FLOARE PETROV

mă energizez cu fresh de avocado în caruselul fanteziilor mă urc și mă visez șerifă în El Dorado nu mai vreau cu necazul să mă încurc. mă imaginez un iscusit fachir să înghit flăcări de dor

viața între împliniri și cumpene doar în slovă și-a format temei bucuria zilei felia de pepene și ore de povești cu prietenii mei. zestrea mea cerească mă face bogată este romantismul și

cu munți de gunoaie se sufocă planeta guvernele cad mereu economia scade în târgul vechiturilor plânge flașneta cântecul și dansul cunosc blocade. viața este din ce în ce mai scumpă boli

e toamnă codrii și-au schimbat năframa rapsodia ciocârliei răsună în spectacol pe grătarele încinse sfârâie pastrama mustul îndulcește simțul ca un miracol. ultimul dans al fluturilor e

frăția arborilor se măsoară în codri sinceri verticali -fascinante măreții primitori prietenoși puternici tandri ne așteaptă fericiți în drumeții. eu sunt soră cu pădurea de aluni a strâns în

la noapte iubite aștept sufletul tău ca la prima întâlnire să mă seduci să zburăm că șoimii peste avidul hău pe un drum de glorie să mă conduci. tu ai fost iubite paradisul meu în zile cu

nu mai ești iubite să mă învelești cu mângâierea tandră cu magică iubire acum știu că printre stele hoinărești eliberat definitiv de-a morții înrobire. nopțile sunt tot mai lungi și reci cad

când luceferii își varsă strălucirea în cuvânt literele ca o ploaie lină se scurg din condei norii gândurilor sunt dispersați de vânt atunci armonii serafice răsar între idei. surprizele

acum iubite te odihnești în pace în împărăția Bunului Dumnezeu de mi-ai veni în vis mult bine ai face să îmi alini inima ce suspină din greu. uneori aș vrea să fiu arlechin sufletul meu ar fi

iubiri pierdute voi plânge totdeauna în zigzag umblă vremea chiauna adevărul are minciuna rivală rechini fioroși dau în lume năvală. pandemia lovește în oameni fragili vracii veacului nu mai

Toamna scoate frigul și bruma din bagaje le toarnă peste iarba fragilă istovită crizantemele se zgribulesc în peisaje pădurea ruginie tremură gârbovită. nopțile iubite devin tot mai reci și-aș

mi-e dor de tinerețea veselă zglobie când nu știam de despărțirea de iubitul meu lacrimi usturătoare se scurg în bărbie cerșind o mângâiere de la Dumnezeu. nimic nu e mai dureros că

serile de iubire sunt magice povești am dansat cu stele vesele în palme nu vreau iubite să te împotrivești vin-o-mi în vis să am emoții calme. strecoară-mi în minte bucuroase vești îți privesc

am împărțit la doi și bune și rele nopți albe cu iubire am decorat doi visători călători printre stele povești cu universul am memorat. pulsul inimilor a devenit cântec luna ne-a croit drumuri

mai cred încă în puterea sufletului meu dar pentru fericire plătesc rată după rată că să mă iluminez meșteresc din greu sub îndrumarea sfinților am mintea curată. colier de perle îmi par

toamna umple toate rafturile cămării păduri și codri își schimbă culoarea eu ascult vrăjită ecoul chemării dealuri cu vii își varsă licoarea. între speranță și optimism e echilibru sevele

întâmpin viitorul cu optimism specific sufletul meu este un univers prolific luceferi creativi mentori îmi sunt noaptea-mi pune stele în părul cărunt. cu gândul la tine iubite adorm mă-nvelesc

înalț osanale în numele Lui Dumnezeu știu că l-a luat în grijă pe bărbatul meu i-a pogorât în suflet duhul sfânt din lumina fină i-a făcut veșmânt. îmi trec emoțiile prin caudină furcă să

hai să ne întâlnim pe țărmul exotic să înotam în mare ca doi delfini strâns îmbrățișați în dansul erotic să îți sărut cu dor obrajii fini. vin-o ca o boare ca un suflu hipnotic să știu iubite

acum ești în orașul adormiților iubite printre cruci de marmură și piatră sufletul tău traversează vaste orbite să se așeze într-o cerească vatră. moartea nedreaptă mi te-a luat îmi plâng

uneori versul îmi pare o picanterie poetul flămând să îl savureze uitând că fericirea este o loterie că trebuie să stea pe metereze. eu slova o asezonez cu busuioc după ce o scald în rouă de

bate vântul frunzele în nuci și meri cad rând pe rând sunt obosite orașe neiubite sunt pline de șomeri case blocuri parcuri sunt ponosite. fluturii au dispărut de-o vreme în lacuri nuferii

nu m-am gândit iubite la despărțire când te-am iubit la plus infinit mă scufund într-un ocean de amăgire sub un zenit nepăsător cernit. sufletul meu trist în zadar te strigă să te întorci

o de-aș putea atinge cerul cu mâna te-aș mai îmbrățișa iubite o dată cu dorul de tine se-ncheie săptămâna ca o poveste mistică și ciudată. o de-aș putea face cumva un miracol să-ți dau din