Flavia Muntean

s-a dus și luna - un puf de păpădie se-nalță în loc

Noaptea Învierii - în ceara de pe asfalt o mămăruță

aproape iarnă - o barcă însoțește soarele în larg

slujba de seară - mâțișorii salciei răsfirați în vânt

noapte senină - măcieșul mai păstrează două petale

ziua cucului – nimic nu străbate azi cerul nesfârșit

alb de-atâtea flori vântul dinspre miazăzi - îi simți chemarea?

neaua căzută din teiul îmbătrânit- ce proaspăt parfum

aproape noapte - ninsoarea acoperă toate urmele

ce iarnă lungă - marginea pădurii tot mai departe

răsare luna - puful păpădiilor risipit în vânt

ploaie de iarnă – în cochilia goală un cântec uitat

ah, ciocolata! parcă mai bună acum când nu mai am dinți

schit în ruină - din teiul învecinat frunze și păsări

admirând luna - un fluture adormit pe genunchiul ei

cerul toamnei - o așchie de lună și restul păsări

ceasul reparat - din piesele rămase roți pentru căluț

târziu în iarnă – semnele cariilor nedescifrate

străinătate - număr iar petalele florii de ciulin

pierdută-n zmeuriș – un urs îmi arată drumul spre casă

abia răzbind prin cântecul greierilor - luna subțiată

concertul din parc – singur acasă un melc dansează rock

pe îndelete - un melc fără casă străbate granița

după cutremur un fluture rătăcit printre tăceri