FLOARE PETROV

clima inimii mele e temperamentală bate cu grație în acorduri de tobă crează o iubire fină monumentală arde gânduri uscate precum o sobă. rugăciunea inimii este sacramentală o trimite spre

iubite te iubesc până la infinit doar lângă tine mi-e eul împlinit iubirea ta în mine se strecoară ești răsărit în zi de primăvară. inima mea cântă doar pentru tine melodii albastre vesele

știu gândurile bune fac capital în univers și fiecare zâmbet îl bucură pe Dumnezeu dar nu știu cum să lupt cu virusul pervers care îl devastează pe bărbatul meu. doar speranța îmi mai dă

în miez de noapte sufletul meu urlă să-l chem în ajutor pe mântuitor îmi văd speranța târâș ca o șopârlă pe drumul stâncos și amăgitor. îl strig să se îndure de bărbatul meu se chinuie ca el

astăzi e o zi cu mai mult soare în lumea creștină este sărbătoare flori codri păduri se sărbătoresc azi primesc și eu harul îngeresc. bunule Părinte azi am o dorință să-i dai iubirii mele un

mă hrănesc cu iubirea fructată primăveri de vis am strâns în suflet recunoștința mea e proiectată în lumina cerului în verde sunet. speranțe mărețe ridic în azur Dumnezeu să mă țină în grija

sufletul meu veghează în tainică turlă pacea și armonia să nu înceteze îmi țin de urat cântece de mierlă înscriu în agendă a luminii teze. mă îmbăiez în lacrimi ca gâsca pe gârlă patimile mele

iubitule nu vreau nimic mai mult decât iubirea cu săruturi tandre cu vorbe dulci pe care să le-ascult în primăvara cu mirene meandre. tu ai adus numai iubire-n viața mea ești tot ce mi-am

pandemia pune pe mine presiune mă culc în plâns mă trezesc în plâns timpul mi-a produs mare aversiune suspine și temeri în suflet am strâns. calitatea vieții a scăzut mult gândesc revenirea la

vreau să bucur lumea cu versul meu să gândesc pozitiv creierul mi-am setat dar îmi pun speranțele în Dumnezeu să mă aibă în grija Lui neîncetat. nu e o întâmplare că romantică sunt m-am născut

fug de coșmar mă retrag în vis ca toți romanticii acestei lumi am speranțe mari sub cer deschis beată de primăvară de flori de salcâmi. mă împrimăvărez mi-e optimismul verde maschez cu culoare

am trăit întâmplări descrise în romane suferind ca tot omul prin mimetism acum sunt de partea lumilor sărmane vărsând lacrimi amare cu sincretism. am fost de veghe în nopți cu lună

transpun în cântec măreția dorinței de a deschide cerul plin de noroc aștept nerăbdătoare la gura portiței cu gânduri arzânde în sangvinic foc. deschid un nou capitol în antropologie sunt

fă-mă Doamne te rog să înțeleg de ce e viața mult prea complicată? și nici un anotimp nu e întreg se zdrobesc între ele cu forță nemăsurată. de ce e lumea plină de viruși și bacterii? de ce se

se extind în mine vaste seninătăți și universul mă umple cu iubire am străbătut flamandă bătrâne cetăți și am luptat să scap de înrobire. adesea lacrimi cad cu bucurii pierdute dar pun accent

iubite tu îmi dai curaj când îmi lipsește când am nevoie ești mereu lângă mine în brațele tale optimismul meu crește ca iubirea dulce ca delicatesea din stamine. iubite tu ești tot ce mi-am

îmi repet rolul pe a vieții scenă dar cel mai greu e să lupt cu abisul și cu tristețea strecurată în genă care mă împiedică să-mi urmez visul. învăț să fiu o bună creștină să urmez învățături

îmi pari răsărit de soare când te văd zâmbind cu multă ușurință îmi alungi tristețea tu îmi dai puterea necazuri răzbind din palmele tale se scurge blândețea. iubite ți-aș da stelele de pe

umilă mă supun legilor universale mă străduiesc să fiu un bun exemplu răspândind poeme pe alei provensale din sufletul consolidat un templu. poeți și filozofi se perindă prin mine am câte-o

aș vrea o minune să-mi întindă mâna să mă scoată din focul în care ard aștept nerăbdătoare toată săptămâna să îmi eliberez visele din hazard. nu las melancolia neagră să mă ocupe cu metehnele

codrul îmi e frate pădurea îmi e soră sevele pământului ne hrănesc pe rând curcubeie ne îmbracă în haina multicoloră optimismul crește în fiecare gând. acumulez lăuntric energia curată a

invazia luminii îmi bucură ființa frica de întuneric se pierde în raze învăț de la soare să cultiv biruința să cred că și-n deserturi răsar oaze. mă îmbăt cu Lumina mă îndestulez cu blândețea

știu că sfințenia este supremă valoare pe care aș putea să o ating în viață ce păcat că vremea este tulburătoare cu viruși și bacterii cu nouri de ceață. ce păcat că drumul e lung până la

târziu în noapte dialoghez cu Luna cheia succesului se află la ea ea mi-a pus pe creștet cununa împletită cu lumini violet de stea. tot ea mă inspiră la versuri înțelepte sub faldul ei gândul