuprinde minunile lumii și primăvara cu splendoare mă seduce în codrii de doină au înflorit salcâmii mă amețește mireasma lor dulce. mă întâmpină cu triluri privighetori în

anotimpuri cu mască și cu multe restricții nu este nimeni ferit de suferință toți avem nevoie de divine protecții deseori salvarea vine prin credință. zilele însorite-s surse de fericire pomii

să urăsc nu pot să fur nu am știut și îmi dau lumii viața din iubire chiar dacă uneori vise am pierdut am avut cu stelele sublimă convorbire. să mint nu știu nici intrigi nu creez dar am

arde în mine un dor ca un vulcan aș vrea să zbor cu aripi de condor până la Soare să dansăm cancan lumina și căldura lui cât o ador. am și un vis cu forță și intensitate pe care îl visez mereu

seară de primăvară cu tandri zefiri când stelele răsar una câte una cu miresme suave de trandafiri în care se înmiresmează Luna. aștri dansează pe sunete de harpă eu găsesc în mine un alter