Flavia Muntean

sfădind muierea și oiaga de jinars - iarnă molcomă

nopți fără lună - dezleg din spuma berii fața-i ascunsă

praful drumului - urma unei furnici sub luna plină

un capăt de drum încă de nimeni atins - și totuși, macul ...

mi-e gata casa - mă-ncui pe dinafară de trei ori pe zi

meditație - tot în liniște crește și roua pe stânci

floarea de cireș - as fi vrut s-o văd acum întâia oară

ploaie ușoară - câte puțin din mine se risipește

coadă la moaște - o mămăruță se-nalță dintre mătănii

merii în floare - cine-a descâlci luna dintre petale?

după furtună un melc aproape-aproape întrece luna

flori de corcoduș - din zori se risipesc spre soare răsare

drumul spre casă - de dimineață trenul trece prin toamnă

apus de toamnă - în ceasornicărie plesnește un arc

șuetă în parc - vântul întoarce pe dos toate frunzele

o adiere - de-aș putea dărui iar acel trandafir

lacul înghețat - o lacrimă face loc răsăritului

arșiță și azi - țiganca ghicește în umbrele amiezii

merii în floare - taica mătură de ieri dinaintea lor

după transfuzie - dintre toți țânțarii al meu e mai sprinten

țânțarul strivit - a câta oară ratez cina cu Buddha?

iarnă ploioasă - la vecini lemnele scot ceva mai puțin fum

bunica-n cerdac - teiul se leagănă odată cu ea

ploaie de toamnă - o notă se-adaugă inimii tale