lacrimi sub nori

Coopacii au obosit sa-mi vegheze tristețea
s-au bucurat să-și scuture arămiu amintirile frunzelor
acum nu mai izorăsc râurile mele
nu mai înmuguresc primăveri
am întârziat să trăiesc...

ma iartă că m-am jucat putin in poema ta... ai imagini frumoase... și cred că osa rasara soarele si pe strada pesimistilor ca noi... trebuie!!!

multumesc!parca e mult mai dragutza asa:)..si..e ciudat, dar pe cat sunt de pesimista uneori, pe atat mi se umple sufletul de viata in alte momente. cred ca mai mult oscilatia asta ne termina:)

1) nu schimba nimic..poezia e placuta asa
2) hai sa vedem si altcumva lucrurile..daca n-ar fi oscilatiile atunci poate nar mai fi nici poeziile.Poate ca si in cazul tau, ca si in al meu, oscilatiile astea is un sol bun pt radacinile scrisului.
3) Daca ar fi tot timpul soare sau tot timpul nori ne-am plictisii :P
4)n-ai intarziat sa traiesti de loc...poate ca traiesti mai intens decat multi alti si doar tie iti pare ca esti intr-o perioada inerta.Nai frica.In orice exista un sens chiar daca noua, celor limitati la vedere, ne poate scapa.
PS: Acestea nu sunt DELOC cuvintele unui optimist..ci din contra..a unui pesimist realist :).

observ ca si tie iti place toamna la fel de mult :) e adevarat ca necesitam diversitate, dar sunt momente cand tumultul de sufoca..atunci as prefera sa fiu simpla, undeva departe de tot..si dupa cum spuneam sa-mi ascult ploile.
PS: acestea sunt vorbele unei optimiste :)
Pupici ,

Un veac de-ai trai, pentru tine ar fi
Sa stea sa vegheze, s-asculte dureri,
Desi stiu atatea ei nu pot simti
Si nici sa iti dea ce-n tacere le ceri.

O raza de soare-n amintiri am gasit,
Nu, nu-s ale mele sunt doar ale tale
Si stiu ca acolo El e\' fericit.
Pastreaza deci gandul aproape de suflet,
Si aduna in jur tot ce-i mai frumos,
Uita de toamna si fii numai zambet,
Caci sufletul tau e\' mult prea frumos.

Alunga tristetea si frunzele moarte,
Atata lumina e-n sufletul tau
Pastreaza fumosul si mergi mai departe
De faci toate astea... ar fi bucuros.

iti multumesc pt speranta pe care mi\'ai luminat\'o in suflet!

reusita poezie, eu nu cred ca mai trebuie rectificata, de aceea n-ar trebui sa fie la atelier... in fine...
starea de tristete care o descrii e mai mult una de uimire si introspectie de care zic eu ca nu trebuie sa scapi... Eu cred ca poezia se naste, mai ales din aceste \"intarzieri \" in a trai.
Iti urez sa pastrezi in continuare stilul sincer si direct si vizionar...
Am trimis poezia si la prietenii mei, sper sa nu te supere asta,
cu bucurie,
Mircea

Multumesc de trecere!
Sper ca voi mai avea cu ce sa te astept si in viitor.
Cu simpatie,
Miha.